ICCJ. Decizia nr. 5751/2004. Penal. Lg.284/1947. Recurs în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 5751/2004
Dosar nr. 5028/2004
Şedinţa publică din 4 noiembrie 2004
Asupra recursului în anulare de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
În baza art. 409 şi a art. 410 alin. (1) partea I pct. 3 C. proc. pen., procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a declarat recurs în anulare împotriva sentinţei penale nr. 339 din 13 august 1959 a Tribunalului Popular al Raionului Murgeni şi deciziei penale nr. 2766 din 16 septembrie 1959 a Tribunalului Regional Iaşi, pentru motivul că fapta săvârşită de inculpat nu este prevăzută de legea penală.
S-a motivat în esenţă că, dispoziţiile legale în baza cărora s-a dispus condamnarea în contradicţie atât cu Constituţia în vigoare la acea dată, cât şi cu D.U.D.O. şi s-a solicitat achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) şi art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.
Examinând cauza se constată că recursul este fondat.
Tribunalul Popular al Raionului Murgeni, prin sentinţa penală menţionată, a condamnat pe inculpatul S.I. la un an închisoare corecţională, pentru infracţiunea de deţinere ilegală de metale preţioase, prevăzută de art. 2 lit. a), art. 5 alin. (1), combinat cu art. 14 din Legea nr. 284/1947, cu aplicarea art. 157 C. pen. anterior.
Totodată, în temeiul art. 3 şi 5 din Decretul nr. 20/1959, a încetat urmărirea penală contra inculpatului, pentru infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (3), art. 3 alin. (2), art. 7 şi art. 42 din Legea nr. 638/1946.
În baza art. 80 pct. 1 C. pen. anterior, a dispus confiscarea a 6 monede din aur (ducaţi austrieci).
Conform art. 25 pct. 6 din acelaşi cod, a dispus confiscarea parţială a averii, respectiv a 38 monede din aur.
S-a reţinut că inculpatul a deţinut, contrar dispoziţiilor legale, 44 monede din aur (Anexa nr. 1).
Tribunalul Regional Iaşi a respins recursul declarat de inculpat (Anexa nr. 2).
Hotărârile instanţelor au fost pronunţate cu încălcarea legii, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 1 şi 2 din Legea nr. 284 din 15 august 1947, persoanele fizice sau juridice având în proprietate aur sub orice formă, valute efective, cecuri şi ordine de plată, disponibil în conturi în valută străină în ţară şi străinătate erau obligate ca în termen de 5 zile de la publicarea acestei legi în M. Of. să le predea B.N.R.
Aceeaşi obligaţie revenea, potrivit art. 5, celor care dobândeau astfel de valori, pe altă cale decât în baza unei autorizaţii şi după intrarea în vigoare a legii.
Nerespectarea acestor dispoziţii era considerată infracţiune şi se pedepsea, conform art. 14, cu închisoare de la 5 la 25 ani şi amendă egală cu încincitul valorilor confiscate, fără a se putea acorda circumstanţe atenuante.
Potrivit art. 25 pct. 6 alin. (3) C. pen. anterior, în cazul infracţiunilor săvârşite în dauna economiei naţionale, printre care şi cele prevăzute de Legea nr. 284/1947, putea fi aplicată pedeapsa complementară a confiscării averii, urmând să se ţină seama de gradul de pericol social al faptei şi de persoana infractorului.
Aceste dispoziţii incriminatoare erau în contradicţie atât cu Constituţia României, în vigoare la data adoptării şi aplicării acelor acte normative, cât şi cu D.U.D.O.
Astfel, prin art. 15 şi 17 din Constituţia României din 1923 (repusă în vigoare prin Decretul Regal nr. 1849/1944) s-a statuat că prin nici o lege nu se poate dispune confiscarea averilor, iar proprietatea este garantată şi nimeni nu poate fi expropiat decât pentru cauză de utilitate publică.
De asemenea, prin art. 8 şi 9 din Constituţia adoptată în anul 1948 s-a stipulat că „proprietatea particulară agonisită prin muncă şi economisire se bucură de o protecţie specială", iar expropierile pentru cauză de utilitate publică pot fi făcute pe baza unei legi şi cu o justă despăgubire.
Prin art. 12 din Constituţia din 1952 s-a prevăzut că dreptul de proprietate personală asupra veniturilor şi economiilor provenite din muncă asupra casei de locuit şi gospodăriei auxiliare, asupra obiectelor casnice de uz personal, cât şi dreptul de moştenire asupra proprietăţii personale a cetăţenilor sunt ocrotite de lege.
În sfârşit art. 17 din D.U.D.O., proclamată la 10 decembrie 1948 prin R.A.G.O.N.U., s-a statuat că orice persoană are dreptul la proprietate şi că nimeni nu va fi lipsit în mod arbitrar de proprietatea sa.
Aşadar, în raport de caracterul imperativ al dispoziţiilor constituţionale, aşa cum ele au evoluat în timp şi de forţa juridică a principiului consfinţit de normele de drept internaţional, se constată că dispoziţiile Legii nr. 284/1947 erau menite să lipsească pe cetăţeanul român de proprietatea sa în mod abuziv, fiind astfel neconstituţionale în raport cu însăşi legea fundamentală română în vigoare atât la data incriminării obligaţiei de cedare a valorilor arătate, cât şi la data condamnării inculpaţilor.
Mai mult, şi pedeapsa complementară a confiscării averii inculpaţilor, aplicată pe lângă pedeapsa închisorii, era menită să aducă atingere dreptului de proprietate.
În speţă, se constată că inculpatul (căldărar) a moştenit de la părinţii săi 38 monede din aur, iar alte 6 monede le-a achiziţionat în mod licit de la diverse persoane în scop de tezaurizare.
Pe de altă parte, conform art. 7 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 638/1946, monedele din aur găurite, desfigurate sau rupte, înşirate sub formă de salbă, montate ca bijuterii, obiecte de podoabă sau, oricum, altfel, cad sub dispoziţiile acestei legi.
De asemenea, galbenii austrieci sau alte categorii de monede, cu însuşirile galbenilor austrieci, intră în categoria monedelor de aur şi sunt supuse obligaţiunii acestei legi.
Portul salbelor, cerceilor sau a altor bijuterii sau podoabe confecţionate din monede de aur este permis numai proprietarilor şi membrilor familiilor lor, purtate ca podoabe în orice loc.
Ulterior, conform art. 2 lit. a) din Legea nr. 284/1947, persoanele fizice erau obligate să cedeze aurul sub orice formă, precum şi medaliile jubiliare emise în baza Decretului – Lege nr. 656/1944, cu următoarele excepţiuni: aurul sub formele prevăzute de art. 6 din Legea nr. 638/1946, salbele confecţionale din ducaţi mari şi mici austrieci (galbeni mari şi mici), mahmudele şi icuşari, precum şi colecţiile numismatice recunoscute de B.N.
Din interpretarea textelor de lege menţionate rezultă că persoanele fizice puteau să deţină, în mod legal, printre altele, salbe confecţionate din ducaţi austrieci, precum şi ducaţi cu toartă sau găuriţi.
Or, din hotărârile judecătoreşti şi celelalte acte anexate rezultă că inculpatul a dobândit prin moştenire 38 monede din aur (ducaţi austrieci), şi totodată, a achiziţionat, în scop de tezaurizare, de la diverse persoane 6 ducaţi austrieci găuriţi, care, aşa cum am arătat, erau exceptaţi de la obligaţia predării către stat.
Catare, cele 44 monede din aur (ducaţi austrieci) nefăcând obiectul infracţiunii prevăzute de art. 2, 5 şi 14 din Legea nr. 284/1947, puteau fi deţinute în mod legal.
Ca atare, se impune, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) şi art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., achitarea inculpatului şi înlăturarea măsurii de siguranţă a confiscării celor 6 monede din aur, precum şi a pedepsei complementare a confiscării parţiale a averii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva sentinţei penale nr. 339 din 13 august 1959 pronunţată de Tribunalul Popular al Raionului Murgeni şi deciziei penale nr. 2766 din 16 septembrie 1959, pronunţată de Tribunalul Regional Iaşi, privind pe inculpatul S.I.
Casează hotărârile atacate.
În baza dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., achită pe inculpat pentru infracţiunea prevăzută de art. 2 lit. a), art. 5 alin. (1) şi art. 14 din Legea nr. 284/1947, cu aplicarea art. 157 C. pen. anterior.
Înlătură măsura de siguranţă a confiscării celor şase monede din aur, precum şi a pedepsei complementare a confiscării parţiale a averii.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 4 noiembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5749/2004. Penal. Art. 184 c. pen. Recurs în... | ICCJ. Decizia nr. 5849/2004. Penal. Plângere. Recurs → |
|---|
