ICCJ. Decizia nr. 6291/2004. Penal. Contestaţie în anulare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 6291/2004
Dosar nr. 5521/2004
Şedinţa publică din 25 noiembrie 2004
Asupra excepţiei de inadmisibilitate de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 1747 din 20 noiembrie 2003, pronunţată de Judecătoria sectorului 3 Bucureşti în dosarul nr. 14463/2002, în baza art. 334 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a infracţiunilor pentru care a fost trimisă în judecată N. (fosta M.) G., din două infracţiuni prevăzute de art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), infracţiunea prevăzută de art. 194 pct. 5 prin Legea nr. 31/1990, cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), infracţiunea prevăzută de art. 40 din Legea nr. 82/1991, infracţiunea prevăzută de art. 25, raportat la art. 288 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 31 alin. (2) C. pen., infracţiunea prevăzută de art. 291 C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., în două infracţiuni prevăzute de art. 215 alin. (1), (2) şi (3), cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), în infracţiunea prevăzută de art. 194 pct. 5 din Legea nr. 31/1990, cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), în infracţiunea prevăzută de art. 37 din Legea nr. 82/1991, raportat la art. 289, art. 290, cu aplicarea art. 31 alin. (2) C. pen. şi art. 291 C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
1. În baza art. 215 alin. (1), (2) şi (3), cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), s-a dispus condamnarea inculpatei N. (fosta M.) G. la 4 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în dauna părţii vătămate B.A. (prin lichidator SC R.V.A. S.A.).
2. În baza art. 215 alin. (1), (2) şi (3), cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), a fost condamnată aceeaşi inculpată, la 4 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în dauna părţii vătămate M.E.
3. În baza art. 194 pct. 5 din Legea nr. 31/1990, cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), a fost condamnată aceeaşi inculpată, la 6 luni închisoare, pentru folosirea creditului societăţii pentru a favoriza o societate în care este interesată.
În baza art. 1 din Legea nr. 543/2002, s-a constatat graţiată pedeapsa aplicată.
S-a atras atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 543/2002.
4. În baza art. 37 din Legea nr. 82/1991, republicată (fost art. 40), raportat la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), a fost condamnată aceeaşi inculpată la un an închisoare, pentru neînregistrarea în contabilitate a creditului obţinut.
În baza art. 1 din Legea nr. 137/1997 s-a constatat graţiată pedeapsa aplicată.
S-a atras atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 137/1997.
5. În baza art. 290, cu aplicarea art. 31 alin. (2) C. pen., a fost, condamnată aceeaşi inculpată, la 6 luni închisoare.
În baza art. 1 din Legea nr. 137/1997, s-a constatat graţiată pedeapsa aplicată.
S-a atras atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 137/1997.
6. În baza art. 291 C. pen., a fost condamnată aceeaşi inculpată la 8 luni închisoare pentru uz de fals.
În baza art. 1 din Legea nr. 137/1997, s-a constatat graţiată pedeapsa aplicată.
S-a atras atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 137/1997.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate, respectiv cele două pedepse de 4 ani închisoare, astfel că inculpata urmează să execute 4 ani închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 14 şi art. 346 C. proc. pen., s-a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă B.A. şi a fost obligată inculpata să-i plătească acesteia cu titlu de despăgubiri civile, suma de 71.429.353 lei, la care s-a adăugat dobânda legală până la achitarea integrală a debitului.
În baza art. 348 C. proc. pen., s-a dispus desfiinţarea totală a contractului de garanţie imobiliară încheiat la 8 mai 1997, între partea vătămată M.E. şi partea civilă B.A., contract autentificat la biroul notarului public M.R., sub nr. 614, precum şi a balanţelor de verificare ale SC E.T,. SRL, pe perioada 30 iunie – 1 decembrie 1996.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., inculpata a fost obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat, în cuantum de 4.400.000 lei, din care 400.000 lei reprezintă onorariu avocat din oficiu, avansat din fondurile Ministerului Justiţiei.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele:
La data de 10 decembrie 1996, inculpata N.G., în calitate de administrator al SC E.T. SRL, a solicitat B.A. un credit de 50 milioane lei pentru achiziţionare de marfă. În scopul obţinerii acestui credit, inculpata a prezentat băncii situaţia firmei într-un mod nereal. Astfel, au fost prezentate rezultatele financiare ale firmei până la data de 30 iunie 1996 înregistrate la D.G.F.P. Bucureşti cu nr. 65720 din 31 iulie 1996 unde nu erau înscrise datoriile pe care le avea la alte bănci, precum şi mai multe contracte fictive, încheiate cu ajutorul numiţilor F.I. şi L.N. 45 (pentru care s-a disjuns cauza în vederea continuării şi completării cercetărilor).
De menţionat că balanţele contabile au fost întocmite de un contabil, contactat prin mica publicitate de inculpată, căruia aceasta i-a pus la dispoziţie date fictive şi căruia nu i-a comunicat că mai are de restituit împrumuturi la alte bănci. Ca urmare a demersurilor frauduloase ale inculpatei, funcţionarii bancari au întocmit un referat favorabil, astfel că s-a încheiat contractul de credit nr. 24 din 22 ianuarie 1997. După obţinerea creditului, inculpata nu l-a folosit conform destinaţiei, ci a virat suma de 45 milioane de lei în contul SC D. SRL unde era asociată, având 20 % părţi sociale. De asemenea, inculpata nu a înregistrat creditul obţinut în contabilitate, iar de la data întocmirii ultimului bilanţ contabil aceasta nu a mai ţinut evidenţa contabilă. Deoarece SC E.T. SRL nu a restituit băncii ratele scadente, reprezentanţii băncii au făcut demersuri pentru încheierea unui contract de ipotecă. Văzând acest lucru, inculpata a contactat-o pe M.E., care dorea să-şi vândă un teren în comuna Baloteşti, şi a convins-o pe aceasta să-i ipotecheze acest teren în favoarea băncii, promiţându-i că după obţinerea creditului va cumpăra terenul cu suma de 35 milioane de lei.
Inculpata i-a ascuns părţii vătămate că respectivul contract de credit fusese deja încheiat.
Pentru a o convinge pe partea vătămată să încheie contractul de ipotecă, inculpata a prezentat în termeni laudativi activitatea SC E.T. SRL şi a recomandat-o pe numita F.I., care o însoţea, ca partener de afaceri.
Partea vătămată a fost convinsă de bonitatea inculpatei, astfel că la data de 8 mai 1997 s-a încheiat contractul de ipotecă. După semnarea acestui contract, inculpata a întocmit o chitanţă de mână prin care se obliga să cumpere terenul respectiv, lucru care însă nu s-a mai întâmplat.
Împotriva sentinţei, inculpata a declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, deoarece judecata s-a făcut fără să fie legal citată, deoarece a locuit în cursul judecăţii la diferite adrese, fără forme legale, iar pedepsele aplicate sunt prea mari în raport cu contribuţia sa la săvârşirea infracţiunilor.
Prin Decizia penală nr. 622/ A din 21 mai 2004, a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpată.
Inculpata a declarat recurs, invocând faptul că judecarea apelului s-a făcut în lipsa sa, fiind în imposibilitate de a se prezenta la proces, iar în subsidiar că pedeapsa aplicată este prea severă solicitând a se redoza.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II–a penală, prin Decizia penală nr. 1276 din 6 iulie 2004, a admis recursul declarat de inculpată, a casat în totalitate Decizia atacată şi în parte sentinţa şi rejudecând în fond:
În baza art. 11 pct. 2 lit. b), raportat la art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc. pen., a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatei sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 31 alin. (2) C. pen., raportat la art. 290 şi art. 291 C. pen., motivând că pentru aceste infracţiuni sunt îndeplinite termenele de prescripţie a răspunderii penale, prevăzute de art. 122 lit. d) C. pen.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Împotriva acestei decizii, în baza art. 386 lit. c) C. proc. pen., a formulat contestaţie în anulare condamnata N.G. care a susţinut că, soluţionând recursul, instanţa nu s-a pronunţat asupra unei cauze de încetare a procesului penal, respectiv împlinirea termenului prescripţiei speciale prevăzut de art. 124 C. pen., pentru infracţiunile prevăzute de art. 215 alin. (1), (2) şi (3) din acelaşi cod, care s-au consumat anterior Legii nr. 140/1996.
Prin Decizia penală nr. 1675 din 16 septembrie 2004, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în baza art. 391 C. proc. pen., a respins, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare şi a obligat-o pe contestatoare să plătească statului suma de 150.000 lei cheltuieli judiciare.
S-a motivat, în esenţă, că nu rezultă din probe, existenţa, la data judecării recursului, a cauzei invocate, intervenirea prescripţiei speciale, care să fi fost ignorată de instanţa de control judiciar şi care să impună încetarea procesului penal. Lipsind, astfel, condiţia prevăzută de art. 386 lit. c) C. proc. pen., contestaţia în anulare formulată de condamnată a fost respinsă ca inadmisibilă.
Contestatoarea condamnată a declarat recurs împotriva acestei ultime decizii, solicitând casarea ei şi trimiterea cauzei pentru o corectă soluţionare a contestaţiei în anulare.
Recursul este inadmisibil.
Potrivit dispoziţiilor art. 386 lit. c) C. proc. pen., împotriva hotărârii penale definitive se poate face contestaţie în anulare când instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute în art. 10 alin. (1) lit. f) – i1) din acelaşi cod, cu privire la care existau probe la dosar.
Curtea de Apel verificând lucrările dosarului şi constatând că motivul invocat nu este real, şi că deci el nu există, a respins, corect, contestaţia ca inadmisibilă, pronunţând o decizie definitivă.
Menţiunea făcută, în acest sens, cu privire la caracterul definitiv al deciziei, este corectă, pentru că, potrivit art. 392 alin. (3) şi (4) C. proc. pen., numai în cazul prevăzut de art. 386 lit. d) C. proc. pen., dacă contestaţia este întemeiată şi se desfiinţează ultima hotărâre, sentinţa este supusă apelului, iar Decizia din apel este supusă recursului.
Or, în prezenta cauză, contestaţia în anulare nefiind întemeiată pe acest caz aşa cum am arătat mai sus, hotărârea împotriva căreia a fost declarat recursul, este definitivă, şi în consecinţă calea de atac exercitată urmează a fi respinsă ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de condamnata N.G. împotriva deciziei penale nr. 1675/ R din 16 septembrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, ca inadmisibil.
Obligă pe recurentă să plătească statului 600.000 lei cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 25 noiembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6290/2004. Penal. întrerupere executării... | ICCJ. Decizia nr. 6303/2004. Penal. Plîngere. Recurs → |
|---|
