ICCJ. Decizia nr. 5840/2004. Penal. încheiere. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 5840/2004
Dosar nr. 5632/2004
Şedinţa publică din 9 noiembrie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea pronunţată la 5 octombrie 2004, Curtea de Apel Iaşi a dispus, printre altele, revocarea măsurii arestării preventive a inculpaţilor:
1. C.I. şi
2. C.M.C., aflaţi sub puterea mandatelor de arestare preventivă nr. 102 din 24 septembrie 2002 şi, respectiv, nr. 103 din 24 septembrie 2002 emise în baza ordonanţelor procurorului din aceeaşi dată, în dosarul penal nr. 386/P/2002 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui, instanţa dispunând şi punerea de îndată în libertate, a celor doi inculpaţi.
Temeiul legal al revocării măsurii arestării preventive reţinut de instanţă, a fost art. 160b alin. (2) C. proc. pen.
Pentru a hotărî astfel, instanţa, sesizată cu judecarea apelurilor declarate de inculpaţi împotriva sentinţei penale nr. 1 din 14 ianuarie 2004 a Tribunalului Vaslui, la termenul de judecată din 5 octombrie 2004, termen la care cauza era în pronunţarea soluţiei astfel cum se dispusese la termenul din 28 octombrie 2004, în temeiul dispoziţiilor art. 344 C. proc. pen., a repus cauza pe rol şi a trimis dosarul la Comisia Superioară Medico-Legală pentru a se pronunţa referitor la alin. (1) şi (2) din concluziile avizului nr. 7263/2004, în sensul eliminării contradicţiilor cauzei morţii victimei M.G.
Totodată, instanţa, la deliberare, a constatat că temeiurile avute în vedere la luarea, faţă de inculpaţi, a măsurii arestării preventive, s-au modificat în sensul inexistenţei unor probe certe care să ateste că lăsarea în libertate a inculpaţilor ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică şi că în faza apelului au fost administrate toate probatoriile, neputând fi împiedicată buna desfăşurare a judecăţii.
Împotriva încheierii, în termenul legal, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, motivul de casare invocat fiind cel prevăzut de art. 3859 pct. 171 C. proc. pen., respectiv hotărârea este contrară legii sau s-a făcut o greşită aplicare a legii, prin aceea că s-a dispus revocarea măsurii arestării preventive a inculpaţilor.
Recursul declarat de parchet este fondat pentru considerentul ce se va arăta.
Potrivit dispoziţiilor art. 375 alin. (3) C. proc. pen., judecarea apelului nu poate avea loc decât în prezenţa inculpatului, când acesta se află în stare de deţinere.
Pe de altă parte, art. 197 alin. (2) C. proc. pen., stipulează că dispoziţiile relative la prezenţa inculpatului, când aceasta este obligatorie potrivit legii, sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii.
Raportând la cauză aceste dispoziţii procedural penale, se reţine că la 5 octombrie 2004, termen acordat pentru deliberare în vederea pronunţării asupra apelurilor declarate de inculpaţi, instanţa a hotărât în lipsa apelanţilor aflaţi în stare de deţinere, hotărârea fiind nulă.
Ca atare, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi fiind fondat, în baza dispoziţiilor art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., va fi admis.
Cu ocazia rejudecării, instanţa de apel va avea în vedere şi celelalte susţineri din recursul declarat de parchet.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi împotriva încheierii din 5 octombrie 2004, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, în dosarul nr. 517/2004, privind pe inculpaţii C.I. şi C.M.C.
Casează încheierea atacată şi trimite cauza pentru rejudecare la Curtea de Apel Iaşi.
Onorariile în sumă de câte 200.000 lei, cuvenite pentru apărarea din oficiu a inculpaţilor, se vor plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 9 noiembrie 2004.
← ICCJ. Decizia nr. 5835/2004. Penal | ICCJ. Decizia nr. 5848/2004. Penal. Plângere. Recurs → |
---|