ICCJ. Decizia nr. 6254/2004. Penal. Decretul nr.210/1960. Recurs în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 6254/2004
Dosar nr. 5406/2004
Şedinţa publică din 24 noiembrie 2004
Asupra recursului în anulare de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 409 şi art. 410 alin. (1) pct. 3 C. proc. pen., a declarat recurs în anulare împotriva sentinţei penale nr. 618 din 26 iunie 1965 a Tribunalului Popular al Raionului Botoşani, precum şi a deciziei penale nr. 1722 din 06 octombrie 1965 a Tribunalului Regional Suceava, pe motiv că fapta, pentru care a fost condamnat inculpatul D.S., nu este prevăzută de legea penală, solicitându-se achitarea acestuia şi înlăturarea măsurii de siguranţă a confiscării obiectelor din aur, precum şi a pedepsei complimentare a confiscării parţiale a averii.
Prin sentinţa penală nr. 618 din 26 iunie 1965, pronunţată de fostul Tribunal Popular al Raionului Botoşani, în baza art. 1, art. 2 lit. a) şi art. 38 din Decretul nr. 210/1960, combinat cu art. 26828 lit. a) C. pen. şi art. 157 C. pen., a fost condamnat inculpatul D.S. la 6 luni închisoare corecţională.
În baza art. 25 C. pen., combinat cu art. 158 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa confiscării parţială a averii constând în 77 de bijuterii din aur, înscrise în procesul verbal din 5 aprilie 1965.
În baza art. 80 C. pen., au fost confiscate şi 86 monede din aur, care împreună cu bijuteriile s-a dispus să fie predate B.N.
Pentru a se pronunţa această sentinţă, s-a reţinut că inculpatul D.S. a deţinut ilegal 86 monede din aur, care au fost găsite de organele de miliţie în luna noiembrie 1964.
Recursul declarat de către inculpatul D.S. împotriva sentinţei penale nr. 618, a fost respins, ca nefondat, prin Decizia penală nr. 1722 din 6 octombrie 1965 a fostului Tribunal Regional Suceava.
Cu privire la motivele invocate în recursul în anulare, constând în aceea că, fapta pentru care a fost condamnat inculpatul nu este prevăzută de legea penală, se constată că este fondat, întrucât cele două hotărâri judecătoreşti au fost pronunţate cu încălcarea vădită a legii.
Potrivit art. 1 din Decretul nr. 210/1960, deţinerea cu orice titlu a mijloacelor de plată străine şi a metalelor preţioase, precum şi a operaţiunilor de orice fel cu acestea, constituie monopol valutar de stat fiind interzise, cu excepţiile expres prevăzute de lege, iar nerespectarea acestor dispoziţii, în cazul în care aceasta constituia infracţiunea se pedepsea potrivit art. 38, în conformitate cu legea penală.
De asemenea, conform art. 26828 lit. a) C. pen. anterior, nerespectarea obligaţiilor legale privind predarea, cedarea sau declararea mijloacelor de plată străine, a metalelor preţioase sau a pietrelor preţioase, ori efectuarea de operaţii cu acestea în alte condiţii decât cele prevăzute în mod expres prin lege, erau prevăzute infracţiuni şi se pedepsea cu închisoare corecţională de la un la 6 ani.
Aceste dispoziţii încriminatoare în actele normative menţionate, vizau anumite categorii sociale şi erau în contradicţie atât cu Constituţia României în vigoare la data adoptării lor, cât şi cu D.U.D.O.
De altfel, Constituţia din anul 1952, în art. 12 a prevăzut că dreptul de proprietate asupra veniturilor şi economiilor provenite din muncă asupra casei de locuit şi gospodăriei auxiliare, asupra obiectelor casnice de uz personal, cât şi dreptul de moştenire asupra proprietăţii personale a cetăţenilor sunt ocrotite de lege.
În art. 17 din D.U.D.O. proclamată la 10 decembrie 1948, prin rezoluţia Adunării Generale a O.N.U. s-a statuat că orice persoană are dreptul la proprietate şi că nimeni nu va fi lipsit în mod arbitrar de proprietatea sa.
Având în vedere caracterul imperativ al Dispoziţiilor Constituţionale aşa cum au evoluat ele în timp şi de forţa juridică a principiului consfinţit de normele de drept internaţional, se constată că dispoziţiile din Decretul nr. 210/1960, cum şi art. 26828 A C. pen. anterior, erau menite să lipsească pe cetăţeanul român de proprietatea sa în mod abuziv, fiind deci neconstituţionale în raport cu însăţi legea fundamentală română în vigoare, atât la data încriminării obligaţiei de cedare a valorilor arătate, cât şi la data săvârşirii faptei.
Pedeapsa complementară a confiscării averii care era aplicată pe lângă pedeapsa închisorii avea menirea să aducă atingere dreptului de proprietate.
Aşa fiind, se constată că Decretul nr. 210/1960 şi disp. art. 26828 lit. a) C. pen. anterior, suprima un drept fundamental acela de proprietate care era garantat de legea fundamentală, situaţie inacceptabilă într-o ordine juridică firească.
Conchizând deci, că atât disp. art. 1 din Decretul nr. 210/1960 care sunt similare cu cele prevăzute de Legea nr. 284/1947, precum şi ale art. 26828 lit. a) C. pen. anterior, fiind neconstituţionale, recursul în anulare declarat este fondat, urmând a fi admis şi în consecinţă se vor casa cele două hotărâri, iar în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., se va dispune achitarea inculpatului pentru infracţiunile pentru care a fost condamnat.
Se va înlătura măsura de siguranţă a confiscării speciale, precum şi pedeapsa complementară a confiscării parţiale a averii.
Văzând şi disp. art. 189 şi urm. C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva sentinţei penale nr. 618 din 26 iunie 1965 a Tribunalului Popular al Raionului Botoşani şi deciziei penale nr. 1722 din 6 octombrie 1965 a Tribunalului Regional Suceava, privind inculpatul D.S.
Casează hotărârile atacate.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., achită pe inculpat pentru infracţiunea prevăzută de art. 1, art. 2 lit. a) şi art. 38 din Decretul nr. 210/1960, combinat cu art. 26828 C. pen. anterior.
Înlătură măsura de siguranţă a confiscării speciale şi pedeapsa complementară a confiscării parţiale a averii.
Onorariul pentru apărătorul din oficiu, în sumă de 400.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 24 noiembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6247/2004. Penal. Art.217alin.4 c. pen. Recurs... | ICCJ. Decizia nr. 6255/2004. Penal. Art.79 alin.1 din OUG... → |
|---|
