ICCJ. Decizia nr. 5741/2004. Penal. Legea nr.143/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 5741/2004
Dosar nr. 5485/2004
Şedinţa publică din 4 noiembrie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 878 din 29 iunie 2004, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, a condamnat pe inculpatul C.A. la 5 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 74 lit. a) şi c) C. pen. şi la un an închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 4 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 74 lit. a) şi c) C. pen., urmând ca potrivit art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
S-a menţinut starea de arest şi s-a dedus din pedeapsa aplicată, perioada arestării preventive, de la 07 iunie 2003, la zi.
În baza art. 118 din Legea nr. 143/2000 s-a dispus confiscarea şi distrugerea cantităţii de 0,830 gr. heroină rămasă în urma analizelor de laborator.
Inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, însumă de 2.900.000 lei.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că la data de 16 iunie 2003, inculpatul a fost depistat de organele de poliţie deţinând în domiciliu cantitatea de 0,89 gr. heroină în vederea consumului propriu. Totodată, s-a stabilit că, la aceeaşi dată inculpatul a vândut mai multor persoane diferite cantităţi de heroină.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, admiţând apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, prin Decizia penală nr. 656 din 09 septembrie 2004, a majorat pedeapsa principală aplicată inculpatului C.A., pentru infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, de la 5 la 7 ani închisoare, urmând ca prin contopirea acesteia cu pedeapsa de un an închisoare, aplicată în cauză, acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
Totodată, s-a respins, ca nefondat, apelul prin care inculpatul solicita reducerea pedepsei, în raport de circumstanţele reale şi cele personale.
Împotriva menţionatelor hotărâri, inculpatul C.A. a declarat recurs, în temeiul art. 3859 pct. 171 şi 14 C. proc. pen., susţinând în principal că instanţa de apel a majorat, în mod nejustificat pedeapsa la 7 ani închisoare, deşi a reţinut în sarcina sa circumstanţe atenuante. În subsidiar a solicitat reducerea pedepsei în raport de circumstanţele de fapt şi de cele personale, respectiv de lipsa antecedentelor penale şi de poziţia sinceră avută în cursul procesului.
Examinând hotărârile atacate, în raport de motivele de casare invocate în recurs, cât şi din oficiu, se constată că instanţele au reţinut corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului, încadrarea juridică în prevederile art. 1 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 şi art. 4 din acelaşi act normativ, fiind corespunzătoare.
Din probele administrate (procesul verbal de depistare întocmit de organele de poliţie, raportul de constatare tehnico-ştiinţifică, declaraţiile martorilor I.A., I.R., C.M. şi T.M., procesul verbal de confruntare între inculpatul C.A. şi învinuita P.M., coroborate cu recunoaşterile inculpatului) care au fost analizate în considerentele sentinţei atacate, rezultă fără dubiu, că la data de 16 iunie 2003, inculpatul a fost depistat deţinând în domiciliu, în vederea consumului propriu, cantitatea de 0,89 gr. heroină,stabilindu-se, cu acea ocazie, că anterior vânduse mai multor persoane asemenea substanţe.
Referitor la pedepsele aplicate inculpatului, se constată că acestea sunt corect individualizate, la stabilirea lor instanţele având în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv gradul de pericol sporit al infracţiunilor comise (inculpatul antrenând mai mulţi tineri în acţiuni de consum şi comercializare ilegală de droguri), cât şi de persoana inculpatului care nu posedă antecedente penale, în cursul procesului a avut o poziţie oscilantă, încercând să se sustragă de la răspunderea penală.
Întrucât din actele dosarului nu rezultă nici existenţa unor motive de casare prevăzute de art. 3859 alin. ultim C. proc. pen., care pot fi luate în considerare din oficiu, urmează ca recursul declarat de inculpat să fie respins, ca nefondat, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Potrivit art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), se va deduce, din pedeapsa aplicată inculpatului, perioada arestării preventive de la 7 iulie 2003, la zi.
Onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.A. împotriva deciziei penale nr. 656 din 9 septembrie 2004 a Curţii de apel Bucureşti, secţia I penală.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului perioada arestării preventive de la 7 iunie 2003 până la 4 noiembrie 2004.
Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 1.600.000 lei, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 400.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 4 noiembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5739/2004. Penal. Art.- 174 c. pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5742/2004. Penal. Art.20, 174, 175 c.pen.... → |
|---|
