ICCJ. Decizia nr. 5781/2004. Penal. Revizuire. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 5781/2004

Dosar nr. 5082/2004

Şedinţa publică din 5 noiembrie 2004

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 765 din 23 iunie 2000, Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, a condamnat inculpatul M.M. la două pedepse de câte 12 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune, prevăzute de art. 215 alin. (1), (3), (4) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 37 lit. a) C. pen. şi la 12 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), (3), (4) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), a contopit pedepsele şi a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 12 ani închisoare.

A aplicat aceluiaşi inculpat pedeapsa complementară a interzicerii pe timp de 5 ani a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., precum şi pedeapsa degradării militare.

În apel, prin Decizia penală nr. 152 din 21 martie 2001, Curtea de Apel Bucureşti a redus de la câte 12 ani închisoare la câte 6 ani închisoare, pedepsele stabilite pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 215 alin. (1), (3), (4) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)

Această din urmă hotărâre a rămas definitivă, prin Decizia nr. 1595 din 26 martie 2002 a Curţii Supreme de Justiţie, urmare respingerii recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.

La data de 27 aprilie 2004, condamnatul M.M. a formulat cerere de revizuire a hotărârii menţionate, invocând necitarea sa la judecarea cauzei, în toate etapele procesuale şi, drept urmare, nu a avut cunoştinţă de proces.

Revizuientul a susţinut că, datorită situaţiei arătate, i-au fost încălcate dreptul la apărare şi, respectiv, dreptul de a fi prezent în instanţă.

Prin sentinţa penală nr. 832 din 18 iunie 2004, Tribunalul Bucureşti, secţia penală, a respins cererea de revizuire, ca inadmisibilă.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că nici unul din motivele invocate în susţinerea cererii nu se regăsesc în cazurile pentru care se poate cere revizuirea unei hotărâri penale definitive, de strictă interpretare şi limitativ prevăzute în art. 394 C. proc. pen.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin Decizia penală nr. 588 din 11 august 2004, a respins apelul declarat de revizuientul-condamnat împotriva hotărârii primei instanţe, ca nefondat.

S-a reţinut că, atâta timp cât prin cererea formulată, revizuientul nu invocă fapte şi împrejurări noi, necunoscute de instanţe la soluţionarea cauzei, în mod legal prima instanţă a respins cererea de revizuire, ca inadmisibilă.

Împotriva acestei din urmă hotărâri, revizuientul M.M. a declarat recurs, susţinând că i-a fost încălcat dreptul la apărare şi că pedepsele au fost greşit individualizate.

În concluzie, acesta a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate, admiterea cererii de revizuire şi rejudecarea cauzei penale.

Recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Posibilitatea provocării unui control judiciar al hotărârilor privind pronunţarea acestora cu nerespectarea condiţiilor formale, legal prevăzute, de desfăşurare a judecăţii sau ca o consecinţă a unui raţionament jurisdicţional eronat este reglementată în prezent prin normă constituţională.

Însă, potrivit art. 129 din Constituţia României, revizuită, părţile interesate pot exercita căile de atac numai în condiţiile legii procesuale.

Corespunzător acestui principiu constituţional, legea procesuală penală a reglementat dreptul examinării cauzei penale în două grade de jurisdicţie, determinând hotărârile susceptibile a fi supuse controlului judecătoresc, căile de atac şi titularii acestora, precum şi cazurile de casare.

Mai mult, hotărârile penale definitive pot fi supuse căilor extraordinare de atac, cu îndeplinirea aceloraşi condiţii privitoare la exercitarea acestora exclusiv în cazurile şi în condiţiile conceptualizate de legea procesuală penală.

Sistemul coerent stabilit prin legea procesuală penală este de natură a asigura concomitent prestigiul justiţiei, pronunţarea de hotărâri judecătoreşti corespunzătoare legii şi adevărului, precum şi evitarea oricărei vătămări părţilor din proces, având totodată aptitudinea de a răspunde exigenţelor noii perspective asupra justiţiei, generate de art. 21 din Constituţia României, revizuită, art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi art. 2 din Protocolul Adiţional nr. 7 la Convenţie.

Ca atare, admisibilitatea unei căi de atac este examinată în raport de dispoziţiile procesuale penale, revenind părţii interesate obligaţia de a alege calea procesuală şi de a o exercita în condiţiile legii.

Or, constatând că revizuientul nu a exercitat calea de atac în condiţiile legii, cu referire la neinvocarea de motive determinate prin art. 394 C. proc. pen., pentru care se poate cere revizuirea unei hotărâri penale definitive, în mod legal prima instanţă a admis excepţia şi a respins cererea de revizuire, ca inadmisibilă.

În fine, constatând aceeaşi situaţie, în raport de care hotărârea primei instanţe este legală şi temeinică, instanţa de apel a menţinut-o, respingând apelul declarat de către condamnat împotriva acesteia.

Cum nici în acea etapă procesuală, condamnatul nu a dovedit încadrarea cererii de revizuire în cerinţele legii procesuale penale, cu referire la cazurile prevăzute de art. 394 C. proc. pen. şi finalităţii acestei căi extraordinare de atac, hotărârea atacată cu recurs nu este supusă nici unuia din cazurile de casare prevăzute în art. 3859 din acelaşi cod.

Pe de altă parte, criticile reiterate în recurs, cu referire la încălcarea drepturilor de apărare şi greşita individualizare a pedepselor aplicate, se constată a fi fost examinate în apel şi legal respinse cu motivarea că revizuientul nu a invocat fapte probatorii necunoscute de instanţele care au soluţionat cauza penală în ciclul ordinar de judecată a acesteia, respectiv împrejurări care să ducă la achitarea condamnatului ca urmare a reţinerii altei situaţii de fapt ci situaţii vizând o eventuală schimbare a pedepsei aplicate, ceea ce nu poate atrage incidenţa art. 403 C. proc. pen., cu referire la art. 394 din acelaşi cod.

În consecinţă, pentru considerentele ce preced, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge recursul declarat de condamnatul M.M., ca nefondat.

Totodată, în baza art. 192 alin. (2) din acelaşi cod, revizuientul-condamnat va fi obligat, potrivit dispozitivului, la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuientul condamnat M.M. împotriva deciziei penale nr. 588 din 11 august 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Obligă pe recurentul revizuient la plata sumei de 800.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 5 noiembrie 2004.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 5781/2004. Penal. Revizuire. Recurs