ICCJ. Decizia nr. 596/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 596/2004
Dosar nr. 5462/2003
Şedinţa publică din 30 ianuarie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 511 din 23 septembrie 2003, Tribunalul Cluj l-a condamnat pe inculpatul M.M.O., pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) cu art. 99 şi urm. C. pen., la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare.
În baza art. 864 C. pen., s-a dispus revocarea suspendării executării sub supraveghere a pedepsei de un an şi 10 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 858/2003 a Judecătoriei Cluj Napoca, urmând ca inculpatul să execute alăturat cele două pedepse, rezultând pedeapsa finală de 4 ani 4 luni închisoare.
A făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În temeiul art. 350 C. proc. pen., a menţinut starea de arest a inculpatului şi potrivit art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a dedus din pedeapsă timpul arestului preventiv începând cu 14 august 2003 la zi.
A prelungit durata arestului preventiv începând cu 24 septembrie 2003 până la 13 octombrie 2003.
A constatat recuperat prejudiciul.
În baza art. 189 C. proc. pen., onorariul avocaţial din oficiu de 400.000 lei a fost suportat din fondul Ministerului Justiţiei.
În temeiul art. 191 C. proc. pen., inculpatul minor a fost obligat, în solidar cu partea responsabilă civilmente, să plătească 1.000.000 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului.
Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut că în noaptea de 13 august 2003, în jurul orei 1,00, aflându-se în pasajul Gării C.F.R. Cluj Napoca, inculpatul M.M.O. a sustras prin violenţă, de la partea vătămată M.P., un portmoneu în care se afla suma de 30.000 lei.
Audiat în instanţă, inculpatul a recunoscut săvârşirea faptei, declaraţie ce se coroborează cu celelalte probe administrate la dosarul cauzei.
În drept, prima instanţă a stabilit că fapta inculpatului minor întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat apel inculpatul M.M.O., care a criticat-o pentru netemeinicie, solicitând în esenţă reducerea pedepsei.
Instanţa de control judiciar, a găsit neîntemeiată critica inculpatului, cu privire la cuantumul pedepsei, însă a admis apelul declarat de acesta pentru omisiunea primei instanţe de a deduce din pedeapsă perioada executată în arest preventiv.
Aşa fiind, prin Decizia penală nr. 247 din 23 octombrie 2003, Curtea de Apel Cluj a desfiinţat sentinţa atacată numai cu privire la omisiunea deducerii arestului preventiv de la 17 mai 2003 la 10 iulie 2003 şi în continuare, perioada reţinerii şi arestului preventiv începând cu data de 14 august 2003 până la zi, fiind menţinute celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate.
Împotriva acestei decizii, ca şi a hotărârii pronunţată de prima instanţă, în termen legal, a declarat recurs inculpatul M.M.O., care prin apărător a criticat hotărârile pronunţate pentru motivul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., solicitând în esenţă, redozarea pedepsei.
Cu ocazia dezbaterilor şi acordării cuvântului în fond, inculpatul a lăsat soluţionarea cauzei la aprecierea instanţei.
Recursul declarat este nefondat.
Examinând actele şi lucrările dosarului prin prisma motivului de casare invocat, Curtea constată că, instanţele au aplicat inculpatului o pedeapsă corect individualizată în raport de criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), având în vedere, atât elementele ce circumstanţiază favorabil persoana acestuia, respectiv, atitudinea procesuală, sinceră, dar şi valoarea relativ redusă a prejudiciului, atunci când au stabilit o pedeapsă orientată către minimul special prevăzut de lege, dar totodată, au ţinut cont şi de pericolul social concret al faptei săvârşite şi antecedenţa penală a inculpatului minor, atunci când au aplicat-o în cuantumul arătat, aşa încât nu se identifică temeiuri noi care să conducă la o nouă reindividualizare, în sensul reducerii acesteia, situaţie în care, recursul va fi respins, ca atare.
În concluzie, întrucât motivul de casare este nefondat, iar cum din analiza actelor dosarului nu se constată existenţa unor cazuri de casare din cele prevăzute de dispoziţiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., care pot fi luate în considerare din oficiu, secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în baza dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul declarat de inculpat, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.M.O. împotriva deciziei penale nr. 247 din 23 octombrie 2003 a Curţii de Apel Cluj.
Compută prevenţia de la 14 august 2003 la 30 ianuarie 2004.
Obligă pe recurent la plata sumei de 1.500.000 lei cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 400.000 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 30 ianuarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 595/2004. Penal. Art.208, 209 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5971/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs → |
|---|
