ICCJ. Decizia nr. 6392/2004. Penal

Prin sentința penală nr. 43 din 21 iunie 2004, Curtea de Apel Galați a dispus, în baza art. 285 C. pen., scoaterea cauzei de pe rol și trimiterea plângerii prealabile formulată de partea vătămată C.C., Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați, în vederea efectuării de cercetări penale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor, prevăzute de art. 205,art. 206 și art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), de către inculpata A.M.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut în fapt că, partea vătămată s-a plâns de inculpată, purtător de cuvânt al Inspectoratului județean de poliție Vrancea, că ar fi calomniat-o prin informarea publicului într-un comunicat de presă, în sensul că s-ar afla în cercetări penale, fără să fie adevărat.

Deși s-a comunicat că inculpata nu are calitatea de ofițer de cercetări al poliției judiciare, instanța de fond a apreciat că, fiind comisar de poliție, trebuie efectuate cercetări penale de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați.

împotriva acestei soluții parchetul a declarat recurs, criticând hotărârea pentru motivul de casare al greșitei aplicări a legii, prevăzut de art. 3859pct. 171 C. proc. pen.

S-a solicitat trimiterea cauzei Judecătoriei Focșani.

înalta Curte de Casație și Justiție, examinând hotărârea în raport de critica formulată și verificând actele dosarului, constată că recursul este întemeiat pentru următoarele considerente.

După intrarea în vigoare a Legii nr. 360/2002, polițiștii și-au pierdut calitatea de militari, astfel încât, judecarea acestora se face potrivit dispozițiilor art. 279 alin. (2) lit. a) sau b) C. pen.

Astfel fiind, plângerea prealabilă sub aspectul săvârșirii infracțiunilor, prevăzute de art. 205 și art. 206 C. pen., se va adresa instanței competente.

Cât privește instanța competentă, se observă că după modificările aduse Legii nr. 281/2003, numai în cazul infracțiunilor săvârșite de polițiștii, care au calitatea de organ de cercetare penală ale poliției judiciare, urmărirea penală se efectuează de procuror.

Pentru ceilalți polițiști, competența de urmărire și judecată se face după regulile competenței materiale, nu după calitatea persoanei.

Rezultând că inculpata nu are calitatea de ofițer de cercetare penală al poliției judiciare, competența de soluționare în fond (neprecedată de urmărirea penală), revine instanței de drept comun, respectiv, Judecătoriei Focșani.

Astfel, în conformitate cu dispozițiile art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., s-a admis recursul, s-a casat hotărârea și s-a trimis cauza Judecătoriei Focșani.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 6392/2004. Penal