ICCJ. Decizia nr. 5527/2004. Penal. încheiere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.5527/2004
Dosar nr. 5987/2004
Şedinţa publică din 26 octombrie 2004
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea nr. 5 din 23 octombrie 2004, dată în Camera de Consiliu, în dosarul nr. 3674/2004, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a admis propunerea formulată de P.N.A., secţia de Combatere a Corupţiei şi a dispus arestarea preventivă a inculpatului B.G., pe timp de 29 de zile, de la 23 octombrie 2004 până la 20 noiembrie 2004, inclusiv şi emiterea mandatului de arestare.
În motivarea acestei măsuri, Curtea de apel a reţinut că prin adresa înregistrată sub nr. 3674/22 octombrie 2004, instanţa a fost sesizată cu soluţionarea propunerii de luare a măsurii arestării preventive formulată de P.N.A., secţia de Combatere a Corupţiei, pentru inculpatul B.G., comisar şef de poliţie în cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, Corpul de Control al Ministrului, sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute şi pedepsite de art. 257 C. pen., raportat la art. 6 şi art. 7 din Legea nr. 78/2000.
Împotriva inculpatului s-a început urmărirea penală prin rezoluţia din 20 octombrie 2004 a P.N.A.
S-a reţinut în fapt, că în cursul lunii noiembrie 2003, învinuita C.E. a pretins şi primit prin intermediul învinuitului B.S. suma de 1500 dolari S.U.A. de la martorul denunţător V.R., susţinând că are influenţă asupra unor funcţionari din Cadrul Serviciului de telecomunicaţii Speciale S.T.S. pentru a-i determina să aprobe angajarea denunţătorului la instituţia menţionată, iar ulterior, C.E. a dat 800 dolari S.U.A., din suma primită de la denunţător, ofiţerului de poliţie B.G., pentru ca acesta la rândul său, să exercite acte materiale de traficare a influenţei, în scopul facilitării angajării denunţătorului în cadrul S.T.S. sau Jandarmeriei Române.
Prin ordonanţa nr. 21 emisă în dosarul nr. 235/P/2004 al P.N.A., s-a luat faţă de învinuitul B.G., măsura reţinerii pentru o durată de 24 de ore, începând de la data de 22 octombrie 2004, orele 20,30, până la 23 octombrie 2004, orele 20,30.
În raport de probele existente în dosarul de urmărire penală, Curtea de apel a reţinut că există indicii temeinice că inculpatul a săvârşit infracţiunea pentru care împotriva sa s-a dispus începerea urmăririi penale, că probele atestă că acesta este implicat în situaţia de fapt reţinută de către organele de urmărire penală şi ca atare, sunt întrunite cerinţele art. 148 pct. 1 lit. h), în referire la art. 143 C. proc. pen.
Raportat la probele ce urmează a se administra în continuare, la relaţiile existente între persoanele implicate în această faptă, la calitatea inculpatului, Curtea de apel a apreciat că acesta ar putea influenţa într-un mod negativ mersul anchetei şi că lăsarea lui în libertate ar reprezenta un pericol pentru ordinea publică.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul B.G., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, sub aspectul încălcării normelor de competenţă materială după calitatea persoanei, motiv pentru care, atât încheierea atacată cât şi mandatul de arestare preventivă sunt lovite de nulitate absolută. A mai susţinut că probele de la dosar nu numai că nu sunt edificatoare, dar au fost obţinute ilegal şi deci, nu pot fi folosite în procesul penal.
A susţinut, totodată, că textul art. 148 lit. h) C. proc. pen., se referă la pericolul concret şi probele certe că inculpatul prezintă pericol pentru ordinea publică; ori, fapta este veche şi P.N.A. a ştiut de ea, înregistrările fiind provocate, iar inculpatul nu are antecedente penale, a avut o bună comportare în societate şi este suferind de mai multe afecţiuni, considerente pentru care, a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii atacate şi punerea inculpatului în stare de libertate.
Recursul declarat de inculpat este nefondat.
Cu privire la critica formulată, în sensul că încheierea prin care s-a dispus luarea măsurii arestării preventive a inculpatului, cât şi mandatul de arestare preventivă sunt lovite de nulitate absolută, conform dispoziţiilor art. 197 alin. (2) C. proc. pen., deoarece au fost încălcate normele de competenţă materială după calitatea persoanei, se constată că nu este întemeiată, de vreme ce, din actele de la dosar rezultă, contrar celor susţinute de apărare, că la data săvârşirii faptei, inculpatul avea atribuţii şi îndeplinea activităţi de cercetare penală, fiind astfel incidente dispoziţiile legale privind poliţia judiciară, ceea ce atrage competenţa Curţii de apel.
Nici critica formulată de apărare, în sensul că probele au fost obţinute în mod ilegal şi ca atare, nu pot fi folosite în procesul penal, nu este fondată, având în vedere că, interceptările şi înregistrările audio şi video au fost făcute în baza autorizaţiilor nr. 7 din 27 septembrie 2004; nr. 8 din 1 octombrie 2004; nr. 10 din 8 octombrie 2004 şi nr. 12 din 21 octombrie 2004, emise de Curtea de Apel Bucureşti, fiind astfel îndeplinite condiţiile pe care legiuitorul le-a prevăzut în art. 911 şi art. 915 C. proc. pen.
Analizând temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive faţă de inculpatul B.G., Curtea, apreciază că acestea se menţin şi în prezent şi impun în continuare privarea de libertate a acestuia.
Faţă de împrejurarea că din probele administrate până în prezent în cauză rezultă indicii temeinice că inculpatul a săvârşit infracţiunea, prevăzută de art. 257 C. pen., raportat la art. 6 şi art. 7 din Legea nr. 78/2000, pentru care s-a început urmărirea penală prin Rezoluţia din 20 octombrie 2004 a P.N.A., Curtea constată că sunt îndeplinite cerinţele art. 148 C. proc. pen.
Aşa cum a reţinut şi Curtea de Apel Bucureşti, în raport de gravitatea faptei săvârşite de inculpat, circumstanţele reale şi personale ale acestuia, subzistă cumulativ condiţiile art. 148 lit. h) C. proc. pen., respectiv pedeapsa închisorii pentru fapta de care a fost învinuit, fiind mai mare de 4 ani şi existenţa probelor certe că lăsarea în libertate a acestuia prezintă pericol concret pentru ordinea publică, existând temerea că pus în libertate ar putea influenţa într-un mod negativ mersul anchetei.
În consecinţă, secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul declarat de inculpatul B.G. ca nefondat, şi îl va obliga pe recurent la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.G. împotriva încheierii nr. 5 din 23 octombrie 2004, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. 3674/2004.
Obligă pe recurent la plata sumei de 600.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 26 octombrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5524/2004. Penal. încheiere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5530/2004. Penal. Art.174, 175 c.pen. Recurs → |
|---|
