ICCJ. Decizia nr. 6182/2004. Penal
| Comentarii |
|
La data de 23 februarie 2001, numitul B.E. a formulat plângere împotriva fratelui său B.M. și a numitei N.P., solicitând cercetarea acestora pentru săvârșirea infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale, fals în înscrisuri sub semnătură privată, fals în declarații și uz de fals, constând în aceea că, la data de 4 iulie 2000 B.M. a vândut numitei N.P., cu încălcarea legii, imobilul situat în com. Slobozia - Giurgiu și 3361 mp teren intravilan. A mai precizat că el este proprietarul a 1000 mp teren, dobândit prin cumpărare de la B.T.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Giurgiu în urma controalelor efectuate a stabilit că faptelor le lipsește unul din elemente și anume latura obiectivă pentru infracțiunea prevăzută de art. 288 alin. (1), art. 290 alin. (1) și art. 291 C. pen. De asemeni, a stabilit că lipsește latura subiectivă pentru infracțiunea prevăzută de art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP), astfel că, prin rezoluția nr. 486/P/2001 din 31 mai 2001 Parchetul de pe lângă Judecătoria Giurgiu a confirmat propunerea de neînceperea urmăriri penale împotriva numitului B.M.
B.E. a formulat plângere împotriva soluției susținând că cei doi se fac vinovați de săvârșirea faptelor menționate.
Prin Ordonanța nr. 141/VII-1/2001 din 5 octombrie 2001, Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu a apreciat soluția adoptată fiind temeinică și legală.
La 13 mai 2002, petentul a formulat plângere la Judecătoria Giurgiu și împotriva soluției de neînceperea urmăririi penale pronunțată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, prin care s-au menținut soluțiile.
Judecătoria Giurgiu, prin sentința penală nr. 1141/2002 a respins ca nefondată plângerea petentului, iar Tribunalul Giurgiu, a respins apelul ca tardiv.
în aceste condiții petentul a formulat recurs, iar Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a admis recursul acestuia, a casat decizia penală a Tribunalului Giurgiu și a trimis cauza pentru rejudecarea apelului, care în final a fost respins, ca nefondat.
Urmare recursului declarat împotriva deciziei 642/2003 a Tribunalului Giurgiu, Curtea de Apel București, prin decizia penală nr. 2799/2003, a casat cele două sentințe a infirmat rezoluția 486/P/2001 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu și a trimis cauza spre competentă soluționare în vederea efectuării de cercetări împotriva notarului public M.U. și numiților B.M. și N.P. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 288,art. 289,art. 290,art. 291 și art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP)
Prin rezoluția din 13 mai 2004, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a dispus neînceperea urmăririi penale, constatând că faptelor le lipsește un element constitutiv al infracțiunii.
Astfel, referitor la notar, în condițiile în care cei doi au contrafăcut actul de vânzare-cumpărare, nealternând actele pe baza cărora notarul a redactat actul autentic, faptei îi lipsește latura obiectivă.
Pe de altă parte, folosirea contractului de cei doi pentru înscrierea în Cartea Funciară, și în fața instanței, nu constituie infracțiunea prevăzută de art. 291 C. pen.
Totodată, nu sunt îndeplinite nici cerințele infracțiunii prevăzută de art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP), lipsind latura subiectivă.
La 19 iulie 2004, Curtea de Apel București, secția I penală, a înregistrat plângerea formulată de petentul B.E. împotriva rezoluției Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, care prin încheierea din 10 septembrie 2004 a dispus conexarea dosarului 2718/2004 la dosarul 2539/2004.
Curtea, analizând materialul probator, prin sentința penală nr. 95 din 13 septembrie 2004, a respins plângerea, ca neîntemeiată.
Nemulțumit, petentul a formulat recurs, reiterând motivele și susținând vinovăția celor în cauză.
Recursul este nefondat.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța, corect a stabilit situația de fapt.
Referitor la notarul public, corect s-a stabilit că acesta nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 288 și art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), atâta timp cât acesta a consemnat în act suprafața de teren vândut potrivit titlului de proprietate nr. 53524/1995 emis de Comisia Județeană Giurgiu, în care s-a înscris printre altele și un teren de 3300 mp, intravilan pentru B.T., precum și extrasul de carte funciară nr. 3675/2000 din care rezultă că s-a intabulat dreptul de proprietate a numitului B.M., constând în teren în suprafață de 3361,423 mp (ca urmare a cumpărării acestuia de la tatăl său B.T.).
Totodată, la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare dintre B.T. și M. din 23 august 1990 era în vigoare Legea nr. 9/1990 potrivit căruia se putea vinde doar suprafața de 1000 mp.
Or, ca urmare a aplicării Legii nr. 18/1990, B.M. care deja era proprietarul terenului de 1000 mp, prin efectul acestei legi a devenit proprietarul suprafeței totale de 3351,423 mp.
Mutatis mutandis, aceleași considerente sunt aplicabile și făptuitorilor B.M. și N.P.
Ca atare persoana vătămată (petiționarul) B.E. a preluat doar ipotetic dreptul de proprietate asupra imobilului în discuție prin neexercitarea opțiunii de a accepta succesiunea în termenul legal la decesul autoarei sale B.V., unic moștenitor legal atestat prin certificatul de moștenitor fiind soțul supraviețuitor B.T.
Ipotetica eroare comisă de notar prin excluderea dintre succesori a părții vătămate nu a fost dovedită, încât față de actele juridice ulterioare, având drept obiect acest imobil, persoana vătămată este străină, neavând un interes legal.
Referitor la făptuitori, se constată că aceștia nu au urmărit să pricinuiască o pagubă prin inducerea în eroare a unei persoane cu prilejul încheierii contractului de vânzare-cumpărare cu scopul de a deține pentru sine ori pentru altul un fals material injust.
în raport de cele arătate mai sus, corect a fost dispusă neînceperea urmăririi penale în conformitate cu dispozițiile art. 228 alin. (4) C. pen., cu referire la art. 10 alin. (1) lit. b) și d) C. proc. pen.
Așa fiind, Curtea constată că hotărârea Curții de Apel București este temeinică și legală, urmând ca în baza art. 38515 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., să respingă recursul formulat împotriva acestuia.
S-au văzut și prevederile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,
| ← ICCJ. Decizia nr. 6388/2004. Penal | ICCJ. Decizia nr. 6087/2004. Penal → |
|---|
