ICCJ. Decizia nr. 6251/2004. Penal. Legea nr.284/1947. Recurs în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 6251/2004
Dosar nr. 5303/2004
Şedinţa publică din 24 noiembrie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 636/1959 a Tribunalului Popular al Raionului Huşi a fost condamnat inculpatul A.G. la 11 ani închisoare corecţională şi 5 ani interdicţie corecţională, pentru infracţiunea de deţinere ilegală de metale preţioase, prevăzută de art. 1, 2, 4 şi 14 din Legea nr. 284/1947.
În baza art. 80 C. pen. anterior, a dispus confiscarea a 66 monede din aur, iar conform art. 25 pct. 6 din acelaşi cod, ca pedeapsă complimentară s-a luat măsura confiscării unui inel din aur şi a 6 ceasuri din care 5 din aur şi semiaur şi unul din nichel.
S-a reţinut că inculpatul a deţinut până în iulie 1959, contrar dispoziţiilor legale, 66 monede din aur.
Tribunalul Regional Iaşi, admiţând recursul declarat de inculpat, a redus pedeapsa la 5 ani închisoare corecţională, menţinând celelalte dispoziţii ale hotărârii instanţei de fond.
Împotriva acestor hotărâri, în baza art. 409, raportat la art. 410 alin. (1) C. proc. pen., Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a declarat recurs în anulare la data de 27 septembrie 2004, invocând cazul de casare prevăzut de art. 410 alin. (1) pct. 3 C. proc. pen., în sensul că fapta inculpatului nu era prevăzută de legea penală.
Recursul în anulare este întemeiat.
Potrivit art. 1 şi 2 din Legea nr. 284/1947, persoanele fizice sau juridice având în proprietate aur sub orice formă, valute efective, cecuri şi ordine de plată, disponibil în conturi şi creanţe în valută străină în ţară şi străinătate, erau obligate ca în termen de 5 zile de la publicarea acestei legi în M. Of. să le predea B.N.R.
Aceeaşi obligaţie revenea, potrivit art. 5, celor care dobândeau astfel de valori, pe altă cale decât în baza unei autorizaţii şi după intrarea în vigoare a legii.
Nerespectarea acestor dispoziţii era considerată infracţiune şi se pedepsea, conform art. 14, cu închisoare de la 5 la 25 ani amendă egală cu încincitul valorilor confiscate, fără a se putea acorda circumstanţe atenuante.
Potrivit art. 25 pct. 6 alin. (3) C. pen. anterior, în cazul infracţiunilor săvârşite în dauna economiei naţionale, printre care şi cele prevăzute de Legea nr. 284/1947, putea fi aplicată pedeapsa complimentară a confiscării averii, urmând să se ţină seama de gradul de pericol social al faptei şi de persoana infractorului.
Aceste dispoziţii incriminatoare, erau în contradicţie atât cu Constituţia României, în vigoare la data adoptării şi aplicării acelor acte normative, cât şi cu D.U.D.O.
Astfel, prin art. 15 şi 17 din Constituţia României din 1923 (repusă în vigoare prin Decretul Regal nr. 1849/1944) s-a statuat că prin nici o lege nu se poate dispune confiscarea averilor, iar proprietatea este garantată şi nimeni nu poate fi expropriat decât pentru cauză de utilitate publică.
De asemenea, prin art. 8 şi 9 din Constituţia adoptată în anul 1948 s-a stipulat că „prioritatea particulară agonisită prin muncă şi economisire se bucură de o protecţie specială", iar exproprierile pentru cauză de utilitate publică pot fi făcute pe baza unei legi şi cu o justă despăgubire.
Prin art. 12 din Constituţia din 1952 s-a prevăzut că dreptul de proprietate personală asupra veniturilor şi economiilor provenite din muncă asupra casei de locuit şi gospodăriei auxiliare, asupra obiectelor casnice de uz personal, cât şi dreptul de moştenire asupra proprietăţii personale a cetăţenilor, sunt ocrotite de lege.
În sfârşit, conform art. 17 din D.U.D.O., proclamată la 10 decembrie 1948, prin R.A.G.O.N.U., s-a statuat că orice persoană are dreptul la proprietate şi că nimeni nu va fi lipsit în mod arbitrar de proprietatea sa.
Aşadar, în raport de caracterul imperativ al dispoziţiilor constituţionale, aşa cum ele au evoluat în timp şi de forţă juridică a principiului consfinţit de normele de drept internaţional, se constată că dispoziţiile Legii nr. 248/1947 erau menite să lipsească pe cetăţeanul român de proprietatea sa în mod abuziv, fiind astfel neconstituţionale în raport cu însăşi legea fundamentală română în vigoare atât la data incriminării obligaţiei de cedare a valorilor arătate, cât şi la data condamnării inculpatului.
Mai mult, şi pedeapsa complimentară a confiscării parţiale a averii inculpatului, aplicată pe lângă pedeapsa închisorii, era menită să aducă atingere dreptului de proprietate.
În atare situaţie, Curtea constată că Legea nr. 248/1947 a contravenit principiilor şi normelor legii fundamentale şi a avut un caracter neconstituţional.
Aşadar, fapta inculpatului de a nu preda, ceda ori declara aurul şi alte valori obţinute prin muncă nu poate fi considerată infracţiune, lipsindu-i o trăsătură esenţială, aceea de a fi prevăzută într-o lege penală.
Ca atare, Curtea, în baza art. 4141, raportat la art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., urmează să admită recursul în anulare, să caseze hotărârile atacate şi rejudecând, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., să dispună achitarea inculpatului pentru infracţiunea prevăzută de art. 1, 2, 4, 14 din Legea nr. 284/1947 şi să înlăture măsurile privind confiscarea specială şi pedeapsa complimentară a confiscării averii, privind 66 monezi din aur, a unui inel din aur, 6 ceasuri, din care 5 din aur şi semiaur şi unul din nichel.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva sentinţei penale nr. 636 din 25 iulie 1959 a Tribunalului Popular al Raionului Huşi şi deciziei penale nr. 2772 din 17 septembrie 1959 a Tribunalului Regional Iaşi, privind pe intimatul inculpat A.G.
Casează hotărârile atacate.
Rejudecând, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., achită pe inculpat pentru infracţiunea prevăzută de art. 1, 2, 4, 14 din Legea nr. 284/1947.
Înlătură măsura confiscării speciale a celor 66 monezi şi pedeapsa complementară a confiscării averii.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 24 noiembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6244/2004. Penal. întreruperea executării... | ICCJ. Decizia nr. 6275/2004. Penal. Art.215 c.pen. Recurs → |
|---|
