ICCJ. Decizia nr. 6505/2004. Penal

Decizii penale ICCJ 2004

Prin sentința penală nr. 331 din 12 decembrie 2003, pronunțată în dosarul nr. 4406/2003, Tribunalul Alba, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., l-a achitat pe inculpatul G.I., pentru tentativă la infracțiunea de omor prevăzută și pedepsită de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 C. pen.

în baza art. 350 alin. (2) C. proc. pen., s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului.

S-a constatat că partea vătămată K.T. nu s-a constituit parte civilă în cauză.

A fost respinsă cererea părții civile Spitalul municipal Blaj de acordare a sumei de 18.655.367 lei, cu titlul de cheltuieli de spitalizare.

în baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., raportat la art. 10 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., s-a încetat procesul penal pornit de partea vătămată G.I. împotriva inculpatului K.T., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 180 alin. (2) C. pen.

în baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat s-a stabilit a rămâne în sarcina acestuia.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, inculpatul G.I. locuiește în satul Bucerdea Grânoasă și are în folosință un teren cu otavă, în suprafață de 0,58 ari, situat pe raza localității Ocnișoara, în locul numit M., iar partea vătămată K.T. a fost angajat ca cioban la numitul M.E.

La data de 8 octombrie 2002, inculpatul s-a deplasat la terenul său pentru a cosi iarbă, ocazie cu care a constatat că oile păscute de partea vătămată se aflau pe otava sa.

întrucât partea vătămată nu se afla prin apropiere, inculpatul l-a întrebat pe martorul S.F. cui aparțin oile, după care a luat o oaie din turmă și a pus-o în căruța cu care venise, cu intenția de a o duce numitului M.E. (căruia îi aparțineau oile) și a-i demonstra că partea vătămată le pășunează pe terenul său.

Partea vătămată, care se afla la o oarecare distanță de turmă discutând cu martorul O.I., l-a văzut pe inculpat în momentul în care a pus oaia în căruță și, întrucât atelajul se pusese în mișcare, a luat-o la fugă înspre acesta.

în momentul în care a ajuns în dreptul căruței, partea vătămată i-a aplicat inculpatului o lovitură cu bâta ciobănească pe care o avea asupra sa.

în acel moment inculpatul s-a dezechilibrat și a căzut din căruță peste partea vătămată.

în aceste condiții, cei doi s-au încăierat, s-au îmbrâncit și și-au aplicat reciproc lovituri.

întrucât inculpatul a reușit la un moment dat să o deposedeze pe partea vătămată de bâta ciobănească, aceasta a scos de la brâu un cuțit (pe care-l purta mereu asupra sa) și l-a înjunghiat pe inculpat în umărul drept.

în timpul derulării incidentului (care s-a desfășurat lângă căruța inculpatului, în care se aflau mai multe unelte, respectiv o greblă și o coasă), partea vătămată s-a lovit la cap de roata căruței, iar la un moment dat, aflându-se în picioare, a luat din căruța inculpatului grebla, cu intenția de a-l lovi.

în acel moment inculpatul a barat lovitura cu mâna, fiind lovit la degete.

După ce partea vătămată l-a înjunghiat pe inculpat în umăr cu cuțitul, acesta a lovit-o pe partea vătămată peste mână, moment în care partea vătămată a scăpat cuțitul în iarbă, cuțit care nu a ajuns în posesia inculpatului, conform declarațiilor părții vătămate și ale martorului S.F.

La o distanță de aproximativ 400 - 500 m de locul desfășurării incidentului se aflau martorii O.G. jr. și O.G. senior.

Martorul O.G. jr., s-a apropiat de locul incidentului, la o distanță de aproximativ 35 metri, astfel că a putut observa doar finalul conflictului, respectiv momentul în care partea vătămată avea grebla în mână, iar inculpatul bâta ciobănească, bâtă cu care i-a aplicat o lovitură părții vătămate.

în momentul în care martorul s-a apropiat de locul incidentului, partea vătămată a aruncat grebla din mână și a luat-o la fugă înspre turma de oi, pe care a pășunat-o până seara, când s-a deplasat la domiciliul familiei M.

întrucât partea vătămată a prezentat multiple leziuni în zona feței, familia M. a transportat-o la spital, unde a fost internată.

Conform raportului de constatare medico-legală nr. 3390/II/A/68 din 23 octombrie 2002, întocmit de Serviciul de Medicină Legală Alba, partea vătămată a fost internată la Spitalul Blaj, secția ATI, cu diagnosticul "plagă penetrantă abdominală cu leziunea ficatului-lob drept, fața convexă și posterioară", pentru care s-a intervenit chirurgical la data de 8 octombrie 2002 și care a fost de natură a pune în primejdie viața acesteia.

Conform concluziilor acestui raport, leziunile suferite de partea vătămată au putut fi produse prin lovire cu un corp ascuțit - tăietor (cuțit, briceag).

Coroborând actele medico-legale întocmite în cauză, cu declarațiile inculpatului și ale martorilor audiați, prima instanță a constatat că fapta reținută în sarcina inculpatului G.I. nu întrunește elementele constitutive ale tentativei la infracțiunea de omor prevăzută și pedepsită de art. 20, raportat la art. 174 C. pen.

în ce privește fapta inculpatului K.T., instanța de fond a reținut că acesta a comis infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 180 alin. (2) C. pen., dar, având în vedere că partea vătămată G.I. nu a depus plângere penală împotriva inculpatului în termenul de 2 luni, prevăzut de art. 284 C. proc. pen., a încetat procesul penal împotriva acestuia, conform art. 11 pct. 2 lit. b), raportat la art. 10 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.

împotriva acestei sentințe, Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba a declarat apel, invocând nelegalitatea și netemeinicia soluției de achitare. în motivarea apelului, s-a apreciat că instanța de fond a procedat greșit atunci când a acordat valoare probatorie preferențială și exclusivă doar mijloacelor de probă administrate nemijlocit în faza de cercetare judecătorească, iar printr-o interpretare eronată și unilaterală a acestora, pe baza unei analize superficiale a întregului material probator, a comis o eroare gravă de fapt asupra aspectelor esențiale ale cauzei.

Prin decizia penală nr. 230/A/2004, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosarul nr. 822/2004, a fost respins, ca nefondat, apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba, apreciindu-se că există un dubiu evident care profită inculpatului referitor la modul și împrejurările în care a fost produsă leziunea suferită de victimă; s-a considerat că leziunea ar fi putut fi produsă atât de inculpat, dar și în căderea părții vătămate peste uneltele agricole aflate în apropiere.

împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, care a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 3859alin. (1) pct. 171 _i pct. 18 C. proc. pen. Parchetul a apreciat că, prin soluția de achitare a inculpatului, menținută în apel, instanța de fond a comis o gravă eroare de fapt, ca urmare a aprecierii incorecte a materialului probator aflat în dosar. S-a mai arătat că instanțele ar fi trebuit să constate "o stare de dubiu" asupra sincerității părții vătămate, care a retractat susținerile făcute în fața organelor de urmărire penală.

Totodată, parchetul a învederat faptul că s-ar fi încălcat dispozițiile art. 63 alin. (2) C. proc. pen., privind valoarea probelor administrate, dându-se valoare preferențială probelor administrate în cursul judecății.

înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu ambele hotărâri, conform prevederilor art. 3859alin. (3) C. proc. pen., combinate cu art. 3856alin. (1) și art. 3857alin. (1) C. proc. pen., constată următoarele:

Poziția părții vătămate într-o cauză penală, vizând propria viață ori integritate fizică, nu este determinantă în stabilirea vinovăției presupusului agresor, fiind absolut necesar ca plângerea ori declarația acesteia să se coroboreze și cu alte mijloace de probă administrate.

Parchetul a învederat faptul că instanța de fond ar fi trebuit să observe că după trimiterea în judecată a inculpatului, prin rechizitoriul din data de 20 iunie 2003, partea vătămată K.T. a retractat, în fața unui notar public, susținerile anterioare, prin declarația autentică datată 4 aprilie 2003.

Comparând datele, rezultă în mod evident că retractarea este anterioară și nu ulterioară întocmirii rechizitoriului, astfel că obligația de a înlătura pretinsul "dubiu asupra sincerității părții vătămate", revenea organelor de urmărire penală și nicidecum instanței.

Cu privire la incidența dispozițiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., înalta Curte apreciază că, atâta vreme cât textul de lege lasă exclusiv la aprecierea judecătorului valorificarea probelor obținute, în fazele succesive ale procesului penal, nimeni și nimic nu îndrituiește parchetul să considere că probatoriile administrate nemijlocit în cursul cercetării judecătorești exprimă în mai mică măsură adevărul, decât cele obținute în timpul anchetei penale.

Dimpotrivă, atât timp cât audierile în fața instanței se desfășoară public, este indubitabil că persoanele audiate nu pot fi influențate ori constrânse în nici un mod și, în consecință depozițiile lor exprimă adevărul (până la dovada contrarie).

Pentru eliminarea dubiilor există calea tragerii la răspundere penală pentru infracțiunea de mărturie mincinoasă ori pentru alte fapte de natură a influența cursul justiției și nicidecum punerea la îndoială a obiectivității completului de judecată.

Din examinarea materialului probator administrat în toate fazele procesului penal, înalta Curte, constată că, exceptând declarația martorului S.Șt.F. dată în cursul urmăririi penale și nesusținută în cursul cercetării judecătorești, nici o altă persoană din cele audiate, nu a afirmat că inculpatul G.I. ar fi lovit-o direct și intenționat pe partea vătămată cu cuțitul, așa cum s-a susținut în actul de inculpare.

Un alt aspect invocat de parchet în motivele scrise de recurs constă în aceea că instanțele nu ar fi apreciat corect concluziile medico-legale, inclusiv avizul obținut de Curtea de Apel Alba Iulia de la I.M.L. Mina Minovici București.

în realitate, afirmațiile cuprinse în motivele de recurs sunt cel puțin eronate, deoarece, parchetul a susținut, contrar propriului act de inculpare că partea vătămată ar fi fost lovită cu cuțitul de inculpat, în timp ce fugea de acesta și că martorul S.Șt.F. "a văzut" când inculpatul a lovit-o pe partea vătămată cu cuțitul în spate, în timp ce, potrivit raportului de constatare medico-legală, diagnosticul de internare a părții vătămate este plagă penetrantă abdominală, deci în nici un caz o leziune produsă printr-o lovitură aplicată din spate.

înalta Curte constată însă că, recursul urmează a fi admis pentru un alt motiv decât cele invocate în scris și oral de către parchet.

în mod indubitabil, partea vătămată a fost cea care l-a agresat pe inculpat, atât cu o bâtă ciobănească, cât și cu un cuțit și o greblă, producându-i leziuni de natură a-i creea acestuia o puternică temere că aceasta urmărește să-i suprime viața.

Tot din materialul probator administrat rezultă că, la un moment dat, și anume în timp ce inculpatul și partea vătămată se aflau față în față, G.I. a reușit să-l dezarmeze pe K.T. și a deținut în mâinile sale atât cuțitul, cât și celelalte obiecte contondente.

în raport de avizul Institutului de Medicină Legală Mina Minovici București care exclude posibilitatea producerii leziunii principale, prin cădere, pe un corp ascuțit, o altă cauză decât lovirea directă cu cuțitul a părții vătămate de către inculpat, nu poate justifica existența plății înjunghiate abdominale, fiind însă posibil ca nici partea vătămată și nici martorii să nu fi sesizat momentul agresiunii.

în aceste condiții și, în raport de contextul general al derulării evenimentelor, înalta Curte apreciază că inculpatul G.I. s-a aflat în situația prevăzută de dispozițiile art. 44 alin. (3) C. pen., deoarece tulburarea produsă de atacul părții vătămate, l-a împiedicat să realizeze că, prin dezarmarea agresorului, a depășit limitele unei apărări proporționale cu gravitatea pericolului și cu împrejurările în care s-a produs atacul.

Potrivit dispozițiilor art. 44 alin. (3) C. pen., "este de asemenea în legitimă apărare și acela care din cauza tulburării sau temerii a depășit limitele unei apărări proporționale cu gravitatea pericolului și cu împrejurările în care s-a produs atacul".

Din modul de redactare a acestui text rezultă că, pentru reținerea legitimei apărări depășite (excesul justificat) prevăzută de art. 44 alin. (3) C. pen., ca una dintre cauzele de înlăturare a caracterului penal al faptei, conform art. 44 alin. (1) C. pen., se cere constatarea îndeplinirii, în mod cumulativ, a celor șase condiții privitoare la atac.

Așadar, pentru ca depășirea limitelor unei apărări necesare, sub imperiul tulburării sau temerii, să poată fi considerată legitimă, se cere ca, inculpatul să se fi aflat în fața unui atac material, direct, imediat și injust, îndreptat împotriva sa, apt a crea un pericol grav pentru persoana acestuia.

Pe de altă parte, în aplicarea art. 44 C. pen., trebuie să se țină seama de ansamblul împrejurărilor în care a fost săvârșită fapta și nu doar de momente sau acte izolate din cursul agresiunii, față de care inculpatul s-a apărat, provocând vătămarea agresorului. Lipsa oricăreia dintre condițiile prevăzute de acest text este de natură a înlătura existența legitimei apărări și, ca atare determină reținerea caracterului penal al faptei comise, astfel că incidența acestei dispoziții, în raport de prevederile art. 62 și art. 63 C. proc. pen., trebuie să apară ca o concluzie susținută de materialul probator administrat în cauză.

Pe de altă parte, în raport de aceleași dispoziții legale, tragerea la răspundere penală, materializată în sancțiunea prevăzută de lege, impune stabilirea cu certitudine a vinovăției, ca o concluzie a lanțului deductiv, fără discontinuitate, reprezentat de probe.

Din actele dosarului rezultă că, în favoarea incidenței excesului justificat de apărare, prevăzut de art. 44 alin. (3) C. pen., sunt reținute acțiunile părții vătămate, caracterul întâmplător al folosirii, de către inculpat, a cuțitului, precum și lipsa oricărei alte tentative de lovire, după punerea părții vătămate în imposibilitatea de continuare a agresiunii.

în consecință, înalta Curte constată că temeiul achitării a fost greșit indicat în hotărârile recurate, urmând ca inculpatul G.I., să fie achitat, în temeiul dispozițiilor art. 44 alin. (3) C. proc. pen., probele administrate în cauză demonstrând că acesta a comis fapta în condițiile excesului justificat.

Față de cele menționate mai sus, înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 38515 alin. (1) pct. 2 lit. b) teza I C. proc. pen., va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia împotriva deciziei penale nr. 230 din 1 iulie 2004 a Curții de Apel Alba Iulia, privind pe inculpatul G.I.

Va casa decizia penală atacată și, în parte, sentința penală nr. 331 din 12 decembrie 2003 a Tribunalului Alba, numai cu privire la temeiul achitării inculpatului G.I. și în rejudecare:

în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., combinat cu art. 44 alin. (3) C. pen., va achita pe inculpatul G.I., pentru infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 20, raportat la art. 174 C. pen.

Va menține celelalte dispoziții ale sentinței penale recurate.

Va constata că inculpatul G.I. a fost arestat preventiv în perioada 9 iunie 2003 - 12 decembrie 2003.

Suma de 400.000 lei, a reprezentat onorariul pentru apărarea din oficiu a inculpatului, s-a plătit din fondul Ministerului Justiției.

← ICCJ. Decizia nr. 6664/2004. Penal  ICCJ. Decizia nr. 6427/2004. Penal →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 6505/2004. Penal