ICCJ. Decizia nr. 5845/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 5845/2004
Dosar nr. 4475/2003
Şedinţa publică din 11 decembrie 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 397/ PI din 2 iunie 2003, Tribunalul Timiş a condamnat pe inculpatele:
1. Ţ.M. la 7 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) şi alin. (21) lit. a) şi b) C. pen. ş.
2. C.A. la 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) şi alin. (21) lit. a), b) şi c) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. c), art. 76 lit. b) C. pen.
În baza art. 14 şi art. 346 C. proc. pen., inculpatele menţionate au fost obligate să plătească, în solidar, părţii civile B.M., suma de 5.000.000 lei despăgubiri civile.
S-a reţinut că, în dimineaţa zilei de 1 februarie 2003, citind rubrica P., partea vătămată B.M. a fost atras de ideea întreţinerii unor relaţii amoroase ocazionale, sens în care a luat legătura telefonică cu Ţ.M., una din ofertantele anunţurilor date în acest sens.
Pentru a evita consumarea relaţiilor intime cu victima, inculpata menţionată a cerut inculpatei C.A. să o însoţească la locuinţa victimei, propunere cu care aceasta a fost de acord. Propunerea privea şi aducerea la locuinţa victimei a unei cutii cu pastile de distonocalm, în scopul folosirii, la nevoie, pentru a adormi pe numitul B. şi a sustrage de la acesta sumele de bani pe care le-ar avea în locuinţă.
Inculpatele au fost însoţite până la locuinţa victimei de numitul O.M., concubinul numitei C.
Ajunse la locuinţa victimei, inculpatele au fost invitate în sufragerie, unde victima le-a oferit mâncare şi băutură, respectiv vin. Victima a consumat bere.
Ulterior, profitând de lipsa din sufragerie a părţii vătămate, inculpata Ţ.M. a dat inculpatei C.A., 7 pastile de distonocalm pentru a le dizolva în paharul cu băutură a victimei, după care a plecat la bucătărie pentru a prepara cafea.
Inculpata C.A. a dizolvat pastilele, după care a plecat în stradă pentru a-şi cumpăra ţigări.
În momentul revenirii în locuinţa victimei, inculpata menţionată a constatat că cei doi s-au refugiat în dormitor.
În dormitor, inculpata a cerut părţii vătămate să se dezbrace, simulând că ceea ce va urma va fi întreţinerea de raporturi sexuale.
Raportul sexual nu s-a mai consumat, ca urmare a faptului că partea vătămată a adormit.
Profitând de această situaţie, inculpata Ţ.M. a sustras suma de 5.000.000 lei dintr-o casetă metalică aflată pe noptiera de lângă pat.
Inculpatele au ascuns paharul cu resturi de medicamente, după care au părăsit locuinţa părţii vătămate.
Ajunsă la locuinţa sa, împreună cu coinculpata şi concubinul acesteia, Ţ.M. a scos din buzunar suma de 5.000.000 lei sustrasă de la partea vătămată şi a înmânat inculpatei C.A. 1.900.000 lei.
Împotriva hotărârii primei instanţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş şi inculpatele menţionate.
Parchetul a criticat sentinţa cu privire la greşita reţinere a circumstanţelor atenuante în favoarea inculpatei C.A.
Inculpata C.A. a solicitat schimbarea încadrării juridice în infracţiunea de tăinuire şi aplicarea unei pedepse cu suspendarea condiţionată a executării.
Inculpata Ţ.M. a solicitat reducerea pedepsei aplicate de instanţa de fond.
Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, prin Decizia nr. 341/ A din 22 septembrie 2003, a admis apelul declarat de procuror, a desfiinţat sentinţa atacată numai cu privire la inculpata C.A. şi, rejudecând cauza, a înlăturat circumstanţele atenuante judiciare reţinute în favoarea acesteia şi a condamnat-o la 7 ani închisoare.
Celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate au fost menţinute.
Prin aceeaşi decizie, apelurile declarate de inculpate împotriva hotărârii primei instanţe au fost respinse, ca nefondate.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de control a apreciat că în raport de atitudinea nesinceră a inculpatei C.A., în mod justificat au fost reţinute circumstanţele atenuante în favoarea acesteia.
Cu privire la pedeapsa aplicată inculpatei Ţ.M., instanţa de control judiciare a apreciat că aceasta a fost corect individualizată de prima instanţă.
Totodată, s-a apreciat că încadrarea juridică a faptei, cu referire la cererea inculpatei C.A., este corectă, din probatoriul administrat conlucrarea celor două inculpate la săvârşirea infracţiunii, potrivit înţelegerii prealabile.
Împotriva acestei din urmă hotărâri, inculpata C.A. a declarat recurs, pe care nu l-a motivat în scris, la termen prin apărătorul desemnat din oficiu, solicitând reindividualizarea pedepsei, în sensul reducerii cuantumului acesteia.
Recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Starea de fapt este corect reţinută, corespunzător probatoriului administrat în cauză.
Totodată, furtul săvârşit prin punerea victimei în stare de inconştienţă întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie, aşa încât şi încadrarea juridică a faptei este cea legală.
Pe de altă parte, infracţiunea de tăinuire are caracter corelativ infracţiunii prin care bunul a fost scos din patrimoniul părţii vătămate şi este distinctă de aceasta.
Or, în cauză, infracţiunea de tâlhărie a fost săvârşită de cele două inculpate, acţiunile intrând în conţinutul acesteia, fiind cele stabilite prin înţelegerea prealabilă a acestora. Fiecare dintre cele două inculpate au avut conştiinţa că acţiunea constitutivă a infracţiunii se realizează prin acţiunile lor unite.
Ca atare, este irelevant în cauză faptul că, după ce, cele două inculpate s-au înţeles să sustragă bani de la partea vătămată, prin punerea acesteia în stare de inconştienţă, în modalitatea arătată, în executarea acestei înţelegeri, inculpata Ţ.M. a sustras suma de 5.000.000 lei, pe care a împărţit-o cu inculpata C.A., în proporţiile precizate, infracţiunea de tâlhărie fiind săvârşită de ele în calitate de coautori.
Aşa fiind, în mod corect cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpata C.A., care a susţinut că se face vinovată numai de săvârşirea infracţiunii de tăinuire, a fost respinsă.
Pe de altă parte, inculpata C.A. cunoştea cu certitudine efectele ingerării pastilelor de distonocalm, pe care le-a adus de la locuinţa sa, având deci reprezentarea clară a consecinţelor faptelor sale. Totodată, aceasta a avut o atitudine procesuală nesinceră, îngreunând aflarea adevărului în cauză. Ca atare, în raport de împrejurările menţionate, apreciind că nu se justifică reţinerea circumstanţelor judiciare în favoarea acesteia, instanţa de apel a pronunţat o decizie nesusceptibilă de critică.
În acelaşi timp, în raport de acţiunile proprii astfel cum acestea au fost relevate de probatoriul administrat în cauză, sprijinul efectiv şi încrederea dată coinculpatei Ţ.M. pentru materializarea rezoluţiei infracţionale, cu referire la limitele de pedeapsă prevăzute de norma incriminatoare, se constată că pedeapsa aplicată în speţă satisface exigenţele unei juste individualizări.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced şi cum alte motive de casare susceptibile de a fi puse în discuţie din oficiu nu se constată, Înalta Curte, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata C.A. care, în baza art. 192 alin. (2) din acelaşi cod, va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, potrivit dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata C.A. împotriva deciziei penale nr. 341/ A din 22 septembrie 2003 a Curţii de Apel Timişoara.
Obligă pe recurent să plătească statului, suma de 1.400.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 decembrie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 58/2004. Penal. Plângere. Fond | ICCJ. Decizia nr. 587/2004. Penal. Art.174, 176 c.pen. Recurs → |
|---|
