ICCJ. Decizia nr. 5746/2004. Penal. Art.208, 209 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 5746/2004
Dosar nr. 1734/2004
Şedinţa publică din 4 noiembrie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 1122 din 19 noiembrie 2003, Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, l-a condamnat pe inculpatul O.I., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 208 alin. (1) – art. 209 lit. a) şi g) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), la o pedeapsă de 3 ani închisoare.
În baza art. 1 din Legea nr. 543/2002 cu referire la OG nr. 18/2003 constată graţiată în întregime pedeapsa aplicată inculpatului de 3 ani închisoare.
Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 543/2002. În baza art. 255 alin. (1) C. pen., condamnă pe inculpatul O.I. la 3 ani închisoare.
În baza art. 10 din Legea nr. 137/1997 revocă graţierea pedepsei de 3 luni închisoare, aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 1402 din 27 mai 1998 a Judecătoriei Constanţa, definitivă prin Decizia penală nr. 771 din 18 iunie 1999 a Tribunalului Constanţa, pe care o cumulează cu pedeapsa aplicată în prezenta cauză de 3 ani închisoare, inculpatul având de executat pedeapsa de 3 ani şi 3 luni închisoare.
În baza art. 10 din Legea nr. 137/1997 revocă graţierea pedepsei de 8 luni închisoare, aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 1402 din 27 mai 1998 a Judecătoriei Constanţa, definitivă prin Decizia penală nr. 771 din 18 iunie 1999 a Tribunalului Constanţa, pe care o cumulează cu pedeapsa aplicată în prezenta cauză de 3 ani închisoare, inculpatul având de executat pedeapsa de 3 ani şi 8 luni închisoare.
În baza art. 10 din Legea nr. 137/1997 revocă graţierea pedepsei de 8 luni închisoare, aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 1402 din 27 mai 1998 a Judecătoriei Constanţa, definitivă prin Decizia penală nr. 771 din 18 iunie 1999 a Tribunalului Constanţa pe care o cumulează cu pedeapsa aplicată în prezenta cauză de 3 ani închisoare, inculpatul având de executat pedeapsa de 3 ani şi 8 luni închisoare.
În baza art. 10 din Legea nr. 137/1997 revocă graţierea pedepsei de 8 luni închisoare, aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 1402 din 27 mai 1998 a Judecătoriei Constanţa, definitivă prin Decizia penală nr. 771 din 18 iunie 1999 a Tribunalului Constanţa, pe care o cumulează cu pedeapsa aplicată în prezenta cauză de 3 ani închisoare, inculpatul având de executat pedeapsa de 3 ani şi 8 luni închisoare.
În baza art. 33 lit. a) – art. 34 lit. b) C. pen., contopeşte pedepsele aplicate, inculpatul având de executat în final pedeapsa cea mai grea de 3 ani şi 8 luni închisoare.
Face aplicarea art. 71 – art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), deduce din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive de la 27 martie 2002 la 25 septembrie 2002.
S-a reţinut că inculpatul O.I. împreună cu alţi trei coinculpaţi în data de 26 martie 2002, în jurul orelor 18,00, s-au deplasat cu căruţa pe un câmp din apropierea unui teren de fotbal ce aparţinea SC E.U. SA pentru a cosi iarbă şi a aduna diferite materiale refolosibile abandonate de persoane necunoscute. În aceeaşi noapte inculpaţii O.I., B.F. şi C.M. au revenit în depozitul SC E. SA şi cu ajutorul celui de-al patrulea inculpat B.F. au mai sustras piese metalice şi tablă pe care le-au dus la locuinţa celor doi inculpaţi. Întrucât inculpaţii au declarat în mod constant că inculpatul O.I. a dat suma de 1.000.000 lei inculpatului R.A. în scopul sus-menţionat, iar acesta i-a ajutat şi a încărcat în căruţă bunurile sustrase din incinta SC E. SA, s-a constatat că probele administrate în cauză conduc la concluzia vinovăţiei inculpaţilor.
Împotriva sentinţei penale nr. 1122 din 19 octombrie 2003 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, a formulat în termen legal apel inculpatul O.I., criticând-o în sensul că se impuneau reţinerea circumstanţelor atenuante şi coborârea pedepsei sub minimul prevăzut de lege pentru a putea beneficia de gravitatea pedepsei şi respectiv de a putea rămâne astfel în libertate. A mai arătat că nu i s-a dedus o perioadă de arest de 4 luni, iar la restul de pedeapsă rămasă să se adauge cele 8 luni revocate ca urmare a înlăturării graţierii.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, prin Decizia penală nr. 155/ A din 4 martie 2004, a respins, ca nefondat, apelul inculpatului O.I. considerând că din actele dosarului rezultă că pedeapsa aplicată acestuia a fost corect şi just individualizată, iar deducerea arestării preventive, de la 27 martie 2002 la 25 septembrie 2002 a fost corect efectuată.
Împotriva sus-menţionatei decizii penale, inculpatul a formulat recurs întemeindu-şi cererea pe dispoziţiile art. 3859 pct. 171 C. proc. pen. şi art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. A solicitat casarea ambelor hotărâri şi trimiterea cauzei la rejudecare întrucât instanţa de fond nu a depus suficiente diligenţe pentru a face o corectă deducere a perioadei pe care inculpatul o executase în arest preventiv atât în perioada 14 august 1997 – 23 decembrie 1997, cât şi în perioada 27 martie 2002 – 25 septembrie 2002.
A mai solicitat sub aspectul reindividualizării pedepsei să se aplice dispoziţiile art. 81 C. pen., ca modalitate de executare a pedepsei rezultante.
Recursul este nefondat.
Din examinarea lucrărilor dosarului rezultă că instanţele au reţinut, în mod corect faptele şi vinovăţia inculpatului şi le-au dat o încadrare juridică corespunzătoare dispoziţiilor legale.
Dată fiind perseverenţa infracţională a inculpatului, scopul pedepsei în mod vădit nu mai poate fi atins prin aplicarea dispoziţiilor art. 81 C. pen., astfel încât nu poate fi reţinut nici acest text legal pentru a dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei rezultante de 3 ani şi 8 luni închisoare.
De asemenea, la individualizarea pedepselor aplicate, instanţele au avut în vedere gradul de pericol social al faptelor săvârşite, s-au aplicat în mod corect dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 543/2002, cu referire la OG nr. 18/2003, precum şi cele referitoare la revocarea graţierii pedepselor aplicate, astfel încât pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 8 luni închisoare este consecinţa legală a contopirii pedepselor aplicate.
Însă din fişa de cazier a inculpatului O.I. reiese în mod clar că acesta a fost arestat şi în perioada 14 august 1997 – 23 decembrie 1997, astfel încât perioada dedusă de arest preventiv, respectiv de la 27 martie 2002 până la 25 septembrie 2002 a fost corect efectuată, dar trebuia menţionată şi perioada anterioară respectiv 14 august 1997 – 23 decembrie 1997. Însă acest fapt nu influenţează cu nimic cuantumul pedepsei rezultante aplicate de 3 ani şi 8 luni închisoare, motiv pentru care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie face, din oficiu, cuvenita precizare în sensul celor constatate.
Recurentul va fi obligat la cheltuieli judiciare statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul O.I. împotriva deciziei penale nr. 155/ A din 4 martie 2004, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Constată că inculpatul a mai fost arestat preventiv şi în perioada 14 august 1997 – 23 decembrie 1997, pe care o deduce din pedeapsa aplicată.
Obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 1.200.000 lei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 4 noiembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5743/2004. Penal. Art.20 rap.la art.174 c.pen.... | ICCJ. Decizia nr. 5747/2004. Penal. Art.288; 289c.pen. Recurs → |
|---|
