ICCJ. Decizia nr. 6284/2004. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 84 din 15 septembrie 2004, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a respins, ca neîntemeiată, plângerea petentei P.E., formulată prin procurator M.M., împotriva rezoluției nr. 35/R/2003 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de notarul public C.F., pentru infracțiunea prevăzută de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP); B.D., pentru infracțiunea prevăzută de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) și S.N., pentru infracțiunea prevăzută de art. 25, raportat la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), art. 291 C. pen. și art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP), soluție confirmată prin rezoluția nr. 961/II din 19 aprilie 2004.
Pentru a respinge plângerea, Curtea de Apel București a motivat, în esență, următoarele:
în cauză, "petenta P.E. a formulat plângerea, în temeiul dispozițiilor art. 222 C. pen.", text care, în alin. (3) prevede că o asemenea plângere "se poate face și printr-un mandat, dar care, trebuie să fie special". Acest mandat "trebuie să cuprindă declarația mandantului de asumare a responsabilității pentru învinuirile aduse, precum și împuternicirea expresă a mandatarului, de a introduce plângere la organul de urmărire penală".
Or, susține instanța, conținutul procurii, tradusă, "stabilește doar împuternicirile generale ale reprezentantului (avocat M.M.)", iar, pe de altă parte, lipsește și semnătura mandantului P.E., ceea ce ar echivala "cu absența voinței acesteia de a împuternici o altă persoană pentru a-i reprezenta și susține interesele".
în consecință, fără să analizeze fondul cauzei, instanța a concluzionat că "lipsește condiția prevăzută de art. 222 alin. (3) C. proc. pen." (mandatul special) și că, deci, plângerea petentei P.E., formulată prin procurator împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale este neîntemeiată.
Recursul este fondat.
în primul rând, Curtea constată că, deși sesizată în temeiul art. 2781C. proc. pen., cu o plângere împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale, instanța a motivat, în considerentele hotărârii atacate, soluția de respingere, raportându-se la textul art. 222 C. proc. pen., care reglementează plângerea ca unul din cele 3 moduri de sesizare generale prevăzute de art. 221 C. proc. pen.
Așa fiind, Curtea va analiza, în primul rând soluția atacată în raport de motivarea reținută în considerente.
Potrivit art. 221 C. proc. pen., organul de urmărire penală este sesizat prin plângere sau denunț ori se sesizează din oficiu, când află pe orice altă cale că s-a săvârșit o infracțiune.
Alin. (2) al aceluiași text de lege, prevede că, atunci când, potrivit legii, punerea în mișcare a acțiunii penale se face numai la plângerea prealabilă, ori la sesizarea sau cu autorizarea organului prevăzut de lege, urmărirea penală nu poate începe în lipsa acestora.
Din economia acestor texte de lege, rezultă că, exceptând infracțiunile privitor la care punerea în mișcare a acțiunii penale se face numai la plângerea prealabilă ori la sesizarea sau cu autorizarea organului prevăzut de lege, pentru toate celelalte infracțiuni, cum sunt și cele prevăzute de art. 289,art. 291 și art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP), care fac obiectul prezentei cauze, indiferent dacă există plângere sau denunț, organul de urmărire penală este obligat să se sesizeze oricum și din oficiu, în conformitate cu principiul oficialității procesului penal, prevăzut de art. 2 C. proc. pen.
Având în vedere dispozițiile legale sus-menționate și, în raport de infracțiunile sesizate, pentru care acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu, chiar dacă plângerea, ca mod de sesizare, nu întrunea cerințele prevăzute de art. 222 alin. (3) C. proc. pen., instanța, în virtutea rolului activ și al principiului oficialității, trebuia să verifice și să analizeze, pe fond, legalitatea și temeinicia soluției de neîncepere a urmăririi penale, adoptată de procuror, prin rezoluția nr. 35/P/2003.
Dar, instanța trebuia să rețină că, în realitate, a fost investită în temeiul art. 2781C. proc. pen., cu o plângere împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale nr. 35/P/2003.
Or, potrivit art. 2781C. proc. pen., împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale, după respingerea plângerii făcute inițial la procurorul ierarhic superior, conform art. 275 - art. 278 C. proc. pen., calea de atac este plângerea la instanța care poate fi introdusă de procuror, de persoana vătămată, precum și de orice altă persoană ale căror interese legitime sunt vătămate.
în cauză, instanța trebuia să rețină că a fost investită cu plângerea persoanei vătămate care a atacat rezoluția de neîncepere a urmăririi penale și în consecință să procedeze conform art. 2781alin. (7) C. proc. pen., în sensul de a judeca plângerea prin verificarea rezoluției de neîncepere a urmăririi penale pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei și a oricăror înscrisuri noi prezentate.
Neefectuând o asemenea verificare, la care era obligată, potrivit art. 2781C. proc. pen., instanța nu a rezolvat fondul cauzei, pronunțând o soluție greșită, de respingere, ca neîntemeiată, a plângerii, cu motivarea sus-menționată.
Pentru aceste considerente, recursul a fost admis, a fost casată hotărârea atacată și a fost trimisă cauza pentru rejudecare la Curtea de Apel București.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6219/2004. Penal | ICCJ. Decizia nr. 6214/2004. Penal → |
|---|
