ICCJ. Decizia nr. 5443/2004. Penal. Contestaţie executare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 5443/2004
Dosar nr. 4867/2004
Şedinţa publică din 22 octombrie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Condamnatul F.M.V. a solicitat pe calea contestaţiei la executare, să se deducă din pedeapsa de 10 ani închisoare ce i-a fost aplicată prin sentinţa penală nr. 38/2003 a Tribunalului Sibiu, perioada care a executat-o din pedeapsa de 9 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 506/1990 a Judecătoriei sectorului 1.
Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, prin sentinţa penală nr. 889 din 29 iunie 2004, a respins, ca nefondată, contestaţia.
Apelul declarat de condamnat împotriva sentinţei menţionate a fost respins, ca nefondat, prin Decizia nr. 597/ A din 12 august 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Pentru a hotărî astfel, ambele instanţe au reţinut următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 506/1990 a Judecătoriei sectorului 1, rămasă definitivă prin Decizia nr. 318/1991 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, petentul a fost condamnat la 9 ani închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 197 alin. (2) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) Celelalte pedepse aplicate în cauza respectivă au fost constatate graţiate conform art. 1 din Decretul nr. 23/1990.
Totodată, s-a dedus din pedeapsă perioada arestării preventive de la data de 15 martie 1998 la zi.
Executarea pedepsei a început la 15 martie 1988, urmând să expire la 14 martie 1997, însă din cauza bolilor de care suferă, acesta a beneficiat de întreruperea executării pedepsei de trei ori, pe o perioadă totalizând 2821 de zile.
Aflându-se în întreruperea executării pedepsei sus-menţionate, la 27 aprilie 2001, inculpatul a săvârşit o tentativă la infracţiunea de omor, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 alin. (1) şi (2) C. pen.
Prin sentinţa penală nr. 38/2003 a Tribunalului Sibiu, rămasă definitivă prin Decizia nr. 3800/2003 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia penală, petentul a fost condamnat la 8 ani închisoare, pentru infracţiunea sus-menţionată, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.
Făcând şi aplicarea art. 39 alin. (1) şi (2) C. pen., instanţele au reţinut că din pedeapsa anterioară de 9 ani închisoare, inculpatul mai are de executat 1348 de zile şi a dispus contopirea acestui rest de pedeapsă cu aceea de 9 ani închisoare, aplicată pentru infracţiunea săvârşită ulterior şi a dispus executarea pedepsei cele mai grele de 8 ani închisoare care a fost sporită la 10 ani închisoare.
În acelaşi timp s-a dedus detenţia în executarea acestei pedepse rezultate în urma contopirii de la data de 27 martie 2001, data arestării preventive a inculpatului pentru noua infracţiune comisă.
În raport cu toate aceste date, s-a reţinut că perioada executată de acesta din pedeapsa de 9 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 506 din 1 noiembrie 1990 a Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti a fost avută în vedere de către Tribunalul Sibiu la stabilirea restului de 1348 zile închisoare, rămas neexecutat din pedeapsa respectivă la data comiterii noii infracţiuni, rest pe care, în urma reţinerii stării de recidivă postcondamnatorie, prevăzută de art. 37 lit. a) C. pen., l-a contopit în condiţiile art. 39 alin. (2) C. pen., cu pedeapsa de 8 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 38 din 12 februarie 2003, adăugând conform dispoziţiilor din acelaşi text de lege şi un spor de 2 ani închisoare, până la pedeapsa finală stabilită, de 10 ani închisoare.
Ca atare, s-a hotărât respingerea ca nefondată a contestaţiei la executare.
Împotriva ambelor hotărâri a declarat recurs condamnatul, reiterând prin cererea de recurs, motivele contestaţiei la executare.
Recursul este neîntemeiat.
Din examinarea hotărârilor atacate şi a lucrărilor dosarului rezultă că instanţele au ajuns corect la concluzia că, în cauză, se impune respingerea contestaţiei la executare prin care condamnatul solicită, să se scadă din pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare ce i-a fost aplicată prin sentinţa penală nr. 38/2003, rămasă definitivă, perioada pe care a executat-o din sancţiunea de 9 ani închisoare, stabilită prin sentinţa penală nr. 506/1990, ce formează obiectul primului termen al recidivei, deoarece această perioadă a fost avută în vedere la stabilirea restului ce a mai rămas de executat în urma întreruperii executării condamnării anterioare şi contopit cu pedeapsa pronunţată pentru infracţiunea săvârşită ulterior, astfel încât nu se mai impune deducerea, din nou, a acestei durate din pedeapsa finală.
În afară de aceasta, împrejurarea că, prin hotărârea de condamnare rămasă definitivă şi pusă în executare s-ar fi stabilit greşit restul neexecutat din pedeapsă nu poate constitui temei de contestaţie la executare, deoarece acest motiv nu se încadrează în nici unul din cazurile limitativ, enunţate în art. 461 C. proc. pen., ea poate fi invocată doar în cadrul unui recurs în anulare, care implică o altă procedură.
Faţă de această situaţie, soluţia adoptată este legală şi temeinică, iar recursul condamnatului urmează a fi respins, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul F.M.V. împotriva deciziei penale nr. 597/ A din 12 august 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Obligă recurentul condamnat să plătească statului suma de 800.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 octombrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5442/2004. Penal. Contestaţie în anulare.... | ICCJ. Decizia nr. 5453/2004. Penal. Verificare legalitate... → |
|---|
