ICCJ. Decizia nr. 5535/2004. Penal. Art.211alin.2c. pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 5535/2004
Dosar nr. 4952/2004
Şedinţa publică din 27 octombrie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Dâmboviţa, prin sentinţa penală nr. 243 din 11 iunie 2004, l-a condamnat pe inculpatul recurent M.M. la zece ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie, prevăzute de art. 211 alin. (2) lit. b), combinat cu alin. (21) lit. a) şi c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. şi la şase ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 – art. 209 alin. (1) lit. a), g) şi i) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.
Conform art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., i s-a aplicat inculpatului M.M. pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare.
S-a luat act că a fost revocată liberarea condiţionată pentru restul de 111 zile rămas neexecutat din pedeapsa de trei ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 31/1999 a Judecătoriei Târgovişte (prin sentinţa penală nr. 1370/21 septembrie 2001 de Judecătoria Târgovişte) faţă de inculpatul M.M. şi că acesta este arestat în altă cauză.
Prin aceeaşi sentinţă a mai fost condamnat şi inculpatul nerecurent OG la pedeapsa de nouă ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzute de art. 211 alin. (2) lit. b), combinat cu alin. (21) lit. a) şi c) C. pen. şi la cinci ani închisoare, pentru infracţiunea de furt calificat, prevăzută de art. 208 – art. 209 alin. (1) lit. a), g) şi i) C. pen.
Conform art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., i s-a aplicat inculpatului OG pedeapsa cea mai grea de nouă ani închisoare.
Pe durata executării pedepselor, conform art. 71 C. pen., inculpaţilor le-a fost interzis exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În latură civilă s-a hotărât că părţile vătămate, G.F. şi O.D. nu s-au constituit părţi civile.
Conform art. 118 lit. d) C. pen., instanţa de fond a dispus confiscarea sumei de 100 dolari S.U.A. şi 2.150.000 lei de la fiecare inculpat, sume dobândite prin comiterea faptei a cărei victimă a fost G.F. şi s-a dispus obligarea, în solidar a coinculpaţilor la plata sumei de 3.000.000 lei către A.I., dobânditor de bună credinţă a bunurilor restituite părţii vătămate O.D.
În temeiul art. 191 C. proc. pen., inculpaţii au fost obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că în noaptea de 11 august 2003, cunoscând că partea vătămată G.F. are bani în locuinţa sa, inculpaţii M.M. şi OG au hotărât să îi sustragă. În acest scop, făptuitorii au pătruns prin escaladarea gardului în curtea locuinţei părţii vătămate şi în timp ce M.M. a rămas la uşă înarmat cu o bâtă, inculpatul OG a intrat în casă unde victima dormea cu televizorul funcţionând şi din şifonier a luat o vestă în care se aflau 200 dolari S.U.A. şi 4.300.000 lei. În acel moment inculpatul a fost surprins de partea vătămată care a încercat să smulgă vesta din mâna acestuia, dar a fost îmbrâncit şi a căzut, iar făptuitorul a ieşit în fugă din casă.
Instanţa de fond a mai constatat că G.F. a reuşit să se ridice, a ieşit din locuinţa sa, dar la uşă a fost lovit cu bâta peste mână de inculpatul M.M., moment în care s-a dezechilibrat şi a căzut din nou, iar inculpaţii au reuşit să fugă.
După comiterea acestei fapte, motivează instanţa, în aceeaşi noapte, inculpaţii au pătruns în gospodăria părţii vătămate O.D., domiciliat tot în comuna Potlogi, judeţul Dâmboviţa şi i-au sustras atelajul, calul şi un ham.
Potrivit înţelegerii dintre cei doi, OG s-a deplasat cu atelajul în Târgovişte unde în dimineaţa zilei de 12 august 2003 s-a întâlnit cu M.M. şi s-au deplasat împreună la locuinţa martorului A.I. căruia i-au vândut bunurile sustrase pentru suma de 3.000.000 lei.
Apelul declarat de inculpatul M.M. a fost respins, ca nefondat, prin Decizia nr. 343 din 9 august 2004, pronunţată de secţia penală de la Curtea de Apel Ploieşti.
Nemulţumit de această decizie, inculpatul M.M. a atacat-o cu recurs solicitând achitarea sa în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., întrucât nu a participat la comiterea infracţiunilor acestea fiind săvârşite doar de inculpatul OG, iar în subsidiar a susţinut că pedepsele aplicate sunt prea aspre faţă de gravitatea faptelor şi a cerut reducerea lor.
Temeiul juridic al recursului îl constituie dispoziţiile art. 3859 pct. 18 şi 14 C. proc. pen.
Examinând recursul, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta nu este fondat.
Din analiza materialului probator administrat în cauză rezultă că instanţele, întemeindu-se pe probele administrate în cursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti, au stabilit în mod temeinic situaţia de fapt, vinovăţia recurentului inculpat şi au încadrat legal faptele ce i-au fost reţinute în sarcină.
Susţinerile inculpatului M.M. că nu se face vinovat pentru faptele pentru care a fost trimis în judecată nu sunt întemeiate.
În cursul urmăririi penale, inculpatul OG a declarat că a săvârşit infracţiunile împreună cu M.M., precizând în amănunt modul în care şi-au împărţit rolurile, situaţie atestată atât de declaraţiile acestuia, cât şi de procesele verbale de reconstituire a celor două fapte.
Pentru a putea fi luate în considerare revenirile inculpatului OG în faţa instanţei de judecată cu privire la declaraţiile date în cursul urmăririi penale, când a precizat că a comis infracţiunile împreună cu M.M. este necesar, pe de o parte, ca modificarea poziţiei inculpatului să fie determinată de motive temeinice, convingător dovedite, şi, pe de altă parte, noile declaraţii să se coroboreze cu celelalte probe administrate în cauză, că inculpatul nu poate explica retractarea declaraţiilor date anterior decât prin faptul că era în duşmănie cu M.M., situaţie care nu corespunde adevărului.
Din relatările părţii vătămate G.F., victima infracţiunii de tâlhărie, rezultă că în noaptea de 11 august 2003, l-a surprins în camera sa, mai întâi pe OG care i-a sustras, din şifonier, o vestă în care se aflau banii, că a încercat să o recupereze şi după ce s-a luptat cu inculpatul a vrut să-l urmărească, dar lângă uşă, se afla un individ care l-a lovit cu o bâtă peste mână. În momentul în care cei doi au fugit, au trecut printr-o zonă luminată de un bec, ocazie cu care l-a recunoscut pe cel de-al doilea agresor în persoana lui M.M.
Această susţinere a părţii vătămate este confirmată şi de nora sa, martora G.L., care a declarat că a văzut două persoane părăsind locuinţa socrului său dintre care una avea în mână o bâtă.
Aşadar interpretarea judicioasă a probelor demonstrează indubitabil că recurentul a participat la comiterea infracţiunii de tâlhărie împreună cu OG
În ceea ce priveşte cea de-a doua infracţiune, de furt calificat, săvârşită în dauna părţii vătămate O.D., căruia în aceeaşi noapte i-au sustras din gospodărie atelajul, calul şi un ham, participarea inculpatului M.M. este confirmată de declaraţia martorului A.I., cumpărătorul atelajului, care a declarat că în ziua de 12 august 2003, orele 11,00, la domiciliul său din Târgovişte au venit ambii inculpaţi şi au insistat să cumpere calul şi atelajul.
În declaraţia dată de inculpatul OG, în timpul urmăririi penale, acesta a precizat că după ce a sustras bunurile din gospodăria lui O.D., M.M. l-a trimis pe el cu atelajul la Târgovişte urmând să se întâlnească în oraş unde el va sosi cu trenul.
Astfel se explică şi depoziţia martorului L.I. care a arătat că s-a întâlnit cu inculpatul M.M. şi mama acestuia în Gara Titu, la ora 7,00, în ziua de 12 august 2003, şi că au luat trenul spre Târgovişte. Astfel inculpatul a ajuns în acea dimineaţă la instanţa din Târgovişte unde fratele său avea un proces, după care, la ora 11,00 a fost prezent împreună cu celălalt inculpat, OG, la domiciliul martorului cumpărător A.I.
Prin urmare probele analizate îl indică pe inculpatul M.M. drept coautor al infracţiunii de furt calificat care a fost corect reţinută de instanţe în sarcina sa.
Nici cea de-a doua critică a inculpatului recurent privind individualizarea pedepselor nu este întemeiată.
Instanţele au făcut o justă aplicare a dispoziţiilor art. 52 şi art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), ţinând seama atât de pericolul social concret al faptelor săvârşite, cât şi de persoana făptuitorului.
În cauză nu se impune reducerea pedepselor aplicate inculpatului M.M. având în vedere modul în care a conceput şi realizat infracţiunile şi datele care caracterizează persoana acestuia, recurentul fiind recidivist şi dând dovadă de nesinceritate în cursul procesului.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează ca recursul declarat de inculpatul M.M. să fie respins ca nefondat, constatându-se că acesta este arestat în altă cauză.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de inculpatul M.M. împotriva deciziei penale nr. 343 din 9 august 2004 a Curţii de Apel Ploieşti, ca nefondat.
Constată că inculpatul este arestat în altă cauză.
Obligă recurentul să plătească statului suma de 1.400.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 400.000 lei reprezentând onorariu avocat oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 octombrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5496/2004. Penal. Art.211 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5370/2004. Penal. Plângere. Recurs → |
|---|
