ICCJ. Decizia nr. 5707/2004. Penal. Art.268 c.pen.ant. Recurs în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 5707/2004
Dosar nr. 5029/2004
Şedinţa publică din 3 noiembrie 2004
Asupra recursului în anulare de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 87 din 19 ianuarie 1963 a Tribunalului Popular al Raionului V.I.L. a fost condamnat inculpatul Z.I. la 3 ani închisoare corecţională, pentru infracţiunea prevăzută de art. 26828 lit. a) C. pen. anterior, pedeapsă graţiată cu ½ conform art. 4 alin. (2) şi art. 6 din Decretul nr. 5/1963, urmând ca inculpatul să execute numai un an şi 6 luni închisoare.
În baza art. 80 C. pen. anterior, s-a dispus confiscarea a 441 monede de aur, 1050 dolari S.U.A. şi 5 plăci din aur, în greutate totală de 170,35 grame.
În temeiul art. 25 pct. 6 C. pen. anterior, s-a dispus confiscarea parţială a averii şi anume suma de 16.000 lei reprezentând obligaţiuni C.E.C., un aparat de radio cu 65 discuri în valoare de 1.500 lei şi un şifonier.
În fapt s-a reţinut că, inculpatul a deţinut, contrar dispoziţiilor legale, 441 monede şi 5 plăci din aur, precum şi 1.050 dolari S.U.A.
Prin Decizia penală nr. 87 din 19 ianuarie 1963 a Tribunalului Capitalei – Colegiul VI s-a respins recursul declarat de inculpat.
Împotriva acestor hotărâri definitive s-a declarat recurs în anulare prin care s-a susţinut, în esenţă, următoarele:
- hotărârile atacate au fost pronunţate cu încălcarea legii, prin aceia că, dispoziţiile incriminatoare în baza cărora a fost condamnat inculpatul erau în vădită contradicţie atât cu Constituţia României, în vigoare la data adoptării şi aplicării acelor acte normative, cât şi cu D.U.D.O.
În drept, au fost invocate prevederile art. 409 şi art. 410 alin. (1), partea I pct. 3 C. proc. pen., dispoziţii în baza cărora vor fi examinate hotărârile recurate, constatându-se că recursul în anulare este fondat pentru cele ce urmează:
Inculpatul, medic stomatolog a realizat din profesia practicată venituri şi diferite valori în scop de tezaurizare, asupra căruia acesta avea un drept de proprietate particulară.
Chiar şi la acel moment, proprietatea particulară se bucura de o protecţie specială, prin art. 12 Constituţia din 1952 prevedea dreptul de proprietate personală asupra veniturilor şi economiilor provenite din muncă, asupra casei de locuit şi gospodăriei auxiliare, asupra obiectelor casnice şi de uz personal, dreptul de moştenire a proprietăţii personale toate ocrotite de lege.
Pe de altă parte, conform art. 17 din D.U.D.O., proclamată la 10 decembrie 1948 s-a statuat că orice persoană are dreptul la proprietate şi că nimeni nu va fi lipsit în mod arbitrar de aceasta.
Aşadar, în raport de caracterul imperativ al dispoziţiilor, la care ne-am referit, de drept constituţional şi de drept internaţional, se constată că normele cuprinse în art. 26828 lit. a) C. pen. anterior, preluate din Legea nr. 284/1947 sunt abuzive şi neconstituţionale (în raport cu însăşi legea fundamentală în vigoare la momentul incriminării obligaţiei de cedare a valorilor arătate) contravenind nu numai normelor unei legi fundamentale şi de drept internaţional, dar suprimând şi un drept fundamental al cetăţeanului, acela de proprietate.
De asemeni, pedeapsa complementară a confiscării parţiale a averii, aplicată pe lângă pedeapsa închisorii, aduce atingere gravă dreptului de proprietate.
În acest context, fapta de a nu ceda, preda ori declara aurul şi alte valori reglementată prin art. 26828 lit. a) C. pen. anterior, dispoziţii esenţialmente neconstituţionale nu poate fi infracţiune în condiţiile în care îi lipseşte o trăsătură esenţială, aceea de a fi prevăzută de o lege penală.
Acestea sunt considerentele pentru care recursul în anulare este fondat, urmând a fi admis în temeiul art. 4141 C. proc. pen., combinat cu art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., hotărârile casate şi rejudecând cauza se va pronunţa achitarea inculpatului în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., combinat cu art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., pentru infracţiunea prevăzută de art. 26828 lit. a) C. pen. anterior.
În această situaţie a achitării se va înlătura măsura de siguranţă a confiscării valorilor ce au făcut obiectul judecăţii şi totodată pedeapsa complementară a confiscării parţiale a averii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva sentinţei penale nr. 87 din 19 ianuarie 1963 a Tribunalului Popular al Raionului V.I.L. şi deciziei penale nr. 175 din 25 martie 1963 a Tribunalului Capitalei – Colegiul VI, privind pe condamnatul Z.I.
Casează hotărârile atacate.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., achită pe inculpatul Z.I., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 26828 lit. a) C. pen. anterior.
Înlătură măsura de siguranţă prevăzută de art. 80 C. pen. anterior, prin care s-a dispus confiscarea a 441 monede din aur, 1050 dolari S.U.A. şi 5 plăci din aur, în greutate totală de 170, 35 grame, cât şi pedeapsa complimentară a confiscării parţiale a averii prevăzută de art. 25 pct. 6 din acelaşi cod şi anume: suma de 16.000 lei, reprezentând obligaţiuni C.E.C., un aparat de radio cu 66 discuri, în valoare de 1500 lei şi un şifonier.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 400.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 3 noiembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5702/2004. Penal. Legea nr.143/2000. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5708/2004. Penal. Plângere. Recurs → |
|---|
