ICCJ. Decizia nr. 5748/2004. Penal. Legea nr.143/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 5748/2004
Dosar nr. 3184/2004
Şedinţa publică din 4 noiembrie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 4 din 15 ianuarie 2004, Tribunalul Covasna a condamnat pe inculpatul T.P. la un an şi 6 luni închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de un an, pentru infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 14 lit. c) din aceeaşi lege.
Potrivit art. 861 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate, pe durata unui termen de încercare de 3 ani şi 6 luni.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., acelaşi inculpat a fost achitat pentru infracţiunea de îndemnare la consumul ilicit de droguri, prevăzută de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că la data de 4 octombrie 2003, inculpatul a dat prietenului său minor G.Z. o pungă cu frunze şi seminţe de cânepă sălbatică, recoltate de acesta mai înainte din curtea unei locuinţe şi apoi uscate. În seara aceleiaşi zile cei doi au participat la o petrecere organizată de un coleg de clasă al martorului G.Z. unde mai mulţi tineri au consumat băuturi alcoolice şi au fumat ţigări în care s-au introdus frunze şi inflorescenţe de cannabis puse la dispoziţie de martorul menţionat. La aceiaşi dată, o patrulă de poliţie, efectuând o descindere la locuinţa respectivă a descoperit punga ce conţinea cannabis şi a ridicat-o în vederea cercetărilor.
Curtea de Apel Braşov, prin Decizia penală nr. 132/2004, admiţând apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna, a casat sentinţa primei instanţe cu privire la infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, la cheltuielile judiciare şi la temeiul achitării pentru infracţiunea prevăzută de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.
Rejudecând, instanţa de apel l-a achitat pe inculpatul T.P., în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., pentru infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.
Totodată, a schimbat temeiul achitării dispuse de prima instanţă din art. 10 alin. (1) lit. a) în art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. şi a dispus să rămână în sarcina statului cheltuielile judiciare efectuate la ambele instanţe.
În considerentele deciziei s-a motivat că procesul-verbal întocmit de lucrătorii de poliţie, cu ocazia percheziţiei efectuate la 5 octombrie 2003 la domiciliul lui D.M., nu poate constitui mijloc de probă, fiind obţinut în mod ilegal întrucât la data respectivă nu era începută urmărirea penală, în cauză, iar percheziţia s-a efectuat fără autorizaţia judecătorului ori a procurorului.
Totodată s-a reţinut că pe cale de consecinţă, nici concluziile raportului de constatare tehnico-ştiinţifică întocmit în cauză şi nici declaraţiile olografe date de inculpat şi de alte persoane, nu pot fi luate în considerare.
Împotriva menţionatei decizii, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov, solicitând casarea acesteia în temeiul art. 3859 pct. 171 C. proc. pen. şi menţinerea sentinţei pronunţate de instanţa de fond.
Recursul declarat de procuror este fondat.
Potrivit art. 96 C. proc. pen., organul de urmărire penală sau instanţa de judecată avea obligaţia să ridice obiectele şi înscrisurile ce pot servi ca mijloace de probă în procesul penal.
Separat de aceasta, percheziţia, astfel cum este reglementată de art. 100 C. proc. pen., are loc numai când persoana căreia i s-a cerut să predea vreun obiect sau vreun înscris dintre cele arătate în art. 98 din acelaşi cod, tăgăduieşte existenţa sau deţinerea acestuia, precum şi ori de câte ori există indicii temeinice că efectuarea unei percheziţii este necesară pentru descoperirea şi strângerea probelor.
Din actele dosarului rezultă că în cauză nu este vorba de o percheziţie domiciliară, în sensul prevăzut de art. 100 C. proc. pen., lucrătorii de poliţie deplasându-se la locuinţa lui D.M.C. în urma sesizării făcute de colocatarii acestuia pentru tulburarea liniştii publice, ocazie în care, descoperind punga ce conţinea cannabis, deţinută ilegal, a procedat la ridicarea acesteia şi predarea ei organelor de urmărire competente să efectueze urmărirea penală necesară.
Se constată, totodată, că punga respectivă a fost predarea lucrătorilor de poliţie, de bună voie de către martorul D.M.C.
Mai mult, inculpatul T.P. a recunoscut pe tot parcursul procesului faptul că a procurat frunzele şi seminţele de cânepă cunoscând că acestea conţin substanţe stupefiante şi că „se pot fuma ca drog".
De altfel inculpatul, deşi a fost condamnat, de către prima instanţă, pentru infracţiunea prevăzută de art. 1 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, nu a declarat apel împotriva acesteia.
Susţinerile instanţei de apel, în sensul că toate mijloacele de probă administrate de organele poliţiei înaintea începerii urmăririi penale în cauză ar trebui înlăturate, nu se justifică, întrucât, organul de cercetare penală este obligat, potrivit art. 214 C. proc. pen., să efectueze actele de cercetare ce nu suferă amânare, chiar dacă acestea privesc o cauză care nu este de competenţa lui, lucrările efectuate în astfel de cazuri, urmând a fi trimise de îndată procurorului competent.
Dar chiar şi în situaţia în care s-ar accepta aceste susţineri şi s-ar înlătura depoziţiile date de persoanele audiate înainte de începerea urmăririi penale, la dosarul cauzei există totuşi suficiente probe de vinovăţie a inculpatului, respectiv declaraţiile mai multor martori care au fost reaudiaţi de procuror şi de către instanţa de fond şi care se coroborează cu recunoaşterile acestuia.
În consecinţă, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov, fiind întemeiat, urmează a fi admis, a se casa Decizia atacată şi a se menţine sentinţa pronunţată de instanţa de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov împotriva deciziei penale nr. 132 din 20 aprilie 2004 a Curţii de Apel Braşov, privind pe inculpatul T.P.
Casează Decizia atacată şi menţine sentinţa penală nr. 4 din 15 ianuarie 2004 pronunţată în fond de Tribunalul Covasna.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 4 noiembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5747/2004. Penal. Art.288; 289c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5749/2004. Penal. Art. 184 c. pen. Recurs în... → |
|---|
