ICCJ. Decizia nr. 6211/2004. Penal. Art.268 c.pen.ant. Recurs în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 6211/2004
Dosar nr. 5302/2004
Şedinţa publică din 23 noiembrie 2004
Asupra recursului în anulare de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 2438 din 9 septembrie 1961, Tribunalul Popular al Raionului Râmnicu Vâlcea a condamnat pe inculpatul D.N. la:
- 6 luni închisoare, pentru comiterea delictului de deţinere clandestină de monede de aur cedabile, prevăzut de art. 26828a C. pen. anterior, în condiţiile art. 157 din acelaşi cod.
Prin aceeaşi sentinţă, în baza art. 80 C. pen. anterior, a dispus confiscarea unui număr de 4 monede din aur, individualizate în procesul-verbal întocmit la data de 18 iunie 1961.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că, la data de 3 mai 1961, cu ocazia unei percheziţii domiciliare, au fost depistate în locuinţa inculpatului 4 monede din aur, deţinute în mod clandestin.
Hotărârea primei instanţe a rămas definitivă prin respingerea recursului declarat de inculpat, de către Tribunalul Regional Argeş, prin Decizia penală nr. 1765 din 11 decembrie 1961.
Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 409 şi a art. 410 alin. (1), partea I pct. 3 C. proc. pen., a declarat recurs în anulare, considerându-le ca fiind pronunţate cu încălcarea legii.
În motivarea recursului în anulare se arată că dispoziţiile legale, în temeiul cărora inculpatul D.N. a fost condamnat, art. 26828a C. pen. anterior, erau în contradicţie cu Constituţia României în vigoare la data adoptării şi aplicării actelor normative la acea dată cât şi în D.U.D.O.
Astfel, în concret, au fost încălcate prevederile art. 15 şi 17 din Constituţia României din 1923 prin care se prevedea că nici o lege, nu poate dispune confiscarea averii, iar proprietatea este garantată şi nimeni nu poate fi expropiat decât pentru cauză de utilitate publică, precum şi cele ale art. 8 şi 9 din Constituţia adoptată în anul 1948, unde se arată că „proprietatea particulară agonisită prin muncă şi economisire se bucură de o protecţie specială", iar expropierile pentru cauză de utilitate publică pot fi făcute pe baza unei legi şi cu o justă despăgubire, acelaşi lucru fiind prevăzut şi în art. 12 al Constituţiei din 1952, unde se arată că dreptul de proprietate personală asupra veniturilor şi economiilor provenite din muncă asupra casei de locuit şi gospodăriei auxiliare, asupra obiectelor casnice de uz personal, cât şi dreptul de moştenire asupra proprietăţii personale a cetăţenilor sunt ocrotite de lege.
Aceste dispoziţii legale, sunt în concordanţă cu D.U.D.O., proclamată la data de 10 decembrie 1948, în care, în art. 17, s-a statuat că orice persoană are dreptul de proprietate şi că nimeni nu va fi lipsit în mod arbitrar de proprietatea sa.
S-a concluzionat că, faţă de textele de lege menţionate, este evident că textul de lege în baza căruia inculpatul D.N., a fost condamnat, art. 26828a C. pen. anterior, era neconstituţional, deoarece era în contradicţie cu însăşi textele constituţionale, situaţie în care condamnarea acestuia este nelegală, aceasta cu atât mai mult cu cât în speţă, s-a făcut dovada ca cele 4 monede din aur cedabile au fost dobândite de inculpat prin moştenire de la mătuşa sa, fără să încalce nici un text de lege.
Pentru considerentele arătate s-a solicitat admiterea recursului în anulare, casarea hotărârilor atacate, rejudecarea cauzei, achitarea inculpatului pentru fapta reţinută în sarcina sa şi pentru care a fost condamnat şi înlăturarea măsurii confiscării averii.
Recursul în anulare este fondat.
Într-adevăr, verificând actele şi lucrările de la dosar şi în special al textelor de lege invocate în recursul în anulare se constată că, modul în care a fost redactat art. 26828a C. pen. anterior, era în contradicţie totală atât cu prevederile constituţionale existente la acea vreme, cât şi cu prevederile cuprinse în D.U.D.O.
Pe cale de consecinţă, textul de lege în baza căruia a fost condamnat inculpatul D.N., fiind neconstituţional, condamnarea acestuia este nelegală, motiv pentru care urmează a admite recursul în anulare, a casa hotărârile atacate, a dispune achitarea acestuia în baza art. 11 pct. 2 lit. a) şi a art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., cu consecinţa înlăturării măsurii de siguranţă a confiscării monedelor din aur astfel cum se va dispune prin dispozitivul prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva sentinţei penale nr. 2438 din 9 septembrie 1961 a Tribunalului Popular al Raionului Râmnicu Vâlcea şi deciziei penale nr. 1765 din 11 decembrie 1961 a Tribunalului Regional Argeş, privind pe inculpatul D.N.
Casează hotărârile atacate.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., achită pe inculpatul D.N., cu privire la comiterea delictului de deţinere clandestină de monede de aur cedabile, prevăzut de art. 26828a C. pen. anterior, în condiţiile art. 157 din acelaşi cod.
Înlătură măsura confiscării monedelor din aur, dispusă conform art. 80 C. pen. anterior.
Onorariul în sumă de 400.000 lei cuvenit pentru apărarea din oficiu a inculpatului, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 23 noiembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6199/2004. Penal. încheiere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6221/2004. Penal. Revizuire. Recurs → |
|---|
