ICCJ. Decizia nr. 589/2004. Penal. Art.197 alin.3 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 589/2004
Dosar nr. 3413/2003
Şedinţa publică din 30 ianuarie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 128 din 9 aprilie 2004, Tribunalul Vaslui l-a condamnat pe inculpatul N.C. la pedeapsa de 12 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de viol, prevăzută de art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 61 C. pen., a fost revocată liberarea condiţionată pentru restul de 669 zile, rămas neexecutat din pedeapsa de 5 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 1229/1999 a Judecătoriei Bârlad, rest pe care-l contopeşte cu pedeapsa de 12 ani închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea sporită cu un an, în total 13 ani închisoare.
Pe durata prevăzută de art. 71 C. pen., a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
A menţinut starea de arest a inculpatului şi a dedus din pedeapsa stabilită durata reţinerii şi arestării preventive de la 23 august 2002 la zi.
A luat act că partea vătămată M.L., constituită parte civilă, a renunţat la pretenţiile civile faţă de inculpat.
A obligat inculpatul la 2.800.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut următoarele:
Inculpatul N.C. a executat până la data de 22 noiembrie 2000 o pedeapsă privativă de libertate pentru o infracţiune similară, iar ulterior a intrat în relaţii de concubinaj cu numita C.N.
Partea vătămată M.L., în vârstă de 14 ani, elevă în clasa a VIII-a, se afla în ziua de 22 august 2002, în jurul orei 11,30, la intrarea în grădina publică din Bârlad, aşteptând o prietenă.
Inculpatul a acostat-o şi cu forţa a tras-o spre interiorul grădinii, a lovit-o cu palma peste faţă şi a ameninţat-o, iar în aceste împrejurări, prin constrângere a întreţinut un raport sexual.
Minora s-a îmbrăcat şi a încercat să fugă, dar inculpatul a oprit-o, a dezbrăcat-o şi a întreţinut un alt raport sexual, după care i-a cerut părţii vătămate să nu relateze nimic poliţiei ori altor persoane.
Ajunsă acasă, minora a povestit surorii sale, O.E., că a fost victima unui viol şi împreună au sesizat poliţia, iar partea vătămată a fost examinată medico-legal, ocazie cu care s-au evidenţiat spermatozoizi în secreţia vaginală, atestând astfel consumarea unui raport sexual în ultimele 24-48 ore „posibil în condiţiile unui viol".
La locul faptei s-au găsit secreţii umane şi capete de spermatozoizi pe frunze, grupa sanguină fiind cea a inculpatului (A.II), iar firele de păr prezentau caracteristicile celor aparţinând victimei M.L.
De asemenea, urmele plantare prezentau caracteristicile pantofilor purtaţi de inculpat în ziua respectivă.
Inculpatul a negat săvârşirea infracţiunii de viol asupra minorei M.L., despre care a afirmat că nu o cunoaşte şi că s-a aflat la domiciliu în ziua de 22 august 2002, iar în jurul prânzului a consumat bere în compania numitului P.C.
Aceste apărări au fost infirmate de martorii C.N. (concubina inculpatului) şi P.C.
De asemenea, a fost înlăturată şi apărarea că, fiind purtătorul unei boli venerice, ar fi transmis boala părţii vătămate, ceea ce nu s-a întâmplat în cauză, deoarece este posibil ca un bolnav să nu infecteze partenera unui raport sexual (actul medical din noiembrie 2002).
În cursul cercetării judecătoreşti inculpatul a recunoscut că a întreţinut de două ori raport sexual cu partea vătămată, însă nu în ziua de 22 august 2002, dar a pretins că a avut consimţământul minorei, atât în luna iulie 2002, cât şi în jurul datei de 10 august 2002.
Prin coroborarea întregului material probator, tribunalul a reţinut dovedită vinovăţia inculpatului N.C., pentru infracţiunea de viol, prevăzută de art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen., cu aplicarea dispoziţiilor art. 37 lit. a) C. pen.
La individualizarea pedepsei au fost avute în vedere gradul concret de pericol social al infracţiunii, conduita procesuală a inculpatului şi starea de recidivă postcondamnatorie, faţă de pedeapsa anterioară de 5 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 1229/1999 a Judecătoriei Bârlad, cu un rest neexecutat de 669 zile, pentru care s-a dispus revocarea liberării condiţionate şi contopirea, conform art. 61 C. pen.
Împotriva sentinţei a declarat apel inculpatul N.C., invocând lipsa de vinovăţie pentru infracţiunea de viol, cu aceeaşi apărare, respectiv consimţământul părţii vătămate şi împrejurarea că la data de 22 august 2002 nu s-a întâlnit cu M.L.
Prin Decizia penală nr. 252 din 1 iulie 2003, Curtea de Apel Iaşi a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat, apreciind că hotărârea primei instanţe este legală şi temeinică.
Împotriva acestei decizii, ca şi a hotărârii pronunţată de prima instanţă, în termen legal a declarat recurs inculpatul N.C., care fără să critice hotărârile atacate în raport de motivele de casare prevăzute de art. 3859 C. proc. pen., a solicitat personal şi prin apărător achitarea în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., întrucât nu el este autorul infracţiunii.
Pe de altă parte, a mai susţinut inculpatul, că într-adevăr a întreţinut raporturi sexuale cu partea vătămată dar anterior datei de 22 august 2002, cât şi ulterior acestei date însă cu consimţământul părţii vătămate.
În subsidiar, apărătorul inculpatului a solicitat redozarea pedepsei.
Recursul declarat este nefondat.
Examinând actele şi lucrările dosarului în raport de prevederile legale şi criticile invocate, Curtea, constată că, instanţele au stabilit în mod corect situaţia de fapt, în baza probatoriului administrat la dosarul cauzei, încadrarea juridică dată faptei, este în concordanţă cu prevederile legale, vinovăţia inculpatului pe deplin dovedită, iar pedeapsa corect individualizată.
Astfel, fapta inculpatului N.C. de a întreţine, prin constrângere raporturi sexuale cu minora M.L., în data de 22 august 2002, în jurul orei 11,30, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen.
Că aşa s-au petrecut faptele rezultă din întreg materialul probator administrat la dosarul cauzei, respectiv declaraţiile martorilor P.C. şi C.N. (concubina inculpatului), care infirmă susţinerea inculpatului potrivit căreia în data de 22 august 2002, între orele 12 şi 16,30, acesta s-ar fi aflat la bazarul din localitate sau acasă, procesul verbal de cercetare la faţa locului, din care rezultă că, la locul faptei au fost ridicate urme conţinând secreţii umane, având grupa sanguină a inculpatului A. II, precum şi fire de păr ce provin din regiunea pubiană a acestuia şi care prezintă elemente de asemănare morfologică cu cele prelevate din regiunea pubiană a victimei, actele de examinare medico-legală a victimei, care atestă „consumarea unui raport sexual în ultimele 24-48 ore, posibil în condiţiile unui viol", declaraţiile părţii vătămate din care rezultă că nu l-a cunoscut pe inculpat anterior acestei date, dar şi recunoaşterile inculpatului din cursul cercetării judecătoreşti, aşa încât, apărările pe care a încercat să şi le confecţioneze acesta, potrivit cărora, fie nu s-a aflat la locul faptei în data şi ora respectivă, fie a întreţinut raporturi sexuale cu partea vătămată, însă cu consimţământul acesteia, anterior sau ulterior acestei date, nu au suport probator, fiind doar de natură a încerca să denatureze aflarea adevărului în scopul sustragerii de la răspundere penală şi consecinţelor condamnării.
Referitor la critica care vizează cuantumul pedepsei, Curtea constată că instanţele au făcut o judicioasă individualizare având în vedere toate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), ţinând cont atât de pericolul social concret al infracţiunii săvârşite, modalitatea în care aceasta a fost comisă, cât şi atitudinea procesuală nesinceră a inculpatului şi starea de recidivă postcondamnatorie săvârşind acelaşi gen de infracţiuni cu cea din prezenta cauză, aşa încât nu se impune reducerea pedepsei, recursul urmând a fi respins, ca atare.
În concluzie, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), se va deduce din pedeapsă perioada executată în arest preventiv de la 23 august 2002 la 30 ianuarie 2004.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul N.C. împotriva deciziei penale nr. 252 din 1 iulie 2003 a Curţii de Apel Iaşi.
Compută prevenţia de la 23 august 2002 la 30 ianuarie 2004.
Obligă pe recurent la plata sumei de 1.500.000 lei cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 400.000 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 30 ianuarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 587/2004. Penal. Art.174, 176 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 592/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs → |
|---|
