ICCJ. Decizia nr. 6109/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 6109/2004
Dosar nr. 1548/2003
Şedinţa publică din 18 noiembrie 2004
Asupra recursului de faţă,
Examinând actele dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 222 din 20 septembrie 2002, Tribunalul Mureş a respins cererea de schimbarea încadrării juridice a faptei, din art. 211 alin. (1) şi (2) lit. d) şi e) C. pen., în art. 208 şi art. 209 alin. (1) lit. e) şi i) din acelaşi cod.
În baza art. 211 alin (1) şi (2) lit. d) şi e) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), a condamnat pe inculpatul G.C. la 5 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie.
În temeiul art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dispus deducerea din pedeapsă a reţinerii de 24 ore.
S-a constatat că partea civilă B.C. a renunţat la acţiunea civilă, iar partea vătămată B.L. nu a formulat pretenţii civile în cauză.
În esenţă, instanţa a reţinut că la data de 28 ianuarie 2001, inculpatul, în timp ce se afla în pasajul Luxor din Târgu-Mureş (intenţionând să meargă la prietena sa G.A.), prin forţarea încuietorii autoturismului, a deschis portiera din dreapta şi a sustras din interior două genţi cu bunuri aparţinând părţilor vătămate B.C. şi B.L.
Imediat după săvârşirea faptei, inculpatul a fost observat de ambele părţi vătămate, care se îndreptau spre autoturism, şi care au încercat să-l imobilizeze pe inculpat. Pentru a-şi asigura scăparea, inculpatul a agresat pe partea vătămată B.L., provocându-i leziuni ce au necesitat 8-9 zile de îngrijiri medicale. În timp ce încerca să scape de părţile vătămate, inculpatul a aruncat genţile sustrase, iar după agresarea părţii vătămate B.L., a reuşit să scape prin fugă.
Fapta inculpatului a fost dovedită cu declaraţiile părţilor vătămate şi ale martorei B.S., care a apelat la ajutorul unui gardian public şi a anunţat între timp şi poliţia.
Inculpatul a susţinut că nu este el autorul furtului ci un bărbat de etnie rom după care ar fi fugit şi care ar fi abandonat genţile. A recunoscut că a luat genţile pretinzând că intenţiona să meargă cu ele la poliţie. A mai recunoscut că a lovit şi muşcat părţile vătămate, susţinând că şi acestea l-au agresat.
Genţile au fost restituite părţilor vătămate, care nu s-au constituit părţi civile. În cursul urmăririi penale, B.C. s-a constituit parte civilă cu suma de 500.000 lei, reprezentând costul încuietorii forţate, dar în instanţă a renunţat la acţiunea civilă.
În urma căsătoriei încheiate la 12 mai 2001, inculpatul a dobândit numele de familie G., iar ulterior a părăsit ţara, plecând la mama sa în Ungaria. Nu s-a prezentat la proces, sustrăgându-se urmăririi penale şi cercetării judecătoreşti.
Prin Decizia penală nr. 40/ A din 19 martie 2003, Curtea de Apel Târgu-Mureş a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul G.C. (fost Ungur). În apel, inculpatul a susţinut că nu el este autorul faptei, solicitând achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul. S-a invocat, în principal, nevinovăţia, solicitându-se achitarea întrucât autorul faptei ar fi C.H.A., care ar fi depus şi un autodenunţ în acest sens, care se află în curs de cercetare.
În subsidiar, s-a solicitat casarea ambelor hotărâri şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe de fond, pentru administrarea probelor în apărare, inculpatul nefiind prezent la judecată. Tot în subsidiar, s-a solicitat reducerea pedepsei.
Examinând probele şi hotărârile pronunţate, Înalta Curte constată că recursul declarat de inculpat este nefondat, sub toate aspectele, pentru considerentele ce urmează:
Sub aspectul principal, al nevinovăţiei inculpatului, Înalta Curte constată că toate probele existe la dosar (declaraţiile părţilor vătămate, procesele verbale de prezentare şi recunoaştere a inculpatului, planşele foto, declaraţia martorei B.S., martoră oculară) confirmă săvârşirea de către inculpat a infracţiunii de tâlhărie pentru care a fost condamnat.
Însuşi inculpatul a recunoscut în declaraţiile date în faţa organelor de urmărire penală că s-a aflat la locul faptei, că avea asupra sa cele două genţi sustrase din autoturism, că a fugit cu bunurile sustrase, agresând părţile vătămate.
Varianta susţinută de el, potrivit căreia nu a sustras el genţile, ci o altă persoană de etnie romă, iar acesta le-ar fi abandonat în momentul în care el ar fi strigat „hoţul", ulterior fiind surprins inculpatul cu cele două genţi pe care intenţiona să le ducă la poliţie, nu este susţinută de nici o altă probă din dosar şi nu este nici verosimilă.
Astfel, dacă într-adevăr, inculpatul l-ar fi surprins pe „adevăratul hoţ" comportarea normală a unui om cinstit nu era aceea de a fugi cu genţile sustrase „pentru a le duce la poliţie", refuzând să le restituie părţilor vătămate (pe care le-a agresat pentru a scăpa, lovind cu capul şi muşcându-l de deget pe B.L.), ci ar fi trebuit să le restituie acestora cele două genţi, explicându-le cum a intrat în posesia lor, fără a încerca să fugă şi fără să agreseze părţile vătămate.
Potrivit art. 69 C. proc. pen., declaraţia învinuitului sau inculpatului poate servi la aflarea adevărului doar dacă se coroborează cu alte probe efectuate în cauză. Ori, în speţă, declaraţia dată de inculpat la primele cercetări nu se coroborează cu nici o altă probă.
De altfel, întreaga comportare a inculpatului, atât în timpul săvârşirii faptei, cât şi ulterioară, de a se sustrage răspunderii penale, prin neprezentarea la proces, prin adoptarea numelui de familie a soţiei sale G., părăsirea ţării şi plecarea în Ungaria, refuzul de a se prezenta în faţa instanţelor, a demonstrat că inculpatul este vinovat.
Ultima tentativă de a se sustrage răspunderii penale a fost aceea de a susţine că o altă persoană C.H.A. este vinovat, întrucât acesta ar fi trimis un autodenunţ prin care şi-ar fi recunoscut fapta. Aşa cum rezultă, însă, din examinarea adresei nr. 556/P/2004 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Mureş, această persoană a declarat că nu este el autorul autodenunţului şi deci şi al faptei, neexistând probe de vinovăţie împotriva sa.
Prin urmare, apărarea inculpatului privind nevinovăţia sa nu poate fi reţinută.
Referitor la aspectele subsidiare al motivelor de recurs, Înalta Curte reţine, de asemenea, că sunt nefondate, deoarece neprezentarea inculpatului în faţa celor două instanţe (şi nici în faţa instanţei de recurs), nu este imputabilă instanţelor, care au făcut toate diligenţele pentru a-l încunoştinţa pe inculpat la toate adresele indicate de apărare pentru a se prezenta la proces, ci reprezintă opţiunea inculpatului de a nu se prezenta şi a nu solicita probe în apărare. Totodată, referitor la pedeapsa aplicată, Înalta Curte constată că a fost corect individualizată în raport cu criteriile generale de individualizare a pedepselor, prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) Gravitatea faptei de tâlhărie, precum şi pericolul social pe care îl prezintă infractorul, violent şi nesincer, constituie elemente avute în vedere de instanţe, care justifică pedeapsa aplicată, neputându-se reţine circumstanţe de natură a atenua aceste aspecte.
În consecinţă, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 1.200.000 lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.C. împotriva deciziei penale nr. 40/ A din 19 martie 2003 a Curţii de Apel Târgu-Mureş.
Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 1.200.000 lei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 18 noiembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6108/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6118/2004. Penal. Revizuire. Recurs → |
|---|
