ICCJ. Decizia nr. 5596/2004. Penal. Art.174 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 5596/2004
Dosar nr. 3235/2004
Şedinţa publică din 29 octombrie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 236 din 1 septembrie 2003 a Tribunalului Tulcea, în temeiul art. 174 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. c) şi art. 76 lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul A.E. la pedeapsa de 9 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) şi e) C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 71 în referire la art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În temeiul art. 350 C. proc. pen., s-a dispus prelungirea arestării inculpatului pe o durată de 30 de zile, începând cu 1 septembrie 2003 şi până la 30 septembrie 2003, inclusiv.
S-a dedus din pedeapsă perioada executată începând cu 12 septembrie 2003 şi până la rămânerea definitivă a hotărârii.
S-au respins acţiunile civile formulate de partea civilă G.M., asistat de G.I. şi G.G., reprezentată de G.I. , ca nefondate.
S-a admis în parte acţiunea civilă a părţii civile G.I.
A fost obligat inculpatul A.E. la plata sumei de 13.000.000 lei către partea civilă G.I. cu titlu de despăgubiri civile (daune materiale).
Conform art. 191 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la cheltuieli judiciare către stat.
În fapt s-a reţinut că inculpatul, la 8 septembrie 2002, se afla de pază la sola cultivată cu porumb aparţinând A.A.S., timp în care victima G.V. şi martorul M.N. au cules ştiuleţi şi au tăiat coceni de pe acea solă. Inculpatul le-a cerut celor două persoane să plece şi să lase porumbul tăiat, după care a plecat, dar întorcându-se după un interval scurt de timp a observat că victima şi tatăl acesteia se aflau în acelaşi loc, victima strângea porumbul căzut şi îl încărca în căruţă, motiv pentru care i-a aplicat acesteia o lovitură în cap cu un ciomag pe care îl avea asupra sa.
Victima G.V. a fost transportată la Spitalul judeţean Tulcea, unde a refuzat internarea, iar în dimineaţa zilei de 10 septembrie 2002, s-a deplasat cu autoturismul către Spitalul Judeţean Constanţa, dar pe drum a decedat.
La individualizarea pedepsei s-au avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi, în raport de gradul de pericol social concret al infracţiunii săvârşite, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă, de persoana inculpatului şi conduita acestuia, prin reţinerea de circumstanţe atenuante, pedeapsa a fost coborâtă sub minimul special prevăzut de lege.
S-a dispus ca pedeapsa să fie executată prin privare de libertate şi, în lipsa unor temeiuri privind punerea în libertate a inculpatului, s-a dispus, în temeiul art. 350 C. proc. pen., prelungirea arestării preventive a acestuia.
Nu s-a reţinut în favoarea inculpatului nici legitima apărare şi nici circumstanţa atenuantă a provocării, deoarece cerinţele legale nu sunt întrunite.
Cererea de despăgubiri civile formulată de părţile civile G.M., G.G., reprezentaţi de mama lor G.I., a fost respinsă, ca nefondată, întrucât acestea sunt beneficiari a unei pensii de urmaş de câte 400.000 lei fiecare şi nu s-a probat că întreţinerea pe care victima o presta depăşea acest cuantum.
Inculpatul a fost însă, obligat la plata de despăgubiri civile în sumă de 13.000.000 lei către partea civilă G.I., reprezentând cheltuieli efectuate cu înmormântarea şi pomenile ulterioare.
Împotriva sentinţei penale nr. 236/2003 a Tribunalului Tulcea, inculpatul a declarat apel, susţinând că nu este vinovat de săvârşirea infracţiunii reţinută în sarcina sa.
Curtea de Apel Constanţa, prin Decizia penală nr. 105/ P din 13 mai 2004, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A.E. împotriva sentinţei penale nr. 236 din 1 septembrie 2003 a Tribunalului Tulcea.
În baza art. 160b, raportat la art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpatului şi s-a dedus din pedeapsă, arestul preventiv de la 1 septembrie 2003.
Împotriva acestei hotărâri, în termenul legal, inculpatul nemulţumit, a formulat recursul de faţă, reluând motivele invocate în apel şi anume dacă în principal a solicitat achitarea sa, socotindu-se nevinovat, deoarece s-a aflat în legitimă apărare, în subsidiar a cerut, fie, trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond în vederea completării cercetării judecătoreşti şi cu probele sale în apărare şi care în parte şi nejustificat i-au fost respinse, fie, a cerut schimbarea încadrării juridice în infracţiunea de ucidere din culpă, după care să se dispună achitarea sa, pentru că s-a aflat în legitimă apărare.
Recursul este fondat, doar în limita celor ce se vor analiza.
Probatoriul administrat dovedeşte fără dubii că, inculpatul paznic la Asociaţia „A. Tulcea, la 8 septembrie 2002, în jurul orelor 16,00 – 17,00, se afla de pază, la sola cultivată cu porumb, ce aparţine asociaţiei menţionate. Astfel, i-a observat pe victimă şi pe tatăl său, martorul M.N., când au intrat în teren pentru a lua fără nici o aprobare, coceni şi porumb.
În aceste condiţii, inculpatul ca paznic, s-a apropiat de cei doi şi după discuţiile ce se impuneau, le-a cerut să părăsească deîndată lanul şi să lase, ceea ce îşi însuşiseră fără drept.
Cum, inculpatul a revenit la scurt timp şi a constatat că victima şi tatăl său, nu au înţeles să se retragă, ba mai mult încărcau deja porumb, în căruţa cu care veniseră la acel teren, apropiindu-se a aplicat o lovitură, cu ciomagul ce-l avea asupra sa, în capul victimei. Abia după acest incident, tatăl şi-a ridicat fiul l-a aşezat în căruţă şi au părăsit locul faptei.
Acestea fiind probele şi împrejurările concrete, în care s-au derulat faptele, nu poate fi pusă în discuţie nici insuficienţa lor şi nici vreo contradictorialitate între acestea, după cum se susţine de către inculpat, pentru a justifica „pretinsa nevoie de suplimentare a cercetării judecătoreşti" şi ca drept urmare, trimiterea cauzei la fond, spre rejudecare.
Contrar acestor obiecţii se constată că „pe tot timpul urmăririi penale, precum şi al cercetării judecătoreşti (fond şi apel) apărările formulate de inculpat, cu privire la starea de provocare prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen. şi legitima apărare în care s-ar fi aflat, au fost examinate.
Temeinic probate şi motivate, aceste apărări nu s-au putut recunoaşte, fiind infirmate atât de comportamentul părţilor precum şi de către examinările criminalistice ale obiectelor folosite în incident.
Astfel, s-a pretins de către inculpat în apărare că, victima ar fi încercat să-l lovească cu „tarpanul" şi abia după acest moment, el a folosit ciomagul, aplicând acea lovitură asupra capului părţii vătămate.
Or, potrivit examinării criminalistice nu s-au evidenţiat urme de impact, de lovire activă cu corp dur, nici pe ciomag (fragment lemnos ridicat de la locul faptei) şi nici pe braţul şi lama metalică a tarpanului, folosit de victimă.
Această constatare tehnico-ştiinţifică, prin coroborare cu raportul medico-legal nr. 192/672 din 21 noiembrie 2002 a Serviciului Medico-legal al Judeţului Tulcea şi în baza căruia corect s-a stabilit că, „victima a fost lovită cu mare intensitate producându-i-se fractură de boltă craniană radiată la bază, în momentul care se afla cu spatele" la inculpat, sunt acte ce relevă fără dubiu că, apărările ridicate au fost amplu analizate şi nicidecum omise sau respinse, după cum susţine recurentul.
Probatoriul administrat mai cuprinde şi verificarea bunei-credinţe a inculpatului în apărările formulate.
În acest context, supus fiind testului biodetecţiei, respectiv din raportul de expertiză poligraf (nr. 7117 din 25 septembrie 2002 al Serviciului Criminalistic al I.P.J. Constanţa) se reţine că, inculpatul prin răspunsurile date a evidenţiat note specifice comportamentului simulat.
Pentru toate acest considerente, temeinic şi legal, ambele instanţe, nu au putut reţine ca dovedite apărările ridicate de inculpat, privitoare atât la existenţa legitimei apărări, cât şi a scuzei provocării.
Ca atare şi motivele de recurs, ce vizează: greşita condamnare a inculpatului, în loc de a fi achitat sau de schimbare a încadrării juridice în infracţiunea de ucidere din culpă, nu pot fi primite, acestea neavând suport probator.
Aşa fiind, acţiunile agresive ale inculpatului asupra capului victimei, cu ciomagul, după intensitatea loviturii, organul vital atins şi obiectul folosit, apt de a ucide, nu s-au datorat nici stării de provocare, nici nu s-a aflat în legitimă apărare şi ca formă de vinovăţie nu poate fi culpă ci numai intenţia. Se mai constată că aceste lovituri se află şi în direct raport de cauzalitate, cu moartea victimei, ce a survenit la aproximativ 72 ore.
Rezultă deci că şi încadrarea juridică este, de asemenea, cea legală, întrunite fiind elementele constitutive ale infracţiunii de omor prevăzută de art. 174 C. pen.
Dacă toate aceste motive de recurs, nu se dovedesc a fi întemeiate, verificându-se şi din oficiu, se reţine că în raport de vârsta inculpatului de peste 59 ani, buna sa conduită până la data săvârşirii acestei infracţiuni, neavând antecedente penale, precum şi buna comportare în societate, justifică circumstanţele atenuante acordate potrivit prevederilor art. 74 şi art. 76 C. pen., dar nu li s-a dat eficienţă deplină, în procesul de individualizare a pedepsei.
În aceste limite şi pentru a se diminua pedeapsa stabilită, potrivit art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., se va admite recursul declarat de inculpat, se vor casa hotărârile atacate în sensul celor expuse.
Se vor aplica şi prevederile art. 381 C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul A.E. împotriva deciziei penale nr. 105/ P din 13 mai 2004 a Curţii de Apel Constanţa.
Casează Decizia atacată şi sentinţa penală nr. 236 din 1 septembrie 2003 a Tribunalului Tulcea cu privire la cuantumul pedepsei aplicate, pe care o reduce de la 9 ani închisoare la 7 ani închisoare.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 12 septembrie 2003 la 29 octombrie 2004.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 29 octombrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5571/2004. Penal. Legea nr.300/2002. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5602/2004. Penal. Legea nr.143/2000. Recurs → |
|---|
