ICCJ. Decizia nr. 6144/2004. Penal. Art.183 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 6144/2004
Dosar nr. 2842/2004
Şedinţa publică din 19 noiembrie 2004
Deliberând asupra recursului declarat de inculpatul C.G., împotriva deciziei penale nr. 78, pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia penală, la 22 aprilie 2004, în dosarul nr. 1269/P/2004, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 27 pronunţată la 2 februarie 2004, în dosarul nr. 7242/2002 Tribunalul Bihor, secţia penală, l-a condamnat pe inculpatul C.G. la 3 ani şi 8 luni de închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii, prevăzute de art. 183 C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b), art. 74 şi art. 76 şi respectiv art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
Prin aceeaşi hotărâre s-a luat act că partea vătămată V.I. nu a formulat pretenţii civile, iar inculpatul a fost obligat, conform art. 998 şi următoarele C. civ., să plătească cu titlu de despăgubiri:
- câte 5.000.000 lei părţilor civile P.F. şi B.I., corespunzător cheltuielilor efectuate de aceştia pentru înmormântarea victimei V.C. precum ş.
- 7.133.696 lei, reprezentând cheltuieli de spitalizare datorate Spitalului Clinic Judeţean Oradea, în temeiul art. 188 din Legea 3/1978 şi a dispoziţiilor OG nr. 9/2000.
Tot în sarcina inculpatului s-a stabilit şi obligaţia de a plăti statului 10.000.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, conform art. 191 C. proc. pen.
Ulterior, prin Decizia penală nr. 78/ A pronunţată la 22 aprilie 2004, în dosarul nr. 1269/P/2004, Curtea de Apel Oradea, secţia penală, a admis apelul declarat în cauză de inculpat şi a redus la 2 ani de închisoare pedeapsa aplicată acestuia, menţinând celelalte dispoziţii ale amintitei sentinţe.
Totodată instanţa de apel a dispus ca onorariul de 400.000 lei, pentru avocatul desemnat din oficiu ca apărător al inculpatului, să fie avansat din fondul special al Ministerului Justiţiei.
Pentru a pronunţa aceste hotărâri instanţa de fond si cea de apel au reţinut în esenţă, că în seara de 28 noiembrie 2000 între C.G. şi V.C., ambii aflaţi în stare de ebrietate, a intervenit un conflict în condiţiile în care cel de-al doilea i-a reproşat inculpatului, că i-ar fi furat trei găini.
S-a mai reţinut că în împrejurarea amintită inculpatul i-a aplicat lui V.C. multiple lovituri cu pumnii şi picioarele în urma cărora a fost necesară internarea victimei la Spitalul Judeţean Oradea, survenită la 30 noiembrie 2000 şi supunerea sa unei intervenţii chirurgicale efectuate la 14 decembrie 2000, pentru înlăturarea unui hematom subdural.
În considerentele celor două hotărâri s-a relevat că în cauză au fost efectuate mai multe examinări medico-legale, în raport cu care instanţele au conchis că loviturile aplicate de inculpat fără intenţia de a-şi ucide victima, au avut totuşi un aport direct la producerea decesului lui V.C., survenit la 15 decembrie 2000, astfel încât C.G. se face vinovat de comiterea infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte.
Individualizarea diferită a pedepsei în sensul diminuării acesteia în apel a fost argumentată de instanţă prin necesitatea de a se da un plus de eficienţă juridică scuzei provocării, reţinute şi cu ocazia judecării cauzei în fond.
În acelaşi ordine de idei în considerentele deciziei pronunţate în apel s-a subliniat că, pe lângă activitatea infracţională a inculpatului, sub aspect medical "evoluţia nefavorabilă a cazului este şi consecinţa multiplelor tare organice, pe care le prezenta victima pe fondul etilismului cronic".
Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termen legal inculpatul C.G., cauza fiind apoi înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie, cu numărul de dosar 2842/2004.
Printr-o motivare scrisă a recursului depusă la dosarul cauzei s-a solicitat în principal achitarea inculpatului, în temeiul art. 10 lit. d) şi art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., pe considerentul că o parte a probelor, infirmă orice legătură de cauzalitate între loviturile aplicate de C.G. şi decesul victimei.
În acelaşi sens au fost evocate dubiile exprimate în constatările medico-legale, efectuate cu privire raportul de cauzalitate amintit, conchizându-se că în speţă acestea operează în favoarea inculpatului, deoarece nu s-a demonstrat cu certitudine existenţa laturii obiective a infracţiunii.
Tot în motivarea scrisă a recursului a fost formulată şi o cerere cu caracter subsidiar, în sensul reducerii pedepsei aplicate inculpatului de către instanţa de apel.
Argumente similare au fost aduse în susţinerea recursului şi de apărătorul din oficiu al inculpatului cu ocazia dezbaterilor, care au avut loc în Şedinţa publică din 19 noiembrie 2004.
În ceea ce le priveşte, părţile civile şi partea vătămată nu s-au prezentat în faţa acestei Curţi şi nici nu şi-au făcut cunoscut în scris punctul de vedere, referitor la recursul declarat în cauză.
Recursul este nefondat.
O astfel de concluzie se impune în primul rând în considerarea modului stăruitor şi profund, în care instanţa de fond s-a preocupat să desluşească toate aspectele referitoare la chestiunea existenţei unui raport de cauzalitate între violenţele exercitate de inculpat şi decesul victimei.
De exemplu dubiile existente iniţial în ceea ce priveşte aspectele medicale ale decesului au fost în mare măsură risipite în cursul urmăririi penale şi definitiv înlăturate cu ocazia soluţionării cauzei de către prima instanţă, prin administrarea a numeroase probe:
- foaia de observaţie clinică generală a victimei,
- raportul de constatare medico-legală întocmit la 16 decembrie 2000 şi completat la 13 mai 2001 de către Serviciul de medicină legală al judeţului Bihor,
- raportul de expertiză medico-legală întocmit la 6 septembrie 2001 şi completat la 12 februarie 2002 de Institutul de Medicină Legală Timişoara.
- adresa nr. 1027 din 30 august 2002 a Colegiului Medicilor Bihor ş.
- noul raport de expertiză medico-legală întocmit de acelaşi Institut de Medicină Legală Timişoara, la 6 decembrie 2003.
Coroborând toate aceste probe instanţa de fond şi cea de apel au putut conchide în mod legitim, că în speţă nu sunt identificabile elemente de culpă medicală şi că victima nu suferea de epilepsie, aşa cum s-a încercat să se susţină de către inculpat, ca o posibilă explicaţie alternativă a violentei prăbuşiri la pământ a lui V.C.
Aceleaşi probe ştiinţifice au indicat că organismul victimei era profund tarat datorită consumului curent de băuturi alcoolice (etilism cronic), prezentând leziuni distrofice miocardice şi hepatice, care se numără printre factorii ce au determinat decesul.
Un alt asemenea factor a fost însă politraumatismul evidenţiat cu ocazia autopsiei şi care avea o componentă craniocerebrală reprezentată de un hematom subdural (pentru a cărui îndepărtare se încercase şi o intervenţie chirurgicală), precum şi o componentă toracică, incluzând multiple fracturi costale, cărora li s-au adăugat complicaţiile specifice unei bronhopneumonii.
Esenţială pentru soluţionarea cauzei este şi concluzia exprimată în cuprinsul aceloraşi probe, concluzie conform căreia leziunile amintite "au fost produse cu probabilitate prin cădere şi impact cu un plan dur sau/ şi heteropropulsie, deşi nu se exclude nici lovirea directă a victimei cu un corp contondent".
Această concluzie corespunde dinamicii infracţionale reflectate în depoziţiile a nu mai puţin de trei martori oculari V.I., V.V. şi N.G., care au relatat că inculpatul l-a trântit la pământ pe V.C., pe care a continuat să îl agreseze aplicându-i multiple lovituri de picior în spate, în cap şi în zona ficatului.
Parţial relevantă este de altfel şi declaraţia inculpatului, care a susţinut că a aplicat numai două lovituri cu palma, localizate "în zona feţei", suficient de energic totuşi pentru a-l dezechlibra şi trânti pe V.C. la pământ.
Este de asemenea cert că, potrivit probelor amintite, conflictul a izbucnit, în condiţiile în care cei doi se aflau intr-o stare avansată de ebrietate, iar la originea altercaţiei s-au aflat insultele şi acuzaţiile formulate de victimă împotriva inculpatului, în sensul că acesta din urmă i-ar fi furat câteva găini.
În raport cu toate aceste elemente probatorii sunt lipsite de suport criticile recurentului referitoare la pretinse dubii, care ar exista sub aspectul demonstrării existenţei laturii obiective a infracţiunii.
De asemenea nu poate fi primită cererea referitoare la o eventuală diminuare a pedepsei, care i-a fost aplicată inculpatului.
Este de observat in acest sens că ambele instanţe au urmărit să dea o deplină eficienţă prevederilor art. 52 şi art. 72 C. proc. pen., privind scopul pedepsei şi criteriile de individualizare a ei.
Relevantă din punctul de vedere amintit este de exemplu împrejurarea că instanţa de apel a operat deja o reducere a pedepsei aplicate inculpatului prin sentinţă, diminuare justificată în egală măsură de existenţa unor cauze obiective care, alături de actele infracţionale, au dus la decesul victimei cât şi de necesitatea unei mai clare reflectări a circumstanţelor atenuante avute în vedere.
În raport cu toate aceste considerente, Curtea va face deci aplicarea art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., respingând recursul ca nefondat.
Totodată se vor aplica dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., în sensul obligării recurentului la plata către stat a cheltuielilor judiciare, onorariul apărătorului din oficiu urmând a fi avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de inculpatul C.G., împotriva deciziei penale nr. 78 din 22 aprilie 2004 a Curţii de Apel Oradea, ca nefondat.
Obligă pe recurentul inculpat să plătească statului 1.600.000 lei cheltuieli judiciare, în care se include şi onorariul apărătorului din oficiu în suma de 400.000 lei, ce va fi avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 noiembrie 2004
| ← ICCJ. Decizia nr. 6138/2004. Penal. încheiere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6145/2004. Penal. Art.200 alin.2; 189 alin.2... → |
|---|
