ICCJ. Decizia nr. 6308/2004. Penal. Art.211 c.pen. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.6308/2004
Dosar nr. 2607/2004
Şedinţa publică din 26 noiembrie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 43 din 15 ianuarie 2004 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, inculpatul minor P.G.E. a fost condamnat la 5 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. d) şi e) C. pen., cu aplicarea art. 99 şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut în fapt că, la data de 13 martie 2000, în timpul nopţii, inculpatul P.G.E. a sustras din magazinul proprietatea părţii vătămate mai multe pachete cu ţigări, pe care le-a pus într-o geantă şi fiind surprins de partea vătămată, a lovit-o cu pumnii în zona feţei, provocându-i leziuni ce au necesitat îngrijiri medicale timp de 12-14 zile pentru vindecare.
Prin Decizia penală nr. 195 din 17 martie 2004, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a admis apelul declarat de inculpat împotriva acestei sentinţe, pe care a desfiinţat-o în parte şi, rejudecând cauza, a înlăturat aplicarea pedepsei complementare de interzicere pe timp de 3 ani a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. şi a menţinut celelalte dispoziţii.
Împotriva deciziei instanţei de apel inculpatul a declarat recurs, solicitând casarea hotărârii atacate, rejudecarea cauzei şi schimbarea încadrării juridice a faptei în dispoziţiile art. 20, raportat la art. 211 alin. (2) lit. d) şi e) C. pen., cu aplicarea art. 99 şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)
Recursul nu este fondat.
Din probele administrate rezultă că, în noaptea de 30 spre 31 martie 2000, inculpatul P.G.E. a pătruns, prin spargerea unui geam, în magazinul proprietatea părţii vătămate C.D., şi a sustras 55 pachete de ţigări în valoare de 1.000.000 lei pe care le-a pus într-o geantă pe care o avea asupra sa. Ca urmare a declanşării sistemului de alarmă al magazinului, inculpatul a fost surprins de partea vătămată în interiorul magazinului şi imobilizat cu ajutorul martorului P.I. şi al patrulei de poliţie sosite la locul faptei. Mai înainte de a fi imobilizat şi pentru a-şi asigura scăparea, inculpatul l-a lovit pe C.D. cu pumnul în faţă, provocându-i leziuni pentru vindecarea cărora partea vătămată a avut nevoie de îngrijiri medicale timp de 12-14 zile.
Fapta inculpatului a fost încadrată în mod corect în prevederile art. 211 alin. (2) lit. d) şi e) C. pen., cu aplicarea art. 99 şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), neexistând temeiuri să se dispună schimbarea încadrării juridice în tentativă la această infracţiune aşa cum solicită inculpatul în recursul său. Infracţiunea de tâlhărie s-a consumat prin sustragerea de către acesta a celor 55 pachete de ţigări din locul în care erau aşezate în magazin şi prin depunerea lor în geanta pe care o avea asupra sa, precum şi prin actele de violenţă exercitate asupra părţii vătămate pentru a-şi asigura scăparea. Faptul că inculpatul nu a reuşit să păstreze bunurile sustrase nu este de natură să justifice schimbarea încadrării juridice a faptei în tentativă la infracţiunea menţionată.
În consecinţă, urmează ca recursul să fie respins, cu obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.G.E. împotriva deciziei penale nr. 195/ A din 17 martie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Constată că inculpatul este arestat în altă cauză.
Obligă recurentul inculpat să plătească suma de 1.200.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 26 noiembrie 2004.
← ICCJ. Decizia nr. 6306/2004. Penal. Art.174, 175 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6311/2004. Penal. Art.211 c.pen. Recurs → |
---|