ICCJ. Decizia nr. 1241/2004. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1241/2004
Dosar nr. 181/2004
Şedinţa publică din 3 martie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 668 din 20 noiembrie 2003 a Tribunalului Constanţa a fost condamnat inculpatul T.M. la 5 ani închisoare, în baza art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. g) C. pen. şi alin. (3) lit. a) din acelaşi cod, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.
S-au aplicat dispoziţiile art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP); s-a menţinut starea de arest a inculpatului şi s-a dedus din pedeapsă durata arestării preventive de la 8 august 2003 la zi.
Pe latură civilă s-a constatat că partea vătămată S.C. P. S.A. Ploieşti nu s-a constituit parte civilă, prejudiciul fiind recuperat integral.
Totodată în baza art. 169 C. proc. pen., s-a dispus restituirea autoturismului cu modificări, lăsat în custodia I.P.J. Constanţa, conform dovezii seria G nr. 0018619 din 11 august 2003, către proprietarul său de drept S.C.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut următoarea situaţie de fapt:
În ziua de 8 august 2003, în jurul orelor 3,00, dimineaţa inculpatul conducea autoturismul pe strada Plopilor, din direcţia Constanţa spre D.C. 86 cu sensul de mers spre localitatea Sibioara, iar la semnul regulamentar făcut de agentul de poliţie, T.P., pentru a opri, acesta a redus iniţial viteza, apoi a accelerat plecând în viteză spre localitatea Sibioara.
Ca urmare a acestei atitudini, agentul de poliţie împreună cu martorul D.P. au urmărit autoturismul, iar inculpatul sesizând că este urmărit a pătruns într-un lan de floarea soarelui unde a abandonat autoturismul şi a fugit.
Conform procesului-verbal de cercetare la faţa locului s-a constatat pe platforma autoturismului un rezervor cu capacitate de 1.000 litri şi 4 bidoane din plastic cu capacitatea de 40 litri fiecare ce conţineau produse petroliere.
În interiorul autoturismului, în partea din spate s-au găsit 16 bidoane cu capacitatea de 40 litri fiecare şi un recipient din plastic cu capacitatea de 20 litri pline cu acelaşi produs petrolier.
În urma analizării probelor de produs petrolier din rezervoarele artizanale şi recipiente, s-a stabilit că produsul prezintă caracteristici asemănătoare motorinei EN 590 (Euro 3) şi poate proveni din conductele de transport ale S.C. P. S.A. Ploieşti, cantitatea de 1850 litri motorină a fost predată reprezentanţilor S.C. P. S.A. Ploieşti, care a precizat că valoarea acesteia este de 37.462.500 lei.
Inculpatul a negat săvârşirea furtului de produse petroliere, susţinând că în parcarea de la ieşirea din Năvodari spre comuna Lumina, un cetăţean moldovean, conducător al unei autocisterne de culoare verde i-a vândut motorina cu preţul de 10.000 lei/litru.
Versiunea prezentată de inculpat a fost înlăturată de instanţă reţinând, că aceasta nu se coroborează cu nici un mijloc de probă administrat în cauză.
Hotărârea instanţei de fond a fost atacată cu apel de către inculpat, care a criticat-o susţinând că încadrarea juridică a faptei este greşită, deoarece nu a sustras cantitatea de motorină, ci a cumpărat-o de la o persoană neidentificată, deşi cunoştea provenienţa ilicită.
Prin Decizia penală nr. 394/ P din 16 decembrie 2003, Curtea de Apel Constanţa a admis apelul declarat de inculpat şi a desfiinţat hotărârea atacată cu privire la încadrarea juridică a faptei.
În baza art. 334 C. proc. pen., a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei în infracţiunea de tăinuire prevăzută de art. 221 alin. (1) C. pen. şi l-a condamnat pe inculpat la 4 ani închisoare.
Pentru a decide astfel, instanţa de control judiciar primind critica formulată de inculpat a reţinut că, potrivit probelor administrate, în cauză, rezultă cu certitudine faptul că în ziua de 7 august 2003 lucrătorii de poliţie au descoperit în autoturismul condus şi folosit de inculpat cantitatea de 1.850 litri motorină Euro 3. Inculpatul a susţinut constant că motorina a fost achiziţionată fără forme legale de la o persoană necunoscută, cunoscând că aceasta avea o provenienţă ilicită.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termen legal inculpatul care a susţinut că prin condamnarea sa pentru infracţiunea de tăinuire, s-a săvârşit o eroare gravă de fapt, în sensul art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., şi în subsidiar s-a solicitat reducerea pedepsei, considerată prea severă.
Recursul declarat este neîntemeiat.
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului se constată că instanţa de apel evaluând judicios probele cauzei a reţinut în mod corect că inculpatul T.M., în noaptea de 7 august 2003 a fost somat de lucrătorii de poliţie să oprească autoturismul ce-l conducea, dar acesta nu s-a conformat semnului de oprire, determinându-i pe aceştia să-l urmărească, iar atunci când a realizat că este urmărit a pătruns cu autoturismul într-un lan de floarea-soarelui unde l-a abandonat.
Conform procesului-verbal de cercetare a autoturismului s-a constatat că acesta conţinea o încărcătură de 1.850 litri motorină Euro 3.
S-a considerat că inculpatul a cunoscut faptul că motorina provenea dintr-o faptă penală, şi că astfel fapta se încadrează în infracţiunea de tăinuire prevăzută de art. 221 C. pen.
La stabilirea vinovăţiei au fost avute în vedere procesul verbal întocmit de organele de urmărire penală, declaraţiile martorilor S.C. şi D.P., coroborate cu declaraţiile inculpatului, care au confirmat că motorina a fost achiziţionată de la o persoană necunoscută, dar că acesta cunoştea provenienţa ilicită a motorinei dat fiind atitudinea manifestată faţă de somaţia de oprire a lucrătorilor de poliţie, respectiv nesupunerea la semnalul de oprire şi abandonarea autoturismului.
În consecinţă, soluţia de condamnare este conformă cu probele de vinovăţie administrate şi nu subzistă eroarea gravă de fapt invocată în recurs.
Pedeapsa aplicată se constată că a fost individualizată ţinându-se seama de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), avându-se în vedere pericolul social al faptei, împrejurările săvârşirii ei, cât şi persoana inculpatului recidivist, negând săvârşirea faptei.
De asemenea, se mai constată că pedeapsa de 4 ani închisoare este de natură a asigura potrivit art. 52 C. pen., prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni şi integrarea în comunitate a inculpatului.
Fiind respectate aceste dispoziţii legale nu există temeiuri de reducere a pedepsei aplicate, cum s-a cerut de inculpatul recurent.
Întrucât motivele de recurs invocate sunt neîntemeiate, iar din examinarea actelor dosarului nu se constată existenţa unor cazuri de casare din cele prevăzute de art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., care pot fi luate în considerare din oficiu, Curtea, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) din acelaşi cod, urmează a respinge recursul ca nefondat, cu obligarea inculpatului la cheltuieli judiciare către stat.
Se va deduce din pedeapsă durata arestării preventive de la 8 august 2003 la 3 martie 2004.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul T.M. împotriva deciziei penale nr. 394/ P din 16 decembrie 2003 a Curţii de Apel Constanţa.
Deduce din pedeapsă, timpul arestării preventive a inculpatului de la 8 august 2003 la 3 martie 2004.
Obligă pe recurent la plata sumei de 1.200.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 3 martie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1143/2004. Penal. Art.215 alin.4,5 c.pen.... | ICCJ. Decizia nr. 1282/2004. Penal. Art.215 alin.4, 5 c.pen.... → |
|---|
