ICCJ. Decizia nr. 5749/2004. Penal. Art. 184 c. pen. Recurs în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 5749/2004
Dosar nr. 5019/2004
Şedinţa publică din 4 noiembrie 2004
Asupra recursului în anulare de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 2018 din 29 octombrie 2002, Judecătoria Giurgiu a condamnat pe inculpatul L.G. la 5 ani închisoare, pentru infracţiunea de ucidere din culpă, prevăzută de art. 178 alin. (1), (2) şi (3) C. pen. şi la două pedepse a câte 6 luni închisoare, pentru infracţiunea de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art. 184 alin. (2) şi (4) din acelaşi cod, urmând ca, potrivit art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare.
Totodată, inculpatul a fost obligat la plata despăgubirilor civile.
S-a reţinut că, la 5 noiembrie 2000, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice, inculpatul a condus autocamionul pe DN 5.
Ajungând în localitatea Uzum, jud. Giurgiu, datorită unei manevre de întoarcere neregulamentară, a acroşat autoturismul marca Wolkswagen Golf condus de A.V.
În urma coliziunii a rezultat decesul victimei G.S. şi vătămarea corporală a altor trei ocupanţi ai autoturismului angajat în accident, respectiv R.E. (7 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare), R.V. (45-50 zile de îngrijiri medicale) şi A.V. (90 zile de îngrijiri medicale).
Tribunalul Giurgiu, prin Decizia penală nr. 160 din 31 martie 2003, admiţând apelurile declarate de inculpat şi partea civilă A. SA, sucursala Giurgiu, a condamnat pe inculpat la 3 ani închisoare, pentru infracţiunea de ucidere din culpă, prevăzută de art. 178 alin. (1), (2) şi (3) C. pen. şi la câte 2 ani închisoare, pentru cele două infracţiuni de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art. 184 alin. (2) şi (4) din acelaşi cod, urmând, potrivit art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., ca inculpatul să execute pedeapsa de 3 ani închisoare cu suspendarea sub supraveghere, prevăzută de art. 861 C. pen., fixând un termen de încercare de 5 ani.
Totodată, a modificat cuantumul despăgubirilor civile prin admiterea în parte a cererilor părţilor civile G.A., R.V. şi A.V.
Curtea de Apel Bucureşti, prin Decizia penală nr. 2521 din 5 noiembrie 2003, admiţând recursurile declarate de procuror şi părţile civile G.A., A.V. şi R.V., a constatat că pedepsele aplicate inculpatului sunt graţiate integral şi condiţionat, potrivit art. 1 din Legea nr. 543/2002.
Totodată, a înlăturat aplicarea dispoziţiilor art. 863 alin. (1) lit. a) şi d) şi art. 864 C. pen., a modificat cuantumul despăgubirilor civile, înlăturând obligarea în solidar a acestuia cu S.A. A. SA.
Împotriva acestei din urmă hotărâri, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a declarat recurs în anulare, în temeiul art. 409 şi art. 410 alin. (1) partea I pct. 71 teza I C. proc. pen., susţinând că instanţa de recurs a încălcat prevederile art. 3858 alin. (1) C. proc. pen., care reglementează principiul „non reformaţio in pejus".
Recursul în anulare este fondat.
Potrivit art. 3858 alin. (1) C. proc. pen., instanţa de recurs, soluţionând cauza, nu poate crea o situaţie mai grea pentru cel care a declarat recursul.
Acest principiu nu-şi limitează însă incidenţa la părţile care au uzat ele însele de calea de atac, beneficiul său fiind extins şi asupra părţilor în favoarea cărora s-a făcut recurs de către procuror.
În acest sens, textul de lege menţionat arată că în recursul declarat de procuror în favoarea unei părţi, instanţa de recurs nu poate agrava situaţia acestuia.
Cu alte cuvinte, recursul procurorului, făcut în favoarea unei părţi este considerată ca şi cum ar fi fost făcut de acea parte, producând aceleaşi efecte şi fiind supus restricţiilor prevăzute de art. 3858 C. proc. pen.
Din actele dosarului rezultă că, prin motivele de recurs scrise şi susţinute în şedinţa de judecată, procurorul s-a referit doar la omisiunea aplicării dispoziţiilor Legii nr. 543/2002, privind graţierea unor pedepse, solicitând să se constate numai că sancţiunile aplicate de instanţa de apel trebuia să fie graţiate în totalitate şi condiţionat.
Motivarea scrisă a recursului impune, fără echivoc, concluzia că aceasta a fost exercitată de procuror exclusiv în favoarea inculpatului.
Ca atare, procurorul de şedinţă, chiar dacă, în principiu, poate cere desfiinţarea hotărârii şi pentru alte motive decât cele invocate în scris, prin aceasta nu se poate crea o situaţie mai grea părţilor.
În consecinţă, instanţa de recurs, în mod greşit a dispus aplicarea dispoziţiilor de graţiere pentru pedepsele aplicate de instanţa de fond, care au fost modificate în apelul declarat de inculpat, pe de altă parte, prin reducerea celei mai grele de la 5 la 3 ani închisoare, iar pe de altă parte, prin stabilirea modalităţii de executare prin suspendarea sub supraveghere condiţionată.
Cu alte cuvinte, Curtea de Apel Bucureşti, prin judecarea recursului, exercitat numai de procuror în favoarea inculpatului şi admiterea acestuia, l-a transformat în defavoarea inculpatului, revenind la pedepsele aplicate de instanţa de fond şi înlăturând suspendarea executării sub supraveghere.
Pentru aceste considerente, recursul în anulare fiind întemeiat, urmează a fi admis, a se casa Decizia Curţii de Apel Bucureşti, numai cu privire la latura penală, şi după descontopirea pedepsei de 3 ani închisoare în pedepsele componente a se constata că acestea sunt graţiate integral, condiţionat, potrivit art. 1 din Legea nr. 543/2002.
Totodată se va reduce termenul de încercare de la 5 ani la 2 ani şi se va atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 543/2002.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva sentinţei penale nr. 2018 din 29 octombrie 2002 pronunţată de Judecătoria Giurgiu, deciziei penale nr. 160 din 31 martie 2003 pronunţată de Tribunalul Giurgiu şi a deciziei penale nr. 2521 din 5 noiembrie 2003, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, privind pe inculpatul L.G.
Casează Decizia penală a Curţii de Apel Bucureşti, secţia penală, în parte, numai cu privire la latura penală.
Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare, aplicată prin Decizia penală nr. 160 din 31 martie 2003 în pedepsele componente:
- 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 178 alin. (1), (2) şi (3) C. pen.;
- 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 184 alin. (2) şi (4) C. pen.;
- 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 184 alin. (2) şi (4) C. pen.
Constată că pedepsele sunt graţiate condiţionat potrivit dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 543/2002.
Reduce termenul de încercare de la 5 ani la 2 ani şi atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 543/2002.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 400.000 lei, se va suporta din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 4 noiembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5748/2004. Penal. Legea nr.143/2000. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5751/2004. Penal. Lg.284/1947. Recurs în... → |
|---|
