ICCJ. Decizia nr. 6006/2004. Penal. Decretul 328/1966. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 6006/2004
Dosar nr. 4185/2004
Şedinţa publică din 15 noiembrie 2004
Asupra recursului penal de faţă:
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 58 din 13 aprilie 2004, pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin, secţia penală, a fost condamnat inculpatul G.P. la o pedeapsă de 6 luni închisoare, în baza art. 37 alin. (1) din Decretul nr. 328/1996, cu aplicarea art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. d) C. pen., în condiţiile art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)
În baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei, aplicate inculpatului şi a fost fixat termen de încercare, potrivit art. 82 C. pen., de 2 ani şi 6 luni, atrăgându-i-se atenţia asupra art. 83 C. pen.
A fost obligat inculpatul să plătească către stat suma de 1.500.00 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a se pronunţa această sentinţă, s-a reţinut ca situaţie de fapt, că în ziua de 27 decembrie 2002, inculpatul a condus autoturismul proprietate personală pe străzile din municipiul Reşiţa, având în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală prevăzută de lege.
Faptei comise de către inculpat i s-a dat încadrarea juridică în dispoziţiile art. 37 alin. (1) din Decretul nr. 328/1996, text de lege în baza căruia a fost condamnat cu aplicarea de circumstanţe atenuante personale la o pedeapsă de 6 luni închisoare, cu suspendarea condiţionată a executării.
La individualizarea şi aplicare pedepsei s-a menţionat că au fost avute în vedere toate criteriile înscrise în art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), astfel, că pedeapsa aplicată, ca durată şi modalitate de executare este de natură să ducă la reeducarea acestuia.
Potrivit art. 362 şi art. 363 C. proc. pen., în termen legal a declarat apel inculpatul pe motiv că pedeapsa aplicată este mare, exagerată şi că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 181 C. pen., solicitând achitarea şi aplicarea unei amenzi administrative.
Curtea de Apel Timişoara a examinat apelul declarat în raport de critica invocată, de actele şi dovezile de la dosar, de sentinţa pronunţată în cauză, cum şi din oficiu potrivit art. 371 C. proc. pen. şi prin Decizia penală nr. 235/ A din 30 iunie 2004 a respins apelul ca nefondat, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
În considerentele deciziei s-a arătat că, în cauză nu sunt elemente de natură care să ducă la concluzia că fapta comisă nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni, faţă de gradul de alcoolemie ridicat pe care l-a prezentat inculpatul la data recoltării probelor biologice şi de împrejurările comiterii faptei.
Inculpatul, în temeiul art. 3853 C. proc. pen., a declarat recurs pe motiv că nu este vinovat şi că nu a comis infracţiunea pentru care a fost condamnat, solicitând achitarea, deoarece autoturismul a fost condus numai în parcare.
Examinând recursul declarat, faţă de critica arătată, de lucrările de la dosar, de sentinţa şi Decizia pronunţate în cauză, de cazurile de casare înscrise la 3859 pct. 171 şi 18 C. proc. pen., se constată că recursul de faţă este nefondat.
Potrivit materialului probator existent la dosar respectiv, declaraţiile inculpatului date în faza de urmărire penală şi cercetare judecătorească, în care recunoaşte că la data de 27 decembrie 2002 a condus autoturismul proprietate personală pe străzile din municipiul Reşiţa, în prealabil consumând băuturi alcoolice, de procesele verbale de constatare a faptei, constatarea medico-legală privind alcoolemia potrivit căreia în cele două probe recoltate acesta a avut o alcoolemie de 1,45 gr. %o şi de 1,15 gr. %o, rezultă în mod indubitabil că inculpatul a comis infracţiunea pentru care a fost condamnat.
Prin urmare, nu sunt temeiuri care să justifice achitarea acestuia pe motiv că nu a comis infracţiunea şi nici susţinerea acestuia că fapta comisă nu prezintă gradul de pericol social a unei infracţiuni aşa cum s-a susţinut în apel, faţă de materialul probator existent la dosar potrivit căruia, rezultă în mod ireversibil că acesta a condus autoturismul pe drumurile publice cu o îmbibaţie alcoolică în sânge peste limita legală prevăzută de lege.
Din oficiu, nu se constată cazuri de casare prevăzute de art. 3859 C. proc. pen.
Conchizând, că în cauză au fost pronunţate hotărâri legale şi temeinice, că motivul de recurs invocat nu constituie caz de casare, recursul declarat se va respinge ca nefondat în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Văzând şi dispoziţiile art. 189 şi următoarele C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.P., împotriva deciziei penale nr. 235/ A din 30 iunie 2004, a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
Obligă pe recurentul inculpat să plătească suma de 1.600.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică azi 15 noiembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5998/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6013/2004. Penal. Cont.exec. Recurs → |
|---|
