ICCJ. Decizia nr. 5437/2004. Penal
| Comentarii |
|
La data de 18 august 2003, partea vătămată M.M., a formulat plângere penală, înregistrată sub nr. 1761/P/2003 la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, solicitând începerea urmăririi penale și trimiterea în judecată a numiților S.M., notar public și B.P.I., pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și fals intelectual cu referire la primul învinuit și a infracțiunilor de fals în declarații și uz de fals, cu referire la cel de al doilea învinuit.
în descrierea faptelor care fac obiectul infracțiunilor reclamate, partea vătămată a arătat că are calitatea de reclamantă în dosarul Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, având ca obiect o acțiune în revendicare, în contradictoriu cu statul român și SC M. SA.
Acțiunea de revendicare privește un imobil, fost proprietatea defunctei M.E.V., moștenit de tatăl acesteia B.A., care la rându-i a decedat, conform certificatului de moștenitor nr. 47/1997, eliberat de Biroul notariatului C.C. din București.
Pe parcursul procesului au intervenit SC C. SA și numiții B.C., B.M. și ulterior, alte persoane fizice, între care, B.P.I. și B.C.
Aceștia din urmă au sesizat instanța de judecată cu o acțiune în anularea certificatului de moștenitor nr. 515/1970, privind pe tatăl părții vătămate B.A., în calitate de moștenitor al defunctei E.V.
Această din urmă acțiune formează obiectul dosarului Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.
în timp ce cauzele civile menționate se aflau în curs de judecată, la inițiativa numitului B.P.I., care a declarat în fals că nu a fost dezbătută succesiunea și a înlăturat de la succesiune moștenitorii, care nu au fost citați sau au fost citați prin publicitate ca urmare a susținerilor acestuia că nu cunoaște domiciliul, cu referire la moștenitorii cu care se afla în litigiile menționate, în curs de judecată și cărora le cunoștea, din acest motiv, adresele, notarul public S.M. din Făgăraș, a emis un nou certificat de moștenitor, nr. 41 din 12 mai 2003, privind succesiunea defunctei M.E.V.
Certificatul de moștenitor obținut în condițiile menționate, a fost folosit de făptuitorul B.P.I., secția a IV-a civilă, la termenul de judecată din 23 iunie 2003.
Partea vătămată a susținut că faptele arătate întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor reclamate.
Prin rezoluția nr. 1761/P/2003 din 12 februarie 2004, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a dispus neînceperea urmăririi penale față de notarul public M.S. sub aspectul infracțiunilor, prevăzute de art. 246 și art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), față de făptuitorul B.P.I., sub aspectul infracțiunilor prevăzute de art. 292 și art. 291 C. pen., reținând că din probele administrate a rezultat că faptele nu sunt prevăzute de legea penală.
Plângerea formulată de partea vătămată împotriva soluției de netrimitere în judecată a fost respinsă prin rezoluția nr. 745/II/2/2004 din 18 martie 2004 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.
împotriva acestei din urmă rezoluții, partea vătămată M.M. a formulat plângere, conform art. 2781C. proc. pen.
Prin sentința penală nr. 65 din 24 iunie 2004, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a respins plângerea ca nefondată și a menținut rezoluția atacată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că s-a făcut o corectă și judicioasă apreciere a probelor și actelor premergătoare aflate la dosar, activitatea notarului public fiind conformă cu dispozițiile Legii nr. 36/1995.
Astfel, din actele și lucrările dosarului rezultă că notarul public a redactat certificatul de moștenitor potrivit voinței părților și în conformitate cu prevederile art. 43,art. 45 și art. 49 din legea notarilor publici.
A fost verificată și identitatea părților la luarea consimțământului, precum și cele care reglementează procedura succesorală prevăzută de art. 58, 60, 68, 75 și 78 din Legea nr. 36/1995.
în ce privește plângerea față de numitul B.P.I. nu s-a făcut dovada că există mențiuni false ale acestuia în legătură cu emiterea certificatului de moștenitor și care au fost folosite de către acesta în proces.
Și chiar dacă ar fi fost așa, partea se putea, în fața instanței civile, înscrie în fals și solicita anularea certificatului de moștenitor considerat a fi emis cu încălcarea dispozițiilor legale.
împotriva hotărârii primei instanțe, partea vătămată a declarat recurs, invocând cazurile de casare, prevăzute de art. 3859pct. 10 C. proc. pen. Totodată, aceasta formulează critici ce pot fi subsumate cazului de casare, prevăzut de art. 3859pct. 171 C. proc. pen.
Recursul este fondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Potrivit art. 1 C. proc. pen., scopul procesului penal, între altele, vizează constatarea la timp și în mod complet a faptelor care constituie infracțiuni.
Pentru realizarea scopului menționat, între alte garanții procesuale, prin art. 4 din același cod a fost reglementat principiul rolului activ al instanței de judecată.
Ori, așa cum sugerează recurenta, instanța investită cu plângerea împotriva soluției de netrimitere în judecată, confirmată de procurorul ierarhic superior, nu a dat eficiență textelor legale menționate, pronunțând din acest motiv o hotărâre casabilă.
Astfel, instanța de fond nu a examinat plângerea sub aspectul legalității și temeinicie acesteia, în sensul că soluția de neîncepere a urmăririi penale este susținută de materialul probator administrat în cauză și că procurorul, în raport de cele rezultate din actul de sesizare și actele premergătoare efectuate în cauză, a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 228 C. proc. pen.
Așa cum rezultă din considerentele sentinței atacate, referitor la B.P.I., instanța de judecată nu a examinat existența acțiunilor reclamate ca fiind comise de acesta și care ar întruni elementele constitutive ale infracțiunilor, cu a căror săvârșire organul de urmărire penală a fost sesizat.
în acest sens, instanța a apreciat că, chiar dacă acțiunile incriminate intrând sub incidența ilicitului penal ar fi fost reale, partea vătămată putea să uzeze, în procesul civil, de procedura înscrierii în fals.
Ori, din examinarea dispozițiilor art. 180 și art. 184 C. proc. civ., cu referire specială la art. 183 din acest cod, rezultă că este de competența exclusivă a organului de urmărire penală, constatarea săvârșirii infracțiunii de fals, competența instanței civile fiind limitată exclusiv la a întreba partea dacă înțelege să se folosească de înscrisul pretins fals, a-l semna spre neschimbare și a-l înainta procurorului.
Nu există așadar nici o rațiune întemeiată pe text legal a înlocui sesizarea nemijlocită a procurorului cu sesizarea mijlocită, prin intermediul instanței civile.
într-o riguroasă aplicare a dispozițiilor legii procesuale, cu respectarea drepturilor părților și a garanțiilor procesuale, partea vătămată avea dreptul să formuleze plângere penală la procuror, ceea ce s-a întâmplat și a solicita instanței civile aplicarea art. 244 pct. 2 C. proc. civ.
în fine, din actele dosarului de urmărire penală rezultă cunoașterea de către învinuit a adresei părții vătămate, citarea prin publicitate, existența unor certificate de moștenitor diferite și folosirea ultimului într-un proces civil.
Organul de urmărire penală, în aceste condiții, trebuia să constate că nu sunt îndeplinite condițiile art. 228 alin. (4) C. proc. pen.
în aceste condiții, constatându-se existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni, în mod greșit a făcut aplicația textului menționat.
Totodată, din același dosar de urmărire penală rezultă că nu s-a efectuat verificarea susținerilor părții vătămate, în sensul că nu s-a cerut și drept consecință, nu a fost examinat în integralitatea sa dosarul notarial.
Ca atare, constatând greșita aplicare a dispozițiilor art. 228 C. proc. pen., caracterul incomplet al urmăririi penale în sensul arătat și că în fața instanței completarea acesteia s-ar face cu mare întârziere, conform art. 38515 pct. 2, cu referire la art. 2781alin. (8) lit. b) C. proc. pen.,
Curtea a admis recursul, a casat sentința atacată, a admis plângerea părții vătămate, a desființat rezoluția de neîncepere a urmăririi penale și a trimis cauza la procuror în vederea începerii urmăririi penale împotriva numitului B.P.I., sub aspectul infracțiunilor reclamate.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5403/2004. Penal | ICCJ. Decizia nr. 5335/2004. Penal → |
|---|
