ICCJ. Decizia nr. 5853/2004. Penal. Art.192 alin.2; art.208, 209 c.pen. Recurs în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 5853/2004
Dosar nr. 2052/2004
Şedinţa publică din 9 noiembrie 2004
Asupra recursului în anulare de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 487 din 9 decembrie 1998, Judecătoria Gura Humorului în baza art. 192 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 74 şi art. 76 lit. d) din acelaşi cod, a condamnat, printre alţii, pe inculpata P.C.G. la pedeapsa de 2 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu.
În baza art. 208, raportat la art. 209 lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 74 şi a art. 76 lit. c) din acelaşi cod, a condamnat pe inculpată la 3 luni închisoare, pentru comiterea infracţiunii de furt calificat.
În baza art. 33 lit. a) şi a art. 34 lit. b) C. pen., a dispus ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 luni închisoare.
A făcut aplicarea dispoziţiilor art. 71 C. pen. şi a constatat că prejudiciul cauzat părţii civile T.G. a fost integral recuperat.
Inculpata a fost obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se include şi onorariul pentru apărarea din oficiu.
Hotărând astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă că, la data de 3 iunie 1998, împreună cu alte două persoane, inculpata P.C.G. a pătruns, fără drept, în locuinţa părţii vătămate T.G. şi a sustras trei păsări (o curcă, un cocoş şi o găină) în valoare de 300.000 lei.
Tribunalul Suceava şi Curtea de Apel Suceava, prin deciziile penale nr. 379 din 5 aprilie 1999 şi nr. 683 din 1 noiembrie 1999 au respins, ca nefondate, apelul şi respectiv, recursul declarate de inculpata P.C.G., prin care a solicitat achitarea sa şi aplicarea dispoziţiilor art. 181 C. pen., întrucât faptele săvârşite nu prezintă gradul de pericol social al infracţiunilor pentru care a fost condamnată.
S-a reţinut de către instanţele de control judiciar că, deşi, valoarea prejudiciului este modică, nu se poate aprecia că faptele nu prezintă gradul de pericol social al infracţiunilor, în raport de modul în care au fost săvârşite.
Împotriva hotărârilor mai sus menţionate, în temeiul art. 409 şi a art. 410 alin. (1) partea I pct. 4 teza I C. proc. pen., procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a declarat recurs în anulare, criticându-le ca fiind pronunţate cu încălcarea legii, întrucât pedeapsa aplicată inculpatei P.C.G. a fost greşit individualizată în raport cu prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
S-a susţinut că, în cauză, analiza deplin obiectivă a probelor administrate relevă justeţea soluţiei definitive sub aspectul existenţei faptei şi vinovăţiei inculpatei, dar, în egală măsură, pune în evidenţă caracterul inadecvat al pedepsei aplicate în final.
În acest sens, s-a arătat că instanţele nu au acordat cuvenita semnificaţie unor împrejurări, evidenţiate de probe, ceea ce, în mod efectiv, a condus la aplicarea unei sancţiuni finale excesiv de severe.
Astfel, s-a apreciat că nu s-a acordat semnificaţia cuvenită faptului că inculpata nu are antecedente penale, a recunoscut fapta, la data comiterii infracţiunii avea 27 de ani şi 5 copii minori în îngrijire, în prezent având 8 copii minori, prejudiciul relativ modic cauzat părţii vătămate a fost integral recuperat, iar în decursul celor 6 ani care au trecut de la săvârşirea infracţiunilor, inculpata nu a mai avut nici un conflict cu legea penală, considerente pentru care reeducarea acesteia se poate realiza şi prin aplicarea unei pedepse neprivative de libertate.
Examinând hotărârile atacate în raport de cazurile de casare invocate, Curtea constată, în baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, recursul în anulare fondat numai pentru considerentele ce se vor arăta în continuare, urmând a fi admis în aceste limite.
Cu privire la critica formulată, în sensul că pedeapsa rezultantă aplicată inculpatei este prea aspră, în raport de circumstanţele reale şi personale, se reţin următoarele:
Art. 72 C. pen., text de lege, care prevede criteriile generale de individualizare, înscrie că la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile Părţii generale a codului, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Pe de altă parte, art. 52 din acelaşi cod, prevede că pedeapsa este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare a condamnatului, scopul ei fiind prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni.
Or, în cauză, instanţele, în procesul aplicării pedepselor raportându-se la dispoziţiile legale amintite, au considerat pericolul social concret al faptei, acesta fiind grav, determinat de participarea mai multor persoane, împrejurările în care a fost săvârşită, respectiv în locuinţa părţii vătămate şi au acordat semnificaţia juridică cuvenită datelor ce ţin de persoana inculpatei, tânără, având cinci copii minori în întreţinere, fără antecedente penale şi sinceră pe parcursul fazelor procesului penal.
Ca atare, se apreciază că pedeapsa rezultantă de 3 luni închisoare, aplicată inculpatei P.C.G. este corespunzătoare şi pe măsura faptelor comise şi nu se impune a fi redusă.
Fondată se dovedeşte însă a fi critica referitoare la modalitatea de executare a pedepsei aplicată inculpatei, prin privarea de libertate.
Potrivit dispoziţiilor cuprinse în art. 81 alin. (2) C. pen., instanţa poate dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe o anumită durată şi în caz de concurs de infracţiuni, dacă pedeapsa aplicată este închisoarea de cel mult 2 ani şi sunt îndeplinite condiţiile prevăzute în alin. (1) lit. b) şi c) al aceluiaşi articol.
Revenind la speţă, se constată că sunt îndeplinite cerinţele textului legal mai sus citat pentru a se dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei, având în vedere că pedeapsa rezultantă aplicată inculpatei este de 3 luni închisoare, iar faptul că în decursul celor 6 ani care s-au scurs de la săvârşirea infracţiunilor, inculpata nu a mai avut nici un conflict cu legea penală, constituie temei pentru a se aprecia că scopul pedepsei poate fi atins chiar fără executarea acesteia.
În consecinţă, secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în baza art. 38515 alin. (1) pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, va casa hotărârile atacate, numai cu privire la modalitatea de executare a pedepsei aplicate şi va dispune conform dispozitivului prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva sentinţei penale nr. 487 din 9 decembrie 1998 a Judecătoriei Gura Humorului, deciziei penale nr. 379 din 5 aprilie 1999 a Tribunalului Suceava şi deciziei penale nr. 683 din 1 noiembrie 1999 a Curţii de Apel Suceava, privind pe inculpata P.C.G.
Casează hotărârile atacate, numai cu privire la modalitatea de executare a pedepsei.
În baza art. 81 C. pen., dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 3 luni închisoare, aplicată inculpatei, pe durata unui termen de încercare de 2 ani şi 3 luni.
Face aplicarea dispoziţiilor art. 359 C. proc. pen., raportate la cele ale art. 83 C. pen.
Onorariul în sumă de 400.000 lei cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 9 noiembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5848/2004. Penal. Plângere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5867/2004. Penal. întrerupere executare... → |
|---|
