ICCJ. Decizia nr. 592/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 592/2004
Dosar nr. 3958/2003
Şedinţa publică din 30 ianuarie 2004
Asupra recursurilor de faţă,
Din actele dosarului, constată următoarele:
Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, prin rechizitoriul din 9 ianuarie 2002, îl trimite în judecată pe inculpatul Z.V., pentru infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. e) C. pen.
Actul de învinuire reţine că, la data de 10 iunie 2001, inculpatul a sustras, prin violenţă, un lănţişor din aur de la gâtul numitei C.F., aflată în staţia de metrou Bucur Obor.
Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, prin sentinţa nr. 1013 din 23 octombrie 2002, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) şi art. 10 lit. c) C. proc. pen., îl achită pe inculpat, cu motivarea, esenţială, că nu el a săvârşit fapta.
Parchetul de pe lângă aceeaşi instanţă şi inculpatul declară apel.
Parchetul susţine că în mod eronat inculpatul a fost achitat. Acesta din urmă nu-şi motivează apelul.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia I-a penală, prin Decizia nr. 293 din 29 mai 2003, admite apelul parchetului, desfiinţează sentinţa atacată şi îl condamnă pe inculpat la 5 ani de închisoare, pentru infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. e), cu aplicarea art. 71 C. pen. şi îl obligă la 1.500.000 lei cheltuieli judiciare statului.
Prin aceeaşi decizie, instanţa respinge, ca nefondat, apelul inculpatului şi constată că el este arestat în altă cauză.
Prin recursul de faţă, inculpatul critică Decizia, cerând casarea ei şi menţinerea sentinţei.
Critica nu este întemeiată.
Instanţa de apel a reţinut corect situaţia de fapt, pe care o califică corespunzător.
În mod constant, partea vătămată declară că îl recunoaşte pe inculpat, ca fiind cel ce a jefuit-o, pe care l-a identificat uşor, deoarece făptuitorul este tatuat, situaţie confirmată de martorii F.N. şi S.M., care au asistat la recunoaştere.
N.Z., tatăl inculpatului, infirmă susţinerea acestuia din urmă că, la data săvârşirii faptei, recurentul ar fi fost acasă.
Recurentul a mai fost condamnat, pentru fapte similare, de 5.
Din oficiu, nu se constată motive de casare, care să fie luate în considerare.
Aşa fiind, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., hotărârea atacată va fi menţinută, prin respingerea recursului, conform dispozitivului deciziei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva deciziei penale nr. 293 din 29 mai 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, privind pe inculpatul Z.V.
Casează Decizia penală menţionată numai cu privire la individualizarea pedepsei şi la neaplicarea art. 85 şi art. 61 C. pen.
Majorează pedeapsa aplicată inculpatului pentru infracţiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. e) C. pen., de la 5 ani închisoare la 7 ani închisoare.
Conform art. 85 C. pen., anulează suspendarea condiţionată a executării pedepsei de un an şi 6 luni aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 1448 din 16 decembrie 1998 a Judecătoriei sector 2 Bucureşti.
Contopeşte această pedeapsă cu pedeapsa de 4 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 326 din 11 august 1998 a Tribunalului Bucureşti, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 4 ani şi 6 luni închisoare.
Constată că inculpatul a executat din pedeapsa menţionată perioada de la 2 octombrie 1997 la 4 decembrie 2000, dată la care a fost liberat condiţionat.
Conform art. 61 (1) C. pen., revocă liberarea condiţionată pentru restul de pedeapsă neexecutat de un an 3 luni şi 27 zile din pedeapsa de 4 ani şi 6 luni rezultantă, rest ce se va contopi cu pedeapsa aplicată în cauză, în final inculpatul urmând a executa 7 ani închisoare.
Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei.
Respinge recursul declarat de inculpat, împotriva aceleeaşi decizii, ca nefondat.
Constată că inculpatul este arestat în altă cauză
Obligă pe recurent la plata sumei de 1.500.000 lei cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 400.000 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 30 ianuarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 589/2004. Penal. Art.197 alin.3 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 594/2004. Penal → |
|---|
