ICCJ. Decizia nr. 5497/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 5497/2004
Dosar nr. 1301 /2004
Şedinţa publică din 26 octombrie 2004
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Caraş – Severin, prin sentinţa penală nr. 208 din 18 decembrie 2003, în baza dispoziţiilor art. 211 alin. (2) lit. c), cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), a condamnat pe inculpatul P.M. la 7 ani închisoare, cu aplicarea art. 71, raportat la art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
Instanţa a menţinut starea de arest a inculpatului, a dedus din pedeapsa aplicată timpul reţinerii şi al arestării preventive de la 14 august 2003 la zi, a constatat recuperat integral prejudiciul în sumă de 6.000.000 lei, cauzat părţii vătămate SC A. SA Berzovia şi a dispus obligarea inculpatului la plata sumei de 2.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat, în care se include şi suma de 400.000 lei, onorariul apărătorului desemnat din oficiu.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut, în fapt, că, în ziua de 12 august 2003, inculpatul, împreună cu martorii S.A.C. şi S.G., înainte de a merge la ştrandul din zona Moroasa a municipiului Reşiţa, s-au hotărât să intre în unele magazine pentru a-şi cumpăra unele produse.
Iniţial, S.G. a intrat în magazinul SC A. SA şi i-a solicitat vânzătoarei M.M.R. un deodorant şi cum nu avea, martorul a ieşit din magazin, unde au intrat ceilalţi doi prieteni şi în timp ce vânzătoarea l-a invitat pe S.C.A. în magazia magazinului pentru a-şi alege două rude cu pastă de mici, astfel cum acesta a solicitat, inculpatul P.M. şi-a însuşit din casa de marcat o sumă de bani, pe care nu a reuşit să o numere, întrucât, în momentul în care voia să o bage în buzunar, a fost surprins de vânzătoare.
M.M.R. s-a repezit la inculpat încercând să-i smulgă banii din mână, însă a fost împinsă de inculpat, dar s-a redresat repede şi a reuşit să-i ia banii, şi cum inculpatul a încercat să fugă, vânzătoarea a blocat uşa de acces în magazin, fiind lovită de mai multe ori de inculpat, care dorea să părăsească magazinul.
Nereuşind să-l reţină, deşi vânzătoarea a făcut eforturi susţinute, inculpatul a reuşit să se smulgă din mâna ei, să părăsească magazinul şi să fugă.
În termen legal, sentinţa a fost atacată cu apelul declarat de inculpat, prin care a considerat-o netemeinică şi nelegală, în ceea ce priveşte încadrarea juridică a faptei, a solicitat în principal, schimbarea ei din infracţiunea de tâlhărie în cea de furt, iar în subsidiar, reducerea pedepsei, apreciată ca deosebit de severă.
Prin Decizia nr. 68 din 25 februarie 2004, secţia penală a Curţii de Apel Timişoara, a respins, ca nefondat, apelul declarat, constatând că „prima instanţă a reţinut în mod corect starea de fapt şi vinovăţia inculpatului, făcând o corectă încadrare în dispoziţiile legale menţionate. Inculpatul a recunoscut comiterea faptei şi împrejurarea că în momentul în care vânzătoarea a încercat să-l reţină pe acesta, el i-a aplicat mai multe lovituri pentru a-şi putea asigura scăparea. În aceste condiţii, încadrarea juridică reţinută de prima instanţă în dispoziţiile art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., este corect făcută".
În ceea ce priveşte pedeapsa aplicată, s-a constatat, de asemenea, că ea corespunde criteriilor generale de individualizare şi situaţiei inculpatului care este recidivist, fiind anterior condamnat pentru acelaşi gen de infracţiuni.
Decizia a fost atacată, în termen legal, cu recurs de către inculpat prin care o apreciază ca netemeinică şi nelegală pentru aceleaşi motive analizate de instanţe de control judiciar în apel.
Examinând hotărârea criticată în raport de cazurile de recurs invocate, prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 18 şi pct. 14 teza întâi C. proc. pen., Înalta Curte constată, în baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, recursul nefondat, urmând a fi respins.
1. În acest sens, din coroborarea declaraţiilor constante ale părţii vătămate cu cele ale martorilor S.A.C. şi S.G. şi cu ale inculpatului rezultă fără putinţă de tăgadă că, pentru a-şi asigura scăparea, fiind surprins cu banii în mână de către partea vătămată, inculpatul a lovit-o peste faţă, dar ea l-a apucat de tricoul cu care era îmbrăcat şi care s-a rupt, parte din el rămânând în mâna vânzătoarei.
Din certificatele medico – legale, nr. C – 545 din 13 şi 22 august 2003, întocmit de Serviciul medico – legal, Caraş Severin, rezultă că M.M.R. a prezentat diagnosticul: traumatism cranio – cerebral acut închis, necesitând 10 zile de îngrijiri medicale.
Aşa fiind, fapta comisă de inculpatul P.M. întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie, prevăzută şi pedepsită de art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen. şi nu a celei de furt calificat, astfel cum pretinde acesta, iar instanţele nu au comis o eroare gravă de fapt în stabilirea situaţiei reale, care rezultă din probele complet analizate şi just apreciate.
2. Nefondat se dovedeşte şi cazul de recurs privind aplicarea unei pedepse greşit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), deoarece la stabilirea şi menţinerea sancţiunii penale, instanţele au luat în considerare pe lângă gradul ridicat de pericol social concret al faptei comise de inculpat şi împrejurarea că nu este la prima confruntare cu legea penală, fiind condamnat în anul 2003 la un an închisoare tot pentru săvârşirea unei infracţiuni de tâlhărie.
În consecinţă, secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, constatând neîndeplinite cerinţele cazurilor de recurs invocate de inculpatul P.M., în baza art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de acesta, va deduce din pedeapsa aplicată timpul reţinerii şi al arestării preventive de la 14 august 2003 la 26 octombrie 2004 şi îl va obliga pe recurent la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.M. împotriva deciziei penale nr. 68/ A din 25 februarie 2004 a Curţii de Apel Timişoara.
Deduce din pedeapsa aplicată, timpul reţinerii şi al arestării preventive de la 14 august 2003, la 26 octombrie 2004.
Obligă pe recurent la plata sumei de 1.600.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 26 octombrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5475/2004. Penal. Plîngere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5498/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs → |
|---|
