ICCJ. Decizia nr. 5969/2004. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 1263 din 17 decembrie 2003, Tribunalul București, secția I penală, a condamnat pe inculpatul B.S. (nu F. cum greșit s-a reținut de instanță în dispozitiv și minută) la un an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) C. pen., prin schimbarea calificării juridice din infracțiunea, prevăzută de art. 211 lit. b) și c) C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
S-a luat act că partea vătămată T.T.A., asistat de reprezentantul legal S.E., nu a formulat pretenții civile, prejudiciul fiind acoperit.
Pentru pronunțarea hotărârii, prima instanță a reținut următoarea stare de fapt:
în seara de 11 ianuarie 2003, partea vătămată minor T.T.A. se afla în scara blocului în care locuia, situat în București, împreună cu C.A. și P.D.A.
La un moment dat, în scara blocului a intrat și inculpatul B.S., care locuia în aceeași clădire, care, văzând că partea vătămată folosea un telefon mobil, i l-a smuls din mână, după care a plecat, fără nici o explicație.
După ce au realizat că acțiunea inculpatului nu a constituit o glumă, așa cum o interpretaseră inițial, atât partea vătămată cât și martorii prezenți, au ieșit să-l caute pe inculpat, însă acesta se îndepărtase de la locul săvârșirii faptei.
Inculpatul, în aceeași seară, a vândut telefonul sustras, în zona Gării de Nord, unei persoane necunoscute, cu suma de 800.000 lei.
S-a reținut că inculpatul a recunoscut fapta, însă, contrar declarațiilor părții vătămate și martorilor, date la urmărirea penală, la cercetarea judecătorească ei au declarat că deposedarea victimei nu a fost însoțită de exercitarea violențelor fizice, ceea ce a constituit argumentul cererii de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpat, din infracțiunea de tâlhărie în cea de furt, prevăzută de art. 208 C. pen.
Această cerere a fost respinsă de instanță cu motivarea că nu se contestă de inculpat, partea vătămată sau martorii oculari faptul că acțiunea de luare a bunului a avut loc prin "smulgere", modalitate, ce realizează elementul violenței în sensul art. 211 C. pen.
Instanța, apreciind că locul unde s-a comis fapta, respectiv scara unui bloc, nu reprezintă loc public, în sensul prevăzut de art. 152 lit. a) și b) C. pen., a schimbat încadrarea juridică dată faptei prin rechizitoriu, înlăturând aplicarea agravantei prevăzute în lit. c) a art. 211 alin. (2) C. pen.
Prin decizia penală nr. 225 din 30 martie 2004, Curtea de Apel București, secția I penală, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și casând parțial, sentința penală nr. 1263 din 17 decembrie 2003 a Tribunalului București, secția I penală, a condamnat pe inculpatul B.S. la un an închisoare, pentru infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și c) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen., reținând că "scara blocului" este loc public, deoarece "ca urmare a destinației folosinței sale este un loc accesibil publicului, deci și a altor persoane care nu sunt proprietari ai blocului respectiv, al vizitatorilor încasatori de taxe și plăți, cititori de contoare, etc.".
Instanța de apel a respins cererea formulată de inculpat de schimbare a încadrării juridice a faptei în infracțiunea de furt, prevăzută de art. 208 alin. (1) C. pen., lipsind elementul violenței, cu motivarea că furtul telefonului mobil a fost însoțit de violență prin "smulgere".
De asemenea, instanța de apel a respins ca inutilă, neconcludentă și nepertinentă proba cu expertiză medico-legală psihiatrică și proba constând în ascultarea concluziilor unui expert psiholog, cerute de apărare, cu motivarea că la dosar nu există acte care să convingă instanța că inculpatul suferă de vreo tulburare psihică, el necontestând faptul că a acționat cu discernământ.
împotriva deciziei penale nr. 225 din 30 martie 2004 a Curții de Apel București, secția I penală, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, care a solicitat majorarea pedepsei aplicate inculpatului, precum și inculpatul.
Apărătorul inculpatului a criticat, atât scris cât și oral, decizia atacată, solicitând restituirea cauzei spre rejudecare la prima instanță, pentru efectuarea unei expertize psihiatrice inculpatului, față de actele depuse la dosar din care rezultă că acesta a fost amânat la serviciul militar din motive psihice, în același timp susținându-se că "scara blocului", unde s-a comis fapta, nu este loc public față de dispozițiile Legii locuinței nr. 114/1996, din care rezultă că ea are o destinație limitată, preponderent al persoanelor care locuiesc în imobil. De asemenea, s-a susținut că hotărârile instanței de fond și de apel sunt netemeinice, întrucât la cercetarea judecătorească la instanța de fond partea vătămată și martorii audiați au relatat că inculpatul intrând în scara blocului i-a luat din mâna părții vătămate telefonul mobil, după care a plecat, toți cei de față percepând această acțiune ca pe o glumă, astfel că nu au fost exercitate acte de violență asupra victimei pentru a fi deposedată de mobil.
înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, examinând recursurile declarate, în raport de criticile formulate, constată că acestea sunt întemeiate, urmând să dispună restituirea cauzei, spre rejudecare, la prima instanță, existând îndoială asupra stării psihice a inculpatului. Aceasta este determinată de biletul de ieșire din 9 octombrie 2003, a Spitalului Clinic de Urgență Militar Central, secția neurologie București și scrisoarea medicală depusă de inculpat la prima instanță, la termenul de judecată din 17 decembrie 2003, din care rezultă că a fost amânat medical la încorporare, urmând să fie internat într-un serviciu de psihiatrie, în anul 2004, stabilindu-i-se diagnosticul de "personalitate în curs de structurare".
Pentru verificarea și lămurirea acestei probleme, esențiale în soluționarea cauzei, în baza dispozițiilor art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., înalta Curte a casat ambele hotărâri judecătorești pronunțate în cauză, a trimis-o pentru rejudecare la Tribunalul București. Cu ocazia rejudecării cauzei instanța a mai stabilit cu certitudine dacă inculpatul a exercitat violențe pentru deposedarea părții vătămate de telefonul mobil, atâta timp cât el nu a opus rezistență, crezând că este o glumă, iar în raport de dispozițiile legii locuinței nr. 114/1996 și altor acte normative, este necesar să se stabilească, neîndoielnic dacă "scara blocului" este considerată loc public, în accepțiunea dispozițiilor art. 152 C. pen.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3187/2004. Penal | ICCJ. Decizia nr. 6414/2004. Penal → |
|---|
