ICCJ. Decizia nr. 5702/2004. Penal. Legea nr.143/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 5702/2004
Dosar nr. 5624/2004
Şedinţa publică din 3 noiembrie 2004
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 240 din 11 iunie 2004 a Tribunalului Dâmboviţa, inculpatul V.C.O. a fost condamnat la următoarele pedepse:
- 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere de droguri de mare risc pentru consum propriu, prevăzută de art. 4 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.;
- 3 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.;
- 3 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de punere la dispoziţie a locuinţei pentru consumul de droguri, prevăzută de art. 5 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., pedepsele aplicate au fost contopite, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani.
În baza art. 7 din Legea nr. 543/2002, art. 83 alin. (1) C. pen., s-a dispus revocarea beneficiului graţierii şi a suspendării condiţionate a pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 636/2002 a Judecătoriei Ploieşti, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 878/2002 a Tribunalului Prahova, urmând ca inculpatul să execute această pedeapsă alături de cea stabilită prin prezenta sentinţă, în total 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din durata pedepsei aplicate perioada arestării preventive de la 29 februarie 2004, la zi.
În baza art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 s-a dispus confiscarea de la inculpat a şase comprimate de metadonă, depuse la camera de corpuri delicte a I.G.P.
În baza art. 191 C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 1.500.000 lei.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în fapt, următoarele:
În noaptea de 28 februarie 2004, organele de urmărire penală au găsit asupra inculpatului V.C.O. 12 comprimate de metadonă, alte trei comprimate fiind consumate anterior de făptuitor.
Raportul de constatare tehnico – ştiinţifică întocmit în cauză de Laboratorul de analize fizico – chimice droguri din cadrul I.G.P. a concluzionat că aceste comprimate conţin substanţa activă metadonă (sintalgon), drog de mare risc.
Inculpatul a oferit altor persoane ţigări cu cannabis, punându-şi la dispoziţie locuinţa sa din Bucureşti celor care le-au consumat.
Situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului V.C.O. au fost stabilite pe baza materialului probator administrat în cauză; procesul – verbal de sesizare din oficiu, proces – verbal de constatare a infracţiunii flagrante, procese – verbale şi rapoarte de constatare tehnico – ştiinţifică, declaraţiile martorilor Z.P., I.L.I., G.V.M., B.G.M., M.M.M., declaraţiile inculpatului care a recunoscut numai consumul de droguri de mare risc.
Împotriva acestei hotărâri judecătoreşti a declarat apel inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie. S-a susţinut că faptele reţinute în sarcina sa nu sunt dovedite, iar inculpatului nu i s-a admis cererea de probatorii formulată.
Curtea de Apel Ploieşti, prin Decizia penală nr. 383 din 6 septembrie 2004, a respins, ca nefondat, apelul inculpatului.
Măsura arestării preventive a inculpatului a fost menţinută, iar prevenţia a fost dedusă la zi.
Apelantul inculpat a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare în sumă de 200.000 lei către stat.
Inculpatul V.C.O. a declarat recurs în termen legal, solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârilor atacate şi, în principal, restituirea cauzei instanţei de fond spre rejudecare în vederea administrării probelor solicitate de inculpat şi interpretării juste a materialului probator administrat.
În subsidiar, prin motivele de recurs invocate oral, inculpatul a criticat hotărârile judecătoreşti cu privire la greşita individualizare a pedepsei aplicate şi greşita aplicare a Legii nr. 543/2002.
Temeiul juridic al recursului îl constituie dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 10, 14, 171 C. proc. pen.
Examinând recursul, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta nu este fondat.
Din analiza materialului probator administrat în cauză, Curtea constată că instanţele de judecată au stabilit corect situaţia de fapt şi au reţinut în mod just vinovăţia inculpatului V.C.O., dând faptelor săvârşite de acesta încadrarea juridică legală şi temeinică.
Inculpatul a recunoscut consumul a trei comprimate metadonă (sintalgon), precum şi faptul că asupra sa s-au găsit alte 12 tablete conţinând acelaşi drog de mare risc.
Afirmaţiile sale sunt confirmate de procesul – verbal de constatare a infracţiunii flagrante şi de declaraţiile martorilor Z.P., I.L.I.
Activitatea inculpatului V.C.O. de a trafica droguri de risc şi de a-şi pune locuinţa la dispoziţie pentru consumul de droguri a fost descrisă de martorii audiaţi în cauză, mulţi dintre ei beneficiari ai stupefiantelor oferite de acesta (Z.P., I.L.I., G.V.M., M.M.M., B.G.M.).
În faţa instanţei de judecată, martorii Z.P. şi I.L.I. au revenit asupra declaraţiilor făcute în cursul urmăririi penale, retractarea nefiind însă motivată, astfel că instanţa de fond în mod corect a înlăturat-o ca nesinceră.
Inculpatul a solicitat instanţei de judecată proba cu doi martori pe situaţia de fapt pentru a se stabili dacă pastilele aparţineau sau nu inculpatului, relaţii de la Spitalul de Urgenţă Bucureşti privind starea sănătăţii sale şi opinia unui specialist privind timpul în care sunt depistabile efectele drogului sintalgon în organismul uman.
Instanţa de judecată a apreciat că probele solicitate nu sunt utile şi pertinente soluţionării cauzei, materialul probator administrat fiind suficient pentru stabilirea adevărului.
Curtea constată că administrarea probelor solicitate de inculpatul V.C.O. nu era concludentă şi utilă soluţionării legale şi temeinice a cauzei, materialul probator existent la dosar fiind îndestulător şi pe deplin lămuritor asupra situaţiei de fapt şi vinovăţiei inculpatului.
Pentru aceste motive, Curtea constată că în cauză nu se impune trimiterea cauzei instanţei de fond pentru rejudecare, cercetarea judecătorească fiind completă, iar vinovăţia inculpatului pe deplin stabilită.
Aplicarea prevederilor Legii nr. 543/2002 privind revocarea graţierii pedepsei de 2 ani închisoare la care a fost condamnat inculpatul V.C.O. prin sentinţa penală nr. 636 din 28 februarie 2002 a Judecătoriei Ploieşti pentru săvârşirea unei infracţiuni de furt calificat s-a făcut în mod legal, noua infracţiune fiind comisă în termenul de încercare prevăzut de actul de clemenţă.
Cât priveşte modul de individualizare a pedepsei aplicate inculpatului V.C.O., Curtea constată că acesta s-a făcut cu respectarea prevederilor art. 72 şi art. 52 C. pen.
Instanţa de judecată a dat eficienţa cuvenită criteriilor referitoare la pericolul social concret al infracţiunilor săvârşite, la persoana inculpatului care este recidivist şi care a avut o atitudine procesuală nesinceră.
În aceste împrejurări, Curtea constată că numai pedeapsa aplicată în cuantumul şi modalitatea stabilită este în măsură să asigure realizarea scopului coercitiv – educativ al sancţiunii penale, astfel cum este el stabilit de art. 52 C. pen. şi resocializarea inculpatului.
Pentru aceste considerente şi constatând din oficiu că nu există alte motive de casare, Curtea urmează să respingă, ca nefondat, recursul declarat de inculpat.
Timpul reţinerii şi arestării preventive se va deduce din pedeapsa aplicată de la 29 februarie 2004 la 3 noiembrie 2004.
Recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Văzând şi dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., art. 38517 alin. (4) C. proc. pen. şi art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), art. 192 alin. (2) C. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul V.C.O. împotriva deciziei penale nr. 383 din 6 septembrie 2004 a Curţii de Apel Ploieşti.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive de la 29 februarie 2004 la 3 noiembrie 2004.
Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 1.200.000 lei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 3 noiembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5694/2004. Penal. Art.174, 175 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5707/2004. Penal. Art.268 c.pen.ant. Recurs... → |
|---|
