ICCJ. Decizia nr. 6427/2004. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 15 din 21 mai 2004, Curtea de Apel Iași a respins plângerea formulată de petiționara L.V. împotriva rezoluției procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași nr. 132/ P din 24 iulie 2003, privind neînceperea urmăririi penale împotriva numiților Ț.D., E.E. și M.L., pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 205,art. 206,art. 196,art. 246 și art. 323 C. pen., rezoluție pe care a menținut-o.
S-a reținut că, petiționara L.V. a formulat plângere împotriva rezoluției menționate, arătând că aceasta este netemeinică și nelegală, în sensul că procurorul nu s-a pronunțat asupra tuturor articolelor de lege pentru care a formulat plângere, nu a fost audiată de procurorul care a instrumentat cauza, a fost lipsită de dreptul la apărare conform legii și nu s-a pronunțat față de toate persoanele reclamate.
S-a mai susținut că procurorul a cenzurat, împotriva legii, o plângere prealabilă pentru infracțiunile prevăzute de art. 180,art. 193,art. 196,art. 205 și art. 206 C. pen.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea de Apel Iași investită cu soluționarea cauzei, în urma declinării competenței de către Judecătoria Iași, prin sentința penală nr. 5612 din 12 decembrie 2003 a constatat că, în conformitate cu adresa nr. 132/P/2003 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași, petiționara L.V. nu a formulat plângere împotriva rezoluției procurorului de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași.
Petenta a formulat plângere penală conform art. 222 C. proc. pen., pentru cercetarea numiților E.E., Ț.D. și M.L., iar în urma plângerii s-a pronunțat rezoluția nr. 132/ P din 24 iulie 2003 împotriva căreia a formulat plângere direct la instanță.
Sub aspect procedural, a motivat instanța, că petiționara trebuia să formuleze o plângere contra actelor procurorului pe care să o adreseze procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași, competent să o soluționeze conform art. 278 C. proc. pen.
Deși petiționara nu a formulat o astfel de plângere, alegând să se adreseze direct instanței, s-a apreciat că nerespectarea procedurii intermediare prevăzută de art. 278 C. proc. pen., nu constituie un fine de neprimire a plângerii adresate direct instanței, avându-se în vedere principiul general al accesului liber la justiție, dar și principiul disponibilității conform căruia partea este singura legitimată să formuleze plângere și este prezumată că știe legea.
S-a mai argumentat de către instanță că, potrivit dispozițiilor art. 2781C. proc. pen., soluțiile ce pot fi pronunțate în astfel de cauze vizează legalitatea și temeinicia rezoluției sau ordonanței atacate și nu a soluției date de procurorul ierarhic superior în plângerea ce ar fi trebuit să-i fie adresată.
în ce privește criticile formulate prin plângerea adresată instanței, s-a constatat că acestea sunt nefondate.
Astfel, s-a reținut că petiționarei nu i s-a încălcat vreun drept la apărare, asistența juridică pentru părți nefiind obligatorie în faza actelor premergătoare efectuate, deoarece art. 171 C. proc. pen., circumscrie această obligație în condițiile de text stipulate doar pentru persoanele care au calitatea de învinuit sau inculpat, ceea ce presupune începerea urmăririi penale, iar asistența juridică a părții vătămate nu este obligatorie conform art. 173 C. proc. pen.
Pe de altă parte, s-a mai reținut că procurorul este îndreptățit prin lege să soluționeze plângerile prealabile în cazul infracțiunilor prevăzute de art. 205 și art. 206 C. pen., întrucât conform art. 279 C. proc. pen., punerea în mișcare a acțiunii penale se face numai la plângerea prealabilă a persoanei vătămate care se adresează organului competent să efectueze urmărirea penală, când plângerea este îndreptată contra unui judecător, procuror etc.
în cazul celorlalte infracțiuni, urmărirea penală se efectuează de procuror ca și actele premergătoare conform art. 224 C. proc. pen.
Referitor la critica petiționarei, în sensul că procurorul nu s-a pronunțat față de toate persoanele reclamate s-a constatat că prin rezoluția atacată s-a dispus cu privire la toate cele trei persoane împotriva cărora s-a formulat plângerea și s-a pronunțat asupra situației de drept cu care a fost sesizat, inclusiv asupra tuturor infracțiunilor pentru care a fost sesizat.
Instanța a apreciat că, în mod just s-a dispus neînceperea urmăririi penale în temeiul art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., în sensul că faptele imputate nu există.
împotriva sentinței penale a declarat recurs petiționara, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și a solicitat casarea acesteia și infirmarea rezoluției de neîncepere a urmăririi penale împotriva intimaților și judecarea acestora pentru infracțiunile sesizate.
Petiționara a criticat hotărârea pronunțată atât sub aspect procedural, cât și pe fondul acesteia pentru omisiunea pronunțării explicite cu privire la toate capetele de cerere, subiectivismul manifestat și lipsa de independență și imparțialitate a actului de justiție în ceea ce o privește.
Recursul declarat în cauză este întemeiat, însă pentru un alt motiv ce urmează a fi avut în vedere din oficiu, conform art. 3859alin. (3) C. proc. pen.
Potrivit art. 278 alin. (1) C. proc. pen. "plângerea împotriva măsurilor luate sau a actelor efectuate de procuror ori efectuate pe baza dispozițiilor date de acesta se rezolvă de prim procurorul parchetului sau, după caz, de procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel ori de procurorul șef de secție al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, respectiv, înalta Curte de Casație și Justiție."
Alin. (1) al art. 2781C. proc. pen., stipulează că "după respingerea plângerii făcute conform art. 275 - art. 278 C. proc. pen., împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale, date de procuror, persoana vătămată, precum și orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere în termen de 20 zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 și art. 278 C. proc. pen., la instanța căreia i-ar reveni potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță."
Rezultă așadar, din cuprinsul textelor de lege enunțate, că legiuitorul a acordat dreptul persoanelor vătămate, precum și oricăror altor persoane ale căror interese legitime au fost vătămate printr-un act al procurorului să se plângă instanței, stabilind însă în sarcina acestora obligația de a se adresa mai înainte procurorului ierarhic superior.
Dispozițiile alin. (2) al art. 2781C. proc. pen., potrivit cărora "în cazul în care prim procurorul parchetului sau, după caz, procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel, procurorul șef de secție al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, respectiv, înalta Curte de Casație și Justiție, ori procurorul ierarhic superior nu a soluționat plângerea în termenul de 20 zile prevăzut de art. 277 C. proc. pen., termenul de 20 zile prevăzut în alin. (1) în care petiționarul se poate adresa instanței, curge de la data expirării termenului de 20 zile", nu sunt dispoziții de natură să înlăture caracterul imperativ al art. 278 C. proc. pen.
Revenind la cauză, este de observat că, potrivit adresei Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași nr. 132/P/2003 din 25 martie 2004, petiționara L.V. nu a formulat plângere la procurorul ierarhic superior împotriva rezoluției procurorului din dosarul nr. 132/P/2003 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași.
De altfel, chiar instanța Curții de Apel Iași reține această împrejurare în considerentele hotărârii, dar apreciază în mod greșit că petiționara a ales să se adreseze direct instanței de judecată pe principiul general al accesului liber la justiție, nerespectarea procedurii prevăzută de art. 278 C. proc. pen., nefiind în opinia instanței un fine de neprimire.
în raport de prevederile art. 278 și art. 2781C. proc. pen., înalta Curte constată că hotărârea primei instanțe, care a trecut la soluționarea pe fond a plângerii în condițiile în care dispozițiile procedurale menționate au fost înfrânte, este greșită, urmând a fi casată.
Petiționara avea dreptul de a formula plângere împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale dată de procuror, dar și obligația de a adresa această plângere mai întâi procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași și numai după aceea, instanței de judecată, dacă aceasta din urmă ar fi dat o soluție neconvenabilă ori nu ar fi soluționat plângerea sa în termenul legal.
Neprocedându-se astfel, s-au încălcat dispozițiile imperative ale art. 278 C. proc. pen., care obligă la adresarea plângerii formulate împotriva actelor procurorului, mai întâi prim procurorului parchetului sau după caz, procurorului general al parchetului de pe lângă curtea de apel ori procurorului șef de secție al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, respectiv, înalta Curte de Casație și Justiție, iar mai apoi, instanței de judecată.
Pentru aceste considerente, înalta Curte a admis recursul, a casat hotărârea primei instanțe și a trimis plângerea spre soluționare procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași, potrivit art. 278 alin. (1) C. proc. pen., în cazul în care petiționara nu a fost mulțumită de modul de soluționare a plângerii sale să se adreseze instanței competente.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6505/2004. Penal | ICCJ. Decizia nr. 6388/2004. Penal → |
|---|
