ICCJ. Decizia nr. 6071/2004. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 219 din 3 iunie 2004, pronunțată de Tribunalul Bihor, în baza art. 20 C. pen., raportat la art. 174 - art. 176 lit. d) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), a fost condamnat inculpatul H.Z. la o pedeapsă de 12 ani și 6 luni închisoare, și la 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen.
1. în baza art. 211 alin. (21) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), a fost condamnat același inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, în formă agravantă, la o pedeapsă de 10 ani închisoare și la 4 ani închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 217 alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
S-au contopit pedepsele aplicate și s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa de 14 ani închisoare, în condițiile art. 71 și art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei.
2. Prin aceeași sentință a fost condamnat și inculpatul N.A. la 7 ani închisoare, pentru art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 211 alin. (1) și alin. (2) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., pedeapsă contopită cu restul neexecutat de 1.171 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 8 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 62/ A din 16 aprilie 1998, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, dispunându-se să execute 7 ani închisoare, în condițiile art. 71 și art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
S-a constatat că partea vătămată H.M. nu s-a constituit parte civilă.
Inculpatul H.Z. a fost obligat în favoarea părții civile SC T.V.S. SRL Oradea să plătească daune morale în sumă de 899.837 lei.
în baza art. 112 lit. f) C. pen., combinat cu art. 118 C. pen., s-a dispus confiscarea specială a cuțitului tip breloc aparținând inculpatului H.Z.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond, pe baza probelor administrate, a reținut următoarea situație de fapt:
Cei doi inculpați, s-au cunoscut în penitenciar, în timp ce executau pedepse privative de libertate.
Pentru că și unul și altul se plângeau de lipsa banilor, într-o discuție telefonică, inculpatul N.A. l-a informat pe inculpatul H.Z. că are o posibilitate de a face rost de bani. în aceeași zi, cei doi s-au întâlnit, ocazie cu care N.A. a spus celuilalt inculpat că are un prieten a cărui bunică locuiește singură și are acasă 1.000 dolari S.U.A. și o pungă cu bijuterii din aur.
în ziua de 6 martie 2003, după ora 6, după ce în prealabil inculpatul H.Z. a tăiat cablul T.V.S., s-a prezentat la partea vătămată ca lucrător T.V.S., a umblat la televizor, după care a atacat-o, lovind-o la carotidă, situație în care aceasta a intrat în stare de inconștiență. Inculpatul, profitând de această stare, a legat-o de mâini și i-a acoperit gura.
Ulterior și-a pus mănuși și a început să caute bani și bunuri. în aceste condiții a găsit doar suma de 1.800.000 lei pe care a însușit-o, apoi a dezlegat partea vătămată și a dat drumul la aragaz, în ideea că va muri asfixiată, iar fapta nu va putea fi descoperită.
împotriva acestei hotărâri, în termen legal, au declarat apel inculpații, care au cerut reducerea pedepselor aplicate prin reținerea circumstanțelor atenuante, în raport de atitudinea procesuală sinceră.
Prin decizia penală nr. 189/ A din 21 septembrie 2004, Curtea de Apel Oradea a respins, ca nefondate, apelurile penale declarate de inculpați, reținând în consecință că, împrejurările în care s-au comis infracțiunile de cei doi inculpați dovedesc un pericol deosebit nu numai al faptelor, dar și al inculpaților, neexistând motive pentru reținerea circumstanțelor atenuante și corobârea pedepselor sub limita minimă legală.
în termen legal, împotriva hotărârilor de mai sus, a declarat recurs doar inculpatul H.Z.
Prin motivele scrise, cât și oral, recurentul inculpat a criticat pedepsele aplicate, apreciindu-le severe în raport cu atitudinea procesuală sinceră pe parcursul anchetei penale și judecătorești.
Critica va fi examinată în raport de cazul de casare prevăzută de art. 3859alin. (1) pct. 141 C. proc. pen., constatându-se nefondat recursul declarat.
Desigur, recurentul inculpat a avut o atitudine procesuală sinceră, dar a susținut că nu a intenționat uciderea părții vătămate.
Susținerea sa a fost însă combătută de probele administrate, care au demonstrat aplicarea unei lovituri puternice în zona carotidă părții vătămate, persoană în vârstă de 70 ani și care a produs căderea și instalarea unei stări de inconștiență. Pe de altă parte, recurentul inculpat, deși a constatat starea de inconștiență a părții vătămate, la plecarea din locuință a deschis gazul pentru ca această să moară asfixiată.
Ori, în acest context, inculpatul a comis în concurs trei infracțiuni, din care o tentativă la omor deosebit de grav, o tâlhărie calificată și tot astfel o infracțiune de distrugere.
Activitățile infracționale reținute, corect în sarcina inculpatului, au fost comise în stare de recidivă, redată de o condamnare pentru o infracțiune de furt.
Ori, în aceste condiții nu sunt motive care să justifice reținerea unor circumstanțe judiciare în favoarea inculpatului, așa cum corect au reținut instanțele și nici de reducere a pedepselor aplicate.
Doar atitudinea procesuală sinceră, în contextul unor probe evidente, nu este semnificativă pentru o reindividualizare a pedepselor aplicate cu considerarea dispozițiilor art. 72 și art. 52 C. pen.
Pentru toate aceste considerente discutate, cât și pentru cele reținute de instanțele de fond și apel, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat de inculpat se va respinge, ca nefondat.
în baza art. 38517 alin. (4) C. proc. pen., combinat cu art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), se va computa din pedeapsa aplicată perioada arestării preventive.
în conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5799/2004. Penal | ICCJ. Decizia nr. 6699/2004. Penal → |
|---|
