ICCJ. Decizia nr. 6217/2004. Penal. întrerupere executare pedeapsă. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 6217/2004

Dosar nr. 5495/2004

Şedinţa publică din 23 noiembrie 2004

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 640 din 25 martie 2004, Judecătoria Giurgiu a respins cererea de întrerupere a executării pedepsei formulate de condamnatul S.P.

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că prin cererea formulată condamnatul a solicitat întreruperea pedepsei de 7 ani închisoare, pentru infracţiunea de viol pe care o execută în Penitenciarul Giurgiu.

Invocând prevederile art. 455, raportat la art. 453 lit. c) C. proc. pen., condamnatul a arătat că are nevoie de un transplant de os care nu poate fi efectuat în stare de detenţie.

Prin Decizia penală nr. 249 din 26 iulie 2004, Tribunalul Giurgiu a respins, ca nefondat, apelul declarat de condamnat împotriva sentinţei.

Decizia tribunalului a fost recurată de S.P., iar Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a respins, ca nefondat, recursul, prin Decizia penală nr. 1706 din 15 septembrie 2004.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs condamnatul, solicitând admiterea sa şi întreruperea executării pedepsei.

Recursul este inadmisibil.

După judecata în fond, condamnatul a epuizat căile de atac prevăzute de lege, prin apel (judecat de Tribunalul Giurgiu) şi recurs (judecat de Curtea de Apel Bucureşti).

Decizia ultimei instanţe este definitivă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de condamnatul S.P. împotriva deciziei penale nr. 1706 din 15 septembrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

Obligă pe recurent la plata sumei de 800.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 23 noiembrie 2004.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 6217/2004. Penal. întrerupere executare pedeapsă. Recurs