ICCJ. Decizia nr. 5571/2004. Penal. Legea nr.300/2002. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 5571/2004
Dosar nr. 278/2004
Şedinţa publică din 28 octombrie 2004
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 361 din 23 mai 2003, Tribunalul Dolj a condamnat pe inculpatul T.A. la următoarele pedepse:
- 8 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 32 alin. (1) din Legea nr. 300/2002, cu aplicarea art. 74 alin. ultim C. pen.;
- 8 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 20, raportat la art. 33 din Legea nr. 300/2002 şi art. 176 din Legea nr. 141/1997, cu art. 74 alin. ultim C. pen.
În baza art. 33 şi art. 34 C. pen., s-a dispus contopirea celor două pedepse stabilindu-se rezultat de 8 luni închisoare.
În temeiul art. 81 C. pen., s-a suspendat condiţionat executarea pedepsei pe durata prevăzută de art. 82 C. pen.
Din pedeapsa aplicată s-a dedus arestarea preventivă şi s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului.
Potrivit art. 112 lit. e) C. pen., instanţa a dispus expulzarea de îndată a inculpatului de pe teritoriul României.
În conformitate cu prevederile art. 91 alin. (3) din OUG nr. 194/2002, s-a dispus luarea în custodie publică a inculpatului până la executarea măsurii expulzării.
În baza art. 118 lit. e) C. pen., cele 25.260 comprimate de efedrină au fost confiscate.
În temeiul art. 191 C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la 2.000.000 lei cheltuieli judiciare statului.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond, pe baza probelor administrate atât la urmărirea penală şi în mod nemijlocit în faza cercetării judecătoreşti a reţinut că la 24 martie 2003, inculpatul a pătruns pe teritoriul României, iar cu ocazia controlului vamal efectuat la punctul de trecere a frontierei Bechet, în cabina autotirului, în spatele scaunului şoferului, au fost găsite patru cutii din carton sigilate cu bandă adezivă care conţineau 25.420 comprimate cu substanţă activă ephedrină ce face parte din Anexa 1, categoria 1 a Legii nr. 300/2002 privind regimul juridic al precursorilor folosiţi la fabricarea ilicită a drogurilor.
Inculpatul a recunoscut constant că a transportat comprimatele de ephedrină din dispoziţia patronului la care era angajat şi că acestea urmau să fie predate conducătorului auto care prelua remorca autotirului din Vama Vârşand şi ajungea în Olanda.
Prima instanţă a apreciat că faptele inculpatului aşa cum au fost descrise, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor prevăzute de art. 32 alin. (1) din Legea nr. 300/2002 şi respectiv de art. 20, raportat la art. 33 din Legea nr. 300/2002 cu aplicarea art. 141/1997.
La individualizarea judiciară s-a apreciat că lipsa oricărui beneficiu al inculpatului din transportul precursorilor şi faptul că a primit dispoziţii din partea patronului firmei la care era angajat, constituie circumstanţe atenuante în sensul articolului 74 alin. ultim C. pen. Aceste circumstanţe alături de datele ce caracterizează pozitiv persoana inculpatului au format convingerea instanţei că scopul pedepsei poate fi realizat şi prin suspendarea condiţionată a executării pedepsei.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, invocând greşita individualizare a pedepsei, în sensul că nu se justifică suspendarea condiţionată a executării şi omisiunea instanţei de a dispune distrugerea precursorilor.
Curtea de Apel Craiova a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, a casat parţial hotărârea primei instanţe, înlăturând aplicarea suspendării condiţionate a executării pedepsei şi a dispus executarea acesteia prin privare de libertate.
Instanţa de apel a mai dispus şi distrugerea comprimatelor de ephedrină confiscate.
S-a apreciat că evaluarea pericolului social concret al faptei, a modalităţii şi împrejurărilor în care a fost comisă nu îndreptăţeau prima instanţă să concluzioneze, în sensul că scopul pedepsei poate fi realizat şi prin suspendarea condiţionată a executării acesteia.
Dimpotrivă pericolul social ridicat al faptei, numărul mare al tabletelor de ephedrină şi scopul în care urma să fie folosite duc la concluzia că pentru satisfacerea cerinţelor art. 52 C. pen., se impune ca pedeapsa să fie executată în regim de detenţie.
Referitor la cea de-a doua critică invocată s-a constatat, de asemenea, că este întemeiată întrucât prima instanţă a omis să facă aplicarea dispoziţiilor art. 18 din Legea nr. 143/2002, combinat cu art. 34 şi art. 36 din Legea nr. 300/2002, în sensul de a dispune distrugerea drogurilor ridicate de la inculpat.
Decizia instanţei de apel a fost atacată cu recurs de inculpat care a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând în principal cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 21 C. proc. pen.
În motivele de recurs formulate în scris recurentul învederează faptul că pe parcursul judecării apelului, cât şi pentru termenul când a fost soluţionată cauza, a fost citat la adresele reţinute în rechizitoriu şi în sentinţa Tribunalului Dolj, dar şi în ţara sa de origine respectiv în Turcia, oraşul Samsun, str. Yorubler.
Ulterior însă judecării cauzei la prima instanţă s-a pus în executare dispoziţiile cu privire la expulzarea inculpatului şi i-a fost aplicată interdicţia de a mai intra în România.
În aceste condiţii, susţine recurentul, procedura de citare la adresele din România nu a fost realizată, iar citarea sa la domiciliul din Turcia nu a fost legal îndeplinită pentru că citaţia a fost expediată pe adresa oraş Samsun, str. Yorubler în loc de oraş Samsun, sat Yorukler, regiunea Omdokuzmayis.
Ca urmare, recurentul inculpat nu a avut cunoştinţă de judecarea apelului şi în consecinţă nu a fost în măsură să-şi angajeze un apărător care să-i reprezinte interesele aşa cum ar fi dorit.
În consecinţă recurentul solicită în principal casarea deciziei instanţei de apel şi trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului aceleiaşi instanţe.
În subsidiar se solicită casarea deciziei atacate şi aplicarea dispoziţiilor art. 81 C. pen., în ce priveşte modalitatea de executare a pedepsei, faţă de circumstanţele sale personale.
Recursul este întemeiat pentru motivul de casare invocat în principal de recurent.
Cum din adresa Ministerului de Interne, Biroul pentru Străini şi Probleme de Migrări, nr. 2380519 din 21 noiembrie 2003, comunicată Curţii de Apel Craiova rezultă că la data de 23 mai 2003, după eliberarea din Penitenciarul Craiova inculpatul T.A. a fost expulzat fiind condus cu excortă la P.P.F. Berechet şi predat autorităţilor bulgare fiind dat în consemn la frontieră de a nu i se permite întoarcerea în România timp de 10 ani, iar apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj s-a judecat la 26 noiembrie 2003 în lipsa inculpatului care nu a fost legal citat, rezultă că Decizia pronunţată în apel este casabilă în baza art. 3859 pct. 21 C. proc. pen.
În raport de comunicarea Ministerului de Interne citarea inculpatului la adresele din România nu se mai justifică, iar procedura de citare a acestuia în Turcia nu a fost legal îndeplinită atâta timp cât datele cuprinse în dovada de îndeplinire a procedurii de citare sunt greşite.
Ca urmare, atâta timp cât dovada de îndeplinire a procedurii de citare a inculpatului conţine date contradictorii, neputându-se stabili cu certitudine dacă inculpatul a cunoscut sau nu termenul de judecată în apel, urmează să se admită recursul pentru motivul prevăzut în art. 3859 pct. 21 C. proc. pen., raportat la art. 197 alin. (1) C. proc. pen., dispunându-se rejudecarea apelului cu respectarea normelor procedurale privind regulata citare a părţilor şi asigurarea implicită a dreptului acestora de a-şi face sau asigura apărarea.
Este de observat şi faptul că deşi instanţa de apel a fost încunoştinţată cu privire la expulzarea inculpatului de pe teritoriul României, aceasta a păşit la judecarea apelului în lipsa inculpatului care se afla în imposibilitatea de a se prezenta şi fără a se asigura că menţiunile de pe citaţia emisă, privitoare la domiciliul inculpatului sunt corecte.
În ce priveşte cea de-a doua critică invocată de recurent, susţinerile formulate de acesta urmează să le valorifice cu ocazia rejudecării apelului.
Pentru considerentele arătate şi văzând dispoziţiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte urmează să admită recursul declarat de inculpat şi să trimită cauza spre rejudecare instanţei de apel în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul T.A. împotriva deciziei nr. 552 din 26 noiembrie 2003 a Curţii de Apel Craiova.
Casează Decizia atacată şi trimite cauza pentru rejudecarea apelului la Curtea de Apel Craiova.
Onorariul apărătorului din oficiu în sumă de 400.000 lei va fi plătit din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 28 octombrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5501/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5596/2004. Penal. Art.174 c.pen. Recurs → |
|---|
