ICCJ. Decizia nr. 6088/2004. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 339 din 18 decembrie 2003, Tribunalul Alba i-a condamnat pe inculpații:
- S.N.,
- S.N.C.,
- în baza art. 266 alin. (2) C. pen., la câte un an închisoare, cu aplicarea art. 64 și art. 71 C. pen.
în temeiul art. 1 și 4 din Legea nr. 543/2002, constată grațiate ambele pedepse, atrăgând atenția inculpaților asupra art. 7 din aceeași lege, privind revocarea grațierii.
A fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă M.A. și i-a obligat pe inculpați în solidar către acesta la 20.000.000 lei daune morale.
Fiecare inculpat a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Instanța a reținut, în fapt, că inculpații S.N. și S.N.C., agenți de poliție din Postul de poliție al comuna Cenade, jud. Alba, fiind sesizați cu soluționarea, la data de 14 august 2000, a unui furt din bufetul comunal, au declanșat cercetările pentru identificarea autorilor, incluzând în cercul de suspecți și pe partea vătămată M.A.
La data de 9 noiembrie 2000, partea vătămată M.A. a fost invitată la Postul de poliție Cenade, pentru audiere.
întrucât partea vătămată a refuzat să recunoască participarea sa la comiterea furtului, inculpatul S.N. l-a condus într-o cameră alăturată, exercitând acte de violență față de suspect prin lovirea repetată cu bastonul din cauciuc din dotare și cu o bâtă peste palmele mâinilor și antebrațe. După acest gen de corecție, inculpatul S.N. i-a cerut părții vătămate să se descalțe și să se așeze în genunchi pe salteaua postului, cu picioarele în afară, poziție în care i-a mai aplicat cu aceleași obiecte, lovituri peste tălpile picioarelor.
Partea vătămată a fost dusă apoi în birou și pusă să scrie declarația prin care să recunoască fapta de furt.
întrucât aceasta a scris declarația dar fără să consemneze recunoașterea faptei imputate, a fost dusă din nou în camera alăturată, de data aceasta de inculpatul S.N.C., unde, însă, ambii inculpați i-au aplicat lovituri cu bastoanele și bâtele peste aceleași părți ale corpului.
în jurul orelor 24,00, tatăl părții vătămate, martorul M.A. sr. și cumnatul acestuia, martorul F.D., au venit la postul de poliție, ocazie cu care au constatat loviturile pe antebrațele și palmele celui vătămat, căruia nu i s-a permis să plece întrucât nu erau încheiate cercetările.
în noaptea de 9 noiembrie 2000, partea vătămată s-a aflat în compania paznicilor de la postul de poliție și a inculpaților, iar dimineața, în jurul orelor 9,00, a fost transportată de cumnatul F.D. la domiciliu, ocazie cu care a fost dus și inculpatul S.N.C. până în orașul Blaj.
în cursul aceleiași zile, partea vătămată a fost dusă cu autoturismul de către martorul C.C. la Cabinetul Medico-egal Mediaș însă fiind în afara orelor de program, nu a fost găsit medicul legist. Partea vătămată a fost însă examinată la Spitalul Municipal Mediaș, Serviciul de urgențe, care prin adeverința medicală nr. 9461 din 10 noiembrie 2000 a atestat că acesta prezintă contuzii forte multiple mâini, antebraț, picioare, cu echimoze și edem, contuzii abdominale.
La data de 13 noiembrie 2000, Cabinetul medico-legal Mediaș a constatat prin certificatul medico-legal nr. 620/I/C/332 echimoze ambele mâini, cu resorbția acestora dar cu echimoze. Leziunile descrise s-au putut produce prin lovire cu corp dur și corp dur alungit, putând data din 9 noiembrie 2000 și necesitând 3-4 zile îngrijiri medicale pentru vindecare.
Deși inculpații au negat săvârșirea infracțiunii, vinovăția acestora a fost reținută prin coroborarea declarațiilor părții vătămate cu certificatul medico-legal, cu faptul admis de inculpați că au audiat-o în postul de poliție în noaptea de 9 noiembrie 2000, precum și cu declarațiile martorilor M.A. sr., tatăl părții vătămate, F.D., cumnatul acestuia, S.E. care este cel care a înștiințat-o pe partea vătămată să se prezinte la poliție și care, a doua zi, a văzut leziunile suferite de acesta, supunându-i-se că au fost produse de inculpați, C.C., T.V., A.R. și L.L., toți constatând că partea vătămată a suferit leziuni la antebrațe și aflând de la acesta că i le-au produs cei doi inculpați.
Instanța a înlăturat declarațiile martorilor B.I.Șt. și M.I.I., paznici la postul de poliție, care au precizat că nu au văzut și nici partea vătămată nu le-a spus că ar fi fost violentată de inculpați, precum și ale martorilor P.R.E. barmana de la localul din care s-a comis furtul și S.M., soția inculpatului S.N., din care rezultă că n-au observat leziuni pe corpul părții vătămate, deși în seara de 9 noiembrie 2000, în anumite momente, au fost în clădirea postului de poliție, apreciindu-le fie ca nesincere, fie subiective.
împotriva acestei hotărâri inculpații au declarat apel, solicitând, în principal achitarea pe temeiul inexistenței faptei și, în subsidiar, achitarea pentru lipsa gradului de pericol social al infracțiunii.
Prin decizia penală nr. 129 din 8 aprilie 2004, Curtea de Apel Alba Iulia a respins, ca nefondate, apelurile inculpaților, constatând că existența faptei și vinovăția inculpaților sunt temeinic dovedite.
Decizia penală sus-menționată a fost atacată cu recurs de către inculpați, solicitând, prin invocarea cazurilor de casare prevăzute de art. 3859alin. (1), pct. 18 și 10 C. proc. pen., casarea hotărârilor și achitarea, întrucât fapta nu este dovedită, sau trimiterea cauzei spre rejudecare pentru administrarea de noi probe, respectiv audierea unor martori identificați ulterior, cerere refuzată nejustificat de instanța de apel, ori, achitarea în baza art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., întrucât fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, iar sub aspectul laturii civile să se constate că nu este dovedită cererea părții civile.
Verificând hotărârea atacată pe baza materialului de la dosar, Curtea constată că recursurile inculpaților sunt fondate pentru cazul de casare prevăzut de art. 3859alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., luat în considerare din oficiu.
Mijloacele de probă administrate în cauză confirmă existența faptei și vinovăția inculpaților în săvârșirea acesteia.
Actul medical din 10 noiembrie 2000 al Spitalului Municipal Mediaș, Serviciul de urgențe, confirmă existența leziunilor pe antebrațele, mâinile și picioarele părții vătămate, al căror mecanism de producere este explicat medico-legal prin certificatul din 13 noiembrie 2000 și care corespunde susținerilor constante ale victimei.
Martorii M.A. sr. și F.D., tatăl și, respectiv, cumnatul părții vătămate, dar mai ales C.C., detaliază, în sensul constatărilor medico-legale, leziunile și care a doua zi dimineața, i-au văzut și corpul celui bătut.
Faptul că nu au existat martori care să fi perceput direct acțiunile de violență ale inculpaților, împrejurare invocată în apărare de către recurenți în susținerea nevinovăției, este subliniat de preocuparea pentru identificarea tuturor elementelor de fapt care au putut contribui la stabilirea adevărului.
Aceste elemente de fapt au fost judicios analizate și apreciate, iar concluzia instanțelor cu privire la existența faptelor și a vinovăției inculpaților este cea corectă.
Asemenea, faptul că unii martori propuși în apărare de către inculpați, cum sunt cei doi paznici de la postul de poliție, angajata barului de la care s-a comis furtul, ori soția inculpatului S.N., au declarat că nu au văzut ca partea vătămată să fi fost lovită de inculpați și nici urme de lovituri pe corpul acesteia, nu este de natură să infirme existența infracțiunii, când aceasta, așa cum s-a arătat, este stabilită pe baza unor mijloace de probă legal administrate.
De altfel, declarațiile celor doi paznici, potrivit cărora partea vătămată nu le-a spus în noaptea de 9 noiembrie 2000 că a fost lovită de lucrătorii de poliție, pot reprezenta realitatea deoarece, în acea noapte, în permanență a fost prezent, alături de paznici și partea vătămată, cel puțin unul dintre inculpați.
Nu este întemeiată nici critica făcută de recurenți, în sensul că instanța de apel a respins nejustificat cererea de audiere a unor martori în apărare.
Așa cum rezultă din decizia atacată, ceea ce inculpatul urmărea să dovedească prin audierea martorului F.I. se referea la o împrejurare legată de informații privind participarea părții vătămate la comiterea furtului cercetat de inculpați, instanța constatând, justificat, în raport de obiectul procesului penal, că proba este neconcludentă.
în vederea aflării adevărului, au fost respectate regulile moralității, nemijlocirii și contradictorialității, martorii, atât cei indicați în susținerea învinuirii, cât și cei propuși în apărare fiind audiați în fața instanței, astfel încât nu există motive pentru trimiterea cauzei spre rejudecare.
Concluzionând asupra vinovăției inculpaților, este nefondată și critica recurenților referitoare la neconstatarea lipsei gradului de pericol social al infracțiunii, fiind în afară de orice îndoială că, în raport de valoarea socială specială lezată, conținutul concret al faptei și consecințele care s-ar fi putut produce prin luarea în considerare a unor probe obținute prin întrebuințarea de violențe, această trăsătură esențială a infracțiunii subzistă.
în sfârșit, în examinarea criticii privind greșita stabilire a despăgubirilor civile, Curtea constată că obligarea inculpaților la plata sume de 20 milioane lei cu titlu de daune morale este justificată, fiind proporțională, așa cum judicios a motivat instanța de apel, cu prejudiciul moral încercat de partea vătămată urmare suferințelor fizice și psihice produse prin faptele inculpaților.
Recursurile inculpaților vor fi admise însă pentru cazul de casare prevăzut de art. 3859alin. (1) pct. 14 C. proc. civ., luat în considerare din oficiu.
Curtea constată că, în raport de conduita anterioară bună a făptuitorilor, de situația socio-profesională a acestora, inculpatul S.N. având o vechime apreciabilă în profesie, iar inculpatul S.N.C. fiind tânăr și ambii fiind fără antecedente penale, în cauză sunt incidente prevederile art. 74 C. pen., cu efectul arătat de dispozițiile art. 76 C. pen.
Drept urmare, s-au casat hotărârile pronunțate în cauză numai cu privire la individualizarea pedepselor, acestea au fost reduse, au menținut celelalte dispoziții, inclusiv cele referitoare la constatarea grațierii pedepselor, așa cum au fost reduse, conform art. 1 din Legea nr. 543/2002.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6091/2004. Penal | ICCJ. Decizia nr. 6075/2004. Penal → |
|---|
