ICCJ. Decizia nr. 5554/2004. Penal. Art.20,174,175c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 5554/2004
Dosar nr. 5535/2004
Şedinţa publică din 27 octombrie 2004
Asupra recursului penal de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 143 din 26 mai 2004, pronunţată de Tribunalul Hunedoara, în dosarul penal nr. 4302/2004 a fost condamnat inculpatul P.I. la pedeapsa de 8 ani închisoare, pentru tentativă la infracţiunea de omor calificat, prevăzută şi pedepsită de art. 20, raportat la art. 174 şi art. 175 lit. c) C. pen. şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
A fost privat inculpatul de exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), în condiţiile şi pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.
S-a menţinut starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa aplicată durata arestării preventive începând cu data de 6 februarie 2004 până la 26 mai 2004.
În baza art. 118 lit. b) C. pen., s-a confiscat o toporişcă înregistrată în Registrul de corpuri delicte al Tribunalului Hunedoara, la poziţia 43/2004.
În baza art. 188 din Legea nr. 3/1978 a fost obligat inculpatul la plata sumei de 5.695.755 lei cheltuieli de spitalizare către Spitalul Judeţean Hunedoara. S-a constatat că partea vătămată P.C. şi Spitalul municipiului Orăştie nu s-au constituit părţi civile în cauză.
În baza art. 191 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 2 milioane lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei reprezintă onorar pentru apărătorul din oficiu care se va plăti din fondurile Ministerului Justiţiei.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că inculpatul P.I. este fiul părţii vătămate P.C. cu care locuia împreună în satul Căstău, judeţul Hunedoara, iar în alt corp de clădire locuiau cei doi fraţi ai inculpatului, martorii P.R. şi P.N.
Partea vătămată obişnuia să-i reproşeze inculpatului că nu are ocupaţie şi consumă frecvent băuturi alcoolice.
În noaptea de 4 februarie 2004, în jurul orelor 1,30, inculpatul s-a întors acasă, dar partea vătămată nu i-a permis să intre în cameră să se odihnească şi i-a dat două palme. Supărat, inculpatul a luat de lângă sobă o toporişcă pentru lemne şi l-a lovit cu muchia acesteia în cap, pe partea vătămată, o singură dată.
Partea vătămată a strigat după ajutor, întrucât nu a putut să iasă din casă, deoarece inculpatul ţinea de uşă. La strigătele acesteia a fost auzit de ceilalţi doi copii care au anunţat salvarea şi apoi poliţia.
Din raportul de expertiză medico-legală nr. 44050/ b din 6 februarie 2004, a rezultat că partea vătămată a suferit leziuni traumatice care au necesitat 25-30 zile de îngrijiri medicale, punându-i în pericol viaţa.
Apelul declarat de inculpat împotriva acestei hotărâri a fost respins de Curtea de Apel Alba Iulia, prin Decizia penală nr. 280/A/2004, reţinându-se că pedeapsa aplicată a fost corect individualizată.
Împotriva acestei decizii, inculpatul a declarat recurs, în termen, solicitând casarea ei, recunoaşterea circumstanţei atenuante a provocării şi reducerea pedepsei.
Recursul este nefondat.
Potrivit art. 73 lit. b) C. pen., constituie circumstanţă atenuantă săvârşirea infracţiunii sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violenţă, printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau prin altă acţiune ilicită gravă.
Or, faptul că parte vătămată, văzându-şi fiul venind acasă într-o stare de ebrietate, i-a reproşat că nu are ocupaţie, consumă frecvent băuturi alcoolice şi i-a dat două palme, nu constituie atingere gravă a demnităţii inculpatului şi nu a fost de natură să-i provoace acestuia o puternică tulburare sau emoţie, care să justifice recunoaşterea stării de provocare.
Motivul de recurs, prevăzut de art. 3859 pct. 171 este neîntemeiat.
Întrucât nici alte motive, care să fie luate în considerare din oficiu, nu au fost identificate, Curtea apreciază că hotărârile pronunţate în cauză sunt legale şi temeinice, dat fiind că starea de fapt a fost stabilită corect, încadrarea juridică este corespunzătoare, iar pedeapsa a respectat toate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
În consecinţă, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul inculpatului va fi respins.
Conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), se va deduce din pedeapsă perioada arestării preventive cu începere de la 6 februarie 2004 până la 27 octombrie 2004.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.I. împotriva deciziei penale nr. 280/ A din 2 septembrie 2004 a Curţii de Apel Alba Iulia.
Compută detenţia preventivă de la 6 februarie 2004 până la 27 octombrie 2004.
Obligă recurentul să plătească statului suma de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 400.000 lei reprezentând onorarul avocat oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 octombrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5540/2004. Penal. 197 c.p. Recurs în anulare | ICCJ. Decizia nr. 5556/2004. Penal. Aer.211 alin.2 c.pen. Recurs → |
|---|
