ICCJ. Decizia nr. 5559/2004. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 40 din 17 februarie 2004, Tribunalul Bihor - Oradea a dispus condamnarea inculpatului H.A.R. la 5 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii, prevăzute de art. 197 alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) și art. 76 lit. a) C. pen. Totodată, instanța a dispus achitarea inculpatului, pentru săvârșirea infracțiunii, prevăzute de art. 189 alin. (2) C. pen., conform art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.
Prin aceeași sentință, instanța a dispus condamnarea inculpatului S.F.I. la o pedeapsă rezultantă de 10 ani și 4 luni închisoare și la 5 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a), b), c), d) și e) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunilor, prevăzute de art. 197 alin. (3) C. pen. și art. 189 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b), art. 33 și art. 34 C. pen.
Inculpații au fost obligați să plătească în solidar părții civile B.C. despăgubiri pentru daune morale în sumă de 30 milioane lei.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut în fapt că, în seara zilei de 12 octombrie 2002, inculpații H.A.R. și S.F.I. au constrâns-o prin violență și amenințări pe minora B.C. să întrețină cu ei raporturi sexuale, într-o locuință din municipiul Oradea, str. Cuza Vodă, în care fusese condusă și reținută cu forța de inculpatul S.F.I.
Prin decizia penală nr. 97 din 11 mai 2004, Curtea de Apel Oradea a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor împotriva sentinței primei instanțe, a desființat sentința atacată și, rejudecând cauza, a majorat pedeapsa principală aplicată inculpatului H.A.R., pentru infracțiunea de viol, prevăzută de art. 197 alin. (3) C. pen., la 10 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., l-a condamnat pe același inculpat la 7 ani închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 189 alin. (2) C. pen., iar în baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 10 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.
Prin aceeași decizie, Curtea de Apel Oradea a respins apelurile declarate de cei doi inculpați împotriva sentinței primei instanțe.
împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs inculpatul H.A.R. care a solicitat să fie achitat, susținând că, deși avea intenția să întrețină relații sexuale cu minora B.C., nu a reușit întrucât se afla în stare avansată de ebrietate, iar pe de altă parte, nu a avut nici o contribuție la lipsirea de libertate a acesteia. în subsidiar, inculpatul a cerut micșorarea pedepsei, prin luarea în considerare a circumstanțelor sale personale.
Recursul nu este fondat.
Din probele administrate în cauză rezultă că, în seara zilei de 12 octombrie 2002, minora B.C., în vârstă de 13 ani, elevă la Centrul de Plasament din Oradea, se afla în centrul orașului împreună cu mai mulți colegi, asistând la concertele organizate cu ocazia zilei Oradei. în timp, o parte dintre colegii minorei s-au întors la cămin, iar aceasta a rămas numai cu colegul său R.I. și cu alți tineri pe care nu îi cunoștea. Unul dintre ei, inculpatul S.F., aflând că minora și colegul ei sunt internați la centrul de plasament, le-a propus să le doneze câte o pereche de blugi și i-a invitat în acest scop la locuința unchiului său N.T., situată în str. Cuza Vodă. O dată intrați în locuința menționată, inculpatul S.F. l-a îndepărtat cu forța pe martorul minor R.I., pe care l-a trimis în oraș să cumpere țigări și, prin violență și amenințare a constrâns-o pe minoră să aibă cu el raport sexual. între timp au intrat în locuință mai mulți bărbați, între care și inculpatul H.A.R., acesta i-a scos afară pe ceilalți și, rămânând cu minora B.C. a constrâns-o și el la raporturi sexuale. Minora a fost eliberată prin intervenția organelor de poliție care fuseseră alertate de martorul R.I.
Fapta inculpatului recurent H.A.R. este dovedită cu declarația părții vătămate și cu procesul verbal întocmit de organele de poliție din care rezultă că în momentul descinderii acestora în locuința menționată, inculpatul a fost găsit dezbrăcat.
Instanța de apel a reținut corect în sarcina inculpatului H.A.R., alături de infracțiunea de viol, prevăzută de art. 197 alin. (3) C. pen. și infracțiunea de lipsire de libertate, prevăzută de art. 189 alin. (2) C. pen., căci minora era reținută în locuința arătată mai sus împotriva voinței ei, iar la menținerea acestei stări de lipsire de libertate a contribuit și inculpatul recurent, care a împiedicat victima să părăsească locuința.
în ce privește pedeapsa aplicată inculpatului H.A.R., se constată că instanța de apel a ținut seama de criteriile de individualizare a pedepsei, prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) și că, având în vedere pericolul ridicat al infracțiunilor comise, nu se justifică micșorarea pedepsei.
în consecință, recursul a fost respins ca nefondat, cu obligarea inculpatului recurent la plata cheltuielilor judiciare către stat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5661/2004. Penal | ICCJ. Decizia nr. 5563/2004. Penal → |
|---|
