ICCJ. Decizia nr. 5572/2004. Penal. încheiere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 5572/2004
Dosar nr. 3907/2004
Şedinţa publică din 28 octombrie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea nr. 9 pronunţată la 28 iunie 2004 de Curtea de Apel Craiova, în dosarul nr. 1202/P/2004, s-a dispus scoaterea de pe rol a cauzei având ca obiect plângerea formulată de petentul T.A. şi înaintarea acesteia la procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova pentru soluţionarea plângerii îndreptate împotriva rezoluţiei nr. 467/P/2002 din 24 martie 2003 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova.
Pentru a pronunţa această încheiere, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin rezoluţia nr. 467/P/2002 din 24 martie 2003 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de magistratul judecător Z.L. şi grefierul S.D., ambii din cadrul Judecătoriei Craiova, pentru fapta de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
În motivarea acesteia, s-a arătat că petentul T.A. a solicitat tragerea la răspundere penală a magistratului Z.L. de la Judecătoria Craiova şi a grefierului S.D. de la aceeaşi instituţie pentru fapta prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), susţinând că la termenul din 15 martie 2002, în dosarul nr. 3717/2002 al Judecătoriei Craiova a fost depusă de avocata G.A. o împuternicire avocaţială pentru apărarea intereselor S.C. R.I. S.R.L. Craiova, care a fost luată în considerare de magistrat şi grefier, cu toate că în formularul respectiv nu se menţiona numărul contractului de asistenţă juridică şi că în acest fel a fost posibilă amânarea cauzei la un nou termen, ceea ce l-a dezavantajat.
S-a reţinut, de către procuror, că în cauză nu a fost săvârşită de intimaţi fapta sesizată de petent, deoarece, aşa cum rezultă din cererea avocatului G.A., adresată preşedintelui completului de judecată, aceasta avea calitatea de apărător al societăţii comerciale menţionate, omisiunea menţionării numărului contractului de asistenţă juridică pe împuternicirea avocaţială neputând conduce la ideea că apărătorul nu avea calitate procesuală în dosarul respectiv.
Împotriva acestei rezoluţii a formulat plângere petentul T.A.
S-a constatat că, potrivit dispoziţiilor art. 278 alin. (1) C. proc. pen., plângerea împotriva măsurilor luate sau a actelor efectuate de procuror ori efectuate pe baza dispoziţiilor date de acesta se rezolvă de prim procurorul parchetului sau, după caz, de procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel, ori de procurorul şef de secţie al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
În conformitate cu prevederile art. 2781 C. proc. pen., după respingerea plângerii făcută conform art. 275 – art. 278 C. proc. pen., împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanţei ori, după caz, a rezoluţiei de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, dată de procuror, persoana vătămată, precum şi orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere în termen de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă.
Faţă de aceste dispoziţii legale, instanţa de fond a dispus scoaterea cauzei de pe rol în vederea înaintării la procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova pentru soluţionarea plângerii împotriva rezoluţiei procurorului.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, criticând-o pentru nelegalitate sub două motive, respectiv că hotărârea pronunţată în cauză este contrară legii, invocând cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 171 C. proc. pen., precum şi că s-a comis o eroare gravă de fapt, în condiţiile art. 3859 pct. 18 C. proc. pen.
În dezvoltarea motivelor de recurs, parchetul a arătat, în primul rând, că în condiţiile în care petiţionarul a făcut plângerea direct la instanţă, fără a se fi adresat în prealabil procurorului ierarhic superior celui care a emis rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale dată în dosarul nr. 467/P/2002 al acelui parchet, instanţa trebuia să respingă plângerea ca fiind inadmisibilă şi nu să aprecieze că aceasta este „greşit îndreptată".
Rezolvarea, în prealabil, a unei plângeri îndreptată împotriva soluţiei de neîncepere a urmăririi penale, în cauză, de către procurorul general al parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, constituie o condiţie pentru sesizarea legală a instanţei cu judecarea unei alte plângeri. Instanţa devine competentă potrivit dispoziţiilor art. 2781 C. proc. pen., să judece plângerea numai atunci când soluţia nu mai poate fi infirmată de procurorul ierarhic superior, astfel că, dreptul procesual al persoanei vătămate de a sesiza instanţa nu se naşte decât după ce plângerea sa a fost respinsă de procurorul ierarhic superior celui care a soluţionat cauza.
Ca atare, neîndeplinirea procedurii obligatorii prevăzută în art. 278 C. proc. pen., constituie motiv de respingere a plângerii, adresată instanţei căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în primă instanţă, ca inadmisibilă.
În al doilea rând, parchetul consideră că instanţa a comis şi o eroare gravă de fapt, reţinând că plângerea numitului T.A. este „greşit îndreptată", întrucât anterior nu ar fi formulat o altă plângere împotriva soluţiei dată în dosarul nr. 467/P/2002 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, astfel că nu ar fi îndeplinită procedura reglementată prin art. 278 C. proc. pen.
Se arată că o asemenea plângere a fost soluţionată de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, care prin rezoluţia nr. 2613/II/2/2003 din 27 mai 2003, a respins această plângere, ca neîntemeiată, iar modul de rezolvare a fost comunicat persoanei vătămate. Aşa fiind, instanţa trebuia să judece cauza şi să pronunţe una dintre soluţiile prevăzute în art. 278 1 alin. (8) C. proc. pen.
Pentru cele expuse, parchetul a solicitat, conform art. 38515 alin. (1) pct. 2 lit. c) C. proc. pen., admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi a se dispune trimiterea cauzei, spre rejudecare, Curţii de Apel Craiova, anexând totodată fotocopiile rezoluţiei cu nr. 2613/II/2/2003 din 27 mai 2003 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova şi a comunicării acesteia către petiţionarul T.A.
În recurs au fost depuse la dosar concluziile scrise ale intimatului Z.L.M., prin care se arată că achiesează la recursul declarat, apreciind, la rândul său ca fiind incidente dispoziţiile art. 3859 pct. 171 C. proc. pen., privind greşita aplicare a legii în condiţiile în care prin încheierea pronunţată, instanţa a încălcat dispoziţiile imperative ale art. 2781 alin. (12) C. proc. pen., prin neobservarea condiţiei că plângerea se poate formula în termen de 20 zile de la comunicarea soluţiei de respingere a plângerii depuse la procurorul ierarhic superior. În analiza textului legal arătat, existenţa plângerii formulate la procurorul ierarhic superior, constituie o condiţie prealabilă de exerciţiu a procedurii reglementate de către dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen., sancţiunea aplicabilă neîndeplinirii acestei condiţii de exerciţiu fiind inadmisibilitatea.
Cu privire la aplicarea art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., intimatul apreciază că nu poate fi reţinut, în condiţiile în care cel ce se pretinde vătămat în drepturile sale şi îşi justifică interesul promovării plângerii împotriva soluţiei procurorului este obligat să facă dovada îndeplinirii unei cerinţe prealabile de exerciţiu, potrivit dreptului comun.
În speţă, petentul nu a făcut dovada depunerii unei plângeri la procurorul ierarhic superior, iar din înscrisurile depuse la dosar rezultă inexistenţa acestui act procedural.
Pentru cele arătate, intimatul a solicitat admiterea recursului declarat de parchet, casarea hotărârii judecătoreşti atacate şi trimiterea cauzei, în vederea continuării judecării cauzei, la aceeaşi instanţă.
Procurorul, în concluziile orale a dezvoltat motivele scrise depuse la dosar pe care le-a completat, criticând şi faptul că instanţa a soluţionat plângerea petiţionarului prin încheiere şi nu prin sentinţă, aşa cum prevede legea şi pentru aceste motive a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii şi trimiterea cauzei pentru rejudecare la Curtea de Apel Craiova.
Examinând recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva încheierii pronunţate de Curtea de Apel Craiova, în raport cu motivele invocate în scris şi completate oral ce se vor analiza prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 pct. 171 şi 18 C. proc. pen., cu referire la art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte consideră recursul parchetului ca fiind fondat pentru considerentele ce se vor arăta.
Din analiza cauzei rezultă că prin soluţia de scoatere de pe rol a plângerii petiţionarului T.A. şi înaintării acesteia procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova pentru soluţionarea plângerii îndreptate împotriva rezoluţiei nr. 467/P/2002 din 24 martie 2003 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă, respectiv Curtea de Apel Craiova, a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 278 şi art. 2781 C. proc. pen.
Aşa cum rezultă din conţinutul prevederilor art. 278 alin. (1) C. proc. pen., legiuitorul a stipulat o etapă procesuală obligatorie, în sensul că plângerea împotriva măsurilor luate sau a actelor efectuate de procuror ori efectuate pe baza dispoziţiilor date de acesta se rezolvă de prim-procurorul parchetului sau, după caz, de procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel ori de procurorul şef de secţie al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Prin dispoziţiile art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., au fost prevăzute în concret condiţiile posibilităţii de sesizare a instanţei de judecată, de către persoana vătămată, precum şi orice alte persoane ale căror interese legitime au fost vătămate, respectiv numai după respingerea plângerii făcute conform art. 275 – art. 278 împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanţei ori, după caz, a rezoluţiei de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror, precum şi în termen de 20 zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 şi art. 278, la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă.
Aşadar, din interpretarea conţinutului normelor procedurale arătate, rezultă că necesitatea existenţei plângerii formulate la procurorul ierarhic superior, constituie o condiţie prealabilă obligatorie de exercitare a procedurii reglementate de către dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen., în aprecierea legalei sesizări a instanţei de judecată.
Or, încălcarea prevederilor referitoare la legala sesizare a instanţei de judecată, se sancţionează cu nulitatea absolută, în condiţiile art. 197 alin. (2) C. proc. pen., având drept consecinţă în ceea ce priveşte plângerea formulată, în baza dispoziţiilor art. 2781 C. proc. pen., în condiţiile nerespectării etapei mai sus arătate, inadmisibilitatea acesteia.
Din analiza concretă a cauzei, rezultă că instanţa nu a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor legale prevăzute de art. 278 şi art. 2781 C. proc. pen., în ceea ce priveşte legala sa sesizare de către petiţionar şi a sancţiunii care decurge în contextul încălcării acesteia, considerând nelegal că plângerea petiţionarului T.A. adresată direct instanţei de judecată poate fi calificată, ca o plângere formulată împotriva rezoluţiei nr. 467/P/2002 din 24 martie 2004 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova şi greşit îndreptată, dispunând scoaterea ei de pe rol şi înaintarea ei la parchet, în vederea îndeplinirii etapei procesuale nerespectate.
Totodată, Înalta Curte apreciază că instanţa a încălcat nu numai condiţiile privind aprecierea legalei sale sesizări şi a soluţiei pronunţate ce excede, de altfel, soluţiilor speciale expres prevăzute de legiuitor, potrivit art. 2781 alin. (8) lit. a) - c) C. proc. pen., dar şi ale felului actului procedural, pronunţând o încheiere.
Aşa cum rezultă din prevederile menţionate referitoare la soluţiile pe care le poate pronunţa instanţa de judecată în ceea ce priveşte plângerea în faţa instanţei împotriva rezoluţiilor sau a ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată, în baza art. 2781 C. proc. pen., legiuitorul a arătat expres şi felul actului procedural, respectiv sentinţă, în cele două situaţii de la lit. a) şi b), încheierea fiind posibilă numai în situaţia stipulată de lit. c) a alin. (8) al art. 2781, atunci când se admite plângerea, se desfiinţează rezoluţia sau ordonanţa atacată şi, când probele existente la dosar sunt suficiente pentru judecarea cauzei, se reţine cauza spre judecare, dispoziţiile privind judecarea în primă instanţă şi căile de atac, aplicându-se în mod corespunzător.
În condiţiile concrete din cauză, instanţa în mod greşit s-a pronunţat prin încheiere, deoarece nu a dispus soluţia expres prevăzută de lege şi arătată mai sus, singura care i-ar fi dat posibilitatea să o conducă la un asemenea fel de hotărâre judecătorească.
În consecinţă, Înalta Curte consideră că, atât prin soluţia pronunţată, cât şi prin felul actului procedural dispus, instanţa a depăşit procedura reglementată de prevederile art. 2781 C. proc. pen., încălcând dispoziţiile legale concrete, care îi conferă specificitate, în raport cu normele legale generale.
Mai mult, Înalta Curte, din oficiu, consideră că soluţia pronunţată de către curtea de apel prin încheierea arătată, nu poate fi definitivă, aşa cum rezultă, atât din minuta întocmită, cât şi din dispozitivul încheierii, deoarece nu este o soluţie de declinare de competenţă, în condiţiile art. 42 C. proc. pen., a cărei hotărâre nu este supusă apelului şi nici recursului.
Aşadar, primul motiv de recurs formulat în scris de către parchet, precum şi cel invocat oral, ambele referitoare la greşita aplicare a dispoziţiilor legale prevăzute de art. 2781 C. proc. pen., au fost considerate de Înalta Curte ca fiind întemeiate.
În ceea ce priveşte, cel de-al doilea motiv de recurs, formulat în scris de către parchet, referitor la comiterea de către instanţă a unei grave erori de fapt, întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., Înalta Curte consideră că nu-l poate reţine ca aplicabil în cauză.
Aşa cum rezultă din dosarul instanţei, curtea de apel prin încheierea de la 7 iunie 2004 a dispus efectuarea unei adrese către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, în sensul de a comunica dacă împotriva rezoluţiei nr. 467/P/2002 din 24 martie 2003 a aceluiaşi parchet s-a formulat plângere la procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova de către petent, iar în caz afirmativ să se înainteze o copie de pe acea rezoluţie.
Prin adresa Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, secţia de urmărire penală cu nr. 3884/II/6/2004 din 16 iunie 2004 primită la 18 iunie 2004 la Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi depusă la dosar, se comunică ca urmare a adresei nr. 1202/P/2004 cu termen la 28 iunie 2004 că numitul T.A. nu a formulat plângere împotriva rezoluţiei nr. 467/P/2002 din 24 martie 2003 a acestui parchet.
În raport de cele arătate, la momentul pronunţării încheierii menţionate, între percepţia reală a probelor administrate şi soluţia pronunţată de curtea de apel nu a existat o vădită şi esenţială neconcordanţă, astfel că nu se poate reţine cazul de casare menţionat.
Înalta Curte a apreciat că, deşi nu este incident cazul de casare invocat, pentru cel de-al doilea motiv scris de recurs al parchetului, totuşi instanţa de fond a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor legale privind modul de soluţionare al plângerii întemeiată pe dispoziţiile legale menţionate, încheierea urmând a fi casată, pentru considerentele arătate în ceea ce priveşte motivele de nelegalitate precizate.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva încheierii de şedinţă nr. 9 pronunţată de către Curtea de Apel Craiova, la data de 28 iunie 2004, în dosarul nr. 1202/P/2004, al acelei instanţe, privind plângerea formulată de petentul T.A., împotriva intimaţilor Z.L. şi S.D.
Se va casa încheierea atacată şi se va trimite cauza pentru rejudecare la Curtea de Apel Craiova, care va avea în vedere dispoziţiile legale prevăzute de art. 2781, cu referire la art. 278 C. proc. pen., ce reglementează plângerea în faţa instanţei împotriva rezoluţiilor sau a ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată, în contextul cauzei, precum şi fotocopiile rezoluţiei Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova cu nr. 2613/II/2/2003 din 27 mai 2003 prin care procurorul general a respins, ca neîntemeiată, plângerea formulată de T.A. împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale nr. 467/P/2002 din 24 martie 2003 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova privind pe Z.L.M. şi S.D. şi a comunicării către petiţionar a acestei soluţii, anexate recursului declarat de parchet.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva încheierii de şedinţă nr. 9 pronunţată de către Curtea de Apel Craiova, la data de 28 iunie 2004, în dosarul nr. 1202/P/2004, al acelei instanţe, privind plângerea formulată de petentul T.A., împotriva intimaţilor Z.L. şi S.D.
Casează încheierea atacată şi trimite cauza pentru rejudecare la Curtea de Apel Craiova.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 28 octombrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5567/2004. Penal. Legea nr.143/2000. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5573/2004. Penal. Plîngere. Recurs → |
|---|
