ICCJ. Decizia nr. 5534/2004. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 167 din 9 februarie 2004, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în baza art. 211 alin. (2) lit. c) și alin. (21) lit. a) și b) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului M.C.Șt. la două pedepse de câte 8 ani închisoare, pentru săvârșirea în concurs a două infracțiuni de tâlhărie.
în baza art. 65 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 65 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 5 ani, după executarea pedepselor.
S-a făcut aplicarea art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. și art. 35 C. pen. și s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv 8 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 - art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP) și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.
S-a menținut starea de arest a inculpatului și s-a dedus prevenția acestuia de la 28 august 2003 la zi.
S-a constatat că partea vătămată B.A.S. nu s-a constituit parte civilă în cauză.
în baza art. 14 și art. 346 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la 4.000.000 lei despăgubiri civile către partea civilă N.M.R.
în temeiul art. 191 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la 2.500.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut în fapt următoarea situație:
în ziua de 16 august 2003, părțile vătămate N.M.R. și B.A.S., împreună cu M.M.A., D.G. și S.M.M. au mers în parc și, ulterior, la o terasă din zona magazinului B.O., după care, în jurul orelor 17,30, au plecat spre casă, pe B-dul. Ferdinand. Deplasându-se spre parcul din fața Gării de Est, au intrat pe str. Căminului, D.G. atrăgând atenția celorlalți din grup că sunt urmăriți de doi băieți pe care nu îi cunoșteau și pe care îi observase și în zona Bucur Obor, în timp ce se aflau la terasă și când partea vătămată N.M. a vorbit la telefonul mobil.
Inculpatul M.C.Șt. și făptuitorul I.P. s-au apropiat de grupul din care făcea parte părțile vătămate. I.P. i-a solicitat părții vătămate N.M.R. telefonul mobil, sub pretextul că vrea să dea un beep, dar partea vătămată l-a refuzat, spunându-i că nu are telefon. I.P. a insistat să i-l dea, spunându-i că, în caz contrar, îl va controla și îi va lua telefonul. A intervenit și inculpatul M.C.Șt., spunându-i părții vătămate să dea telefonul, dându-i în același timp un pumn în spate. în această situație, partea vătămată N.M.R., pentru a-și salva bunul, a scos telefonul mobil marca Nokia 3310 din buzunar și, l-a aruncat părții vătămate B.A. care, după ce l-a prins, a încercat să fugă, însă a fost oprit de I.P. care i-a pus cuțitul la gât, amenințându-l că îl omoară dacă nu îi dă telefonul. Partea vătămată B.A. i-a dat telefonul numitului I.P., ca urmare a amenințării.
în acest timp, inculpatul M.C.Șt. a lovit-o pe partea vătămată N.M.R., aceasta a căzut la pământ, apoi i-a luat lanțul din aur de la gât și i-a mai aplicat părții vătămate o lovitură cu piciorul în gură, după care cei doi, inculpatul și I.P., au fugit de la locul faptei.
Inculpatul M.C.Șt. nu a recunoscut săvârșirea faptei la urmărirea penală, susținând că nu l-a însoțit pe I.P. și, la ora săvârșirii infracțiunii, se afla acasă împreună cu mama sa P.E., martoră care, în declarația inițială a confirmat că inculpatul era acasă atunci când aceasta a venit de la serviciu, dar nu a precizat ora. Ulterior, martora a refuzat să mai depună mărturie.
în fața instanței de fond, inculpatul nu a negat săvârșirea faptei, dar a arătat că nu cunoaște detalii în legătură cu cele întâmplate, deoarece era în sevraj, fiind consumator de heroină. A mai precizat că nu a recunoscut săvârșirea faptei la urmărirea penală, deoarece a refuzat să creadă că a fost în stare să comită o asemenea faptă. în ultimul cuvânt, însă, a negat participarea la săvârșirea faptei.
A reținut instanța de fond că vinovăția inculpatului în săvârșirea faptei pentru care a fost trimis în judecată, rezultă din declarațiile părților vătămate și ale martorilor oculari M.M.A., care au descris în amănunt modul de comitere al faptelor și i-au recunoscut, din planșele fotografice, pe cei doi făptuitori, iar pe inculpatul M.C.Șt. și din grup.
La urmărirea penală, inculpatul a mai arătat că recunoașterea sa din planșele foto și din grup se datorează unei confuzii cu numitul A.M.R., dar această posibilitate a fost considerată ca fiind exclusă de către instanța de fond, dat fiind diferențele evidente dintre cei doi, astfel cum a rezultat din compararea fotografiilor, precum și din siguranța cu care părțile vătămate și martorii l-au recunoscut.
Cu ocazia audierii, făptuitorul I.P. a arătat că a săvârșit faptele în dauna celor două părți vătămate, dar nu cu inculpatul M.C., ci cu o altă persoană pe nume M. și care are porecla M., susținere ce a fost apreciată de instanța de fond ca fiind în contradicție cu întregul material probator administrat în cauză.
Făptuitorul I.P., este cercetat într-un dosar separat, întrucât s-a sustras urmăririi penale.
în raport de toate cele arătate, Tribunalul a concluzionat că inculpatul M.C.Șt. se face vinovat de săvârșirea faptelor pentru care a fost trimis în judecată, astfel că l-a condamnat pe acesta la o pedeapsă cu închisoarea, al cărei cuantum și modalitate de executare au fost avute în vedere atât criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), cât și pe cele prevăzute de art. 52 C. pen.
împotriva sentinței a declarat apel inculpatul, cerând reducerea pedepsei.
Curtea de Apel București prin decizia penală nr. 198/2004 a respins apelul ca nefondat.
Inculpatul a formulat, în termen, recurs, cerând în principal achitarea sa, întrucât faptele au fost comise de I.P. împreună cu altă persoană indicată în declarația acestuia, iar în subsidiar, reducerea pedepsei.
Recursul este fondat.
Situația de fapt a fost corect stabilită de instanțe care au apreciat corespunzător probele dosarului, reținând vinovăția inculpatului, în calitate de coautor la sustragerea, cu violență, prin amenințări și lovituri, a unui lanț din aur și a unui telefon mobil, aparținând părții civile N.M.R.
Inculpatul a fost recunoscut atât de părțile vătămate cât și de ceilalți martori oculari, iar declarația făptuitorului I.P. (dată ulterior depistării sale, după ce o perioadă mare de timp s-a sustras urmăririi penale, cauza sa fiind dispusă) nu este de natură, singură, să-l excludă pe inculpat de la participarea sa la comiterea tâlhăriei.
Instanțele au dat însă o încadrare juridică greșită faptei, considerând că inculpatul a comis două infracțiuni de tâlhărie, în raport de numărul părților vătămate.
Elementul material al tâlhăriei, infracțiune complexă, constă într-o acțiune principală, de furt și alta adiacentă, de exercitare a violenței (amenințare sau alte elemente de constrângere).
Victimă a acțiunii adiacente poate fi însă nu numai persoana împotriva căreia s-a săvârșit furtul, ci și orice altă persoană care a intervenit fie pentru a împiedica consumarea sustragerii, fie pentru a apăra persoana inițial lovită.
Interesează însă câte patrimonii au fost prejudiciate prin acțiunea principală, pentru a stabili dacă s-a comis o infracțiune unică sau o pluralitate de infracțiuni.
în speță, inculpatul și făptuitorul I.P., cu aceeași ocazie, într-o succesiune naturală, pentru a-și asigura produsul furtului (un telefon mobil și un lanț din aur) au lovit două persoane, dar au comis o singură infracțiune de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) și alin. (21) lit. a) și b) și nu două asemenea infracțiuni, cum au reținut instanțele de fond și apel.
Așa fiind, Curtea, în baza art. 38515 pct. 1 lit. d) C. proc. pen., urmează a admite recursul inculpatului, va casa decizia penală nr. 198/2004 a Curții de Apel București, secția I penală și parțial sentința penală nr. 167/2004 a Tribunalului București secția I penală, numai cu privire la încadrarea juridică a faptei.
Rejudecând, în baza art. 334 C. proc. pen., se va schimba încadrarea juridică din două infracțiuni de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) și alin. (21) lit. a) și b) C. pen., într-o singură infracțiune, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) și alin. (21) lit. a) și b) C. pen., text în baza căruia va condamna inculpatul la o pedeapsă de 7 ani închisoare.
Conform art. 65 C. pen., se va interzice inculpatului pe timp de 4 ani după executarea pedepsei, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.
La stabilirea pedepsei principale și a celei complementare, Curtea a avut în vedere că modalitatea săvârșirii faptei, violența deosebită manifestată de inculpat, valoarea prejudiciului, dar și persoana inculpatului care nu are antecedente penale, a fost încadrat în muncă și a avut o comportare bună atât la locul de muncă, cât și în societate.
Celelalte dispoziții ale sentinței, vor fi menținute.
Conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a computat din durata pedepsei perioada arestului preventiv cu începere de la 28 august 2003 la 27 octombrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5490/2004. Penal | ICCJ. Decizia nr. 5367/2004. Penal → |
|---|
