ICCJ. Decizia nr. 6415/2004. Penal. Art.20, 174 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 6415/2004
Dosar nr. 1652/2004
Şedinţa publică din 2 decembrie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Constanţa, prin sentinţa penală nr. 107 din 5 iunie 1996, a condamnat pe inculpatul C.N. la 6 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor, prevăzute în art. 64 lit. a) şi b) C. pen., după executarea pedepsei principale, pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor, prevăzută în art. 20 – art. 21, cu referire la art. 174 C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 71 alin. (2) şi art. 64 din acelaşi cod.
S-a constatat că prejudiciul de 780.892 lei, cauzat Spitalului Clinic Judeţean Constanţa, a fost reparat în întregime.
S-a respins, ca nefondată, cererea de despăgubire formulată de partea civilă C.D.F.
Inculpatul a fost obligat să plătească statului 100.000 lei cheltuieli judiciare.
S-a reţinut că, în seara de 11 octombrie 1994, în timpul unui scandal declanşat în incinta restaurantului P. din Constanţa de altercaţia intervenită între martorii S.D. şi P.M., partea vătămată C.D.F., care încerca să părăsească localul după ce încercase aplanarea conflictului a fost imobilizată cu ajutorul unui spray paralizant de către martorul A.M., şeful de unitate.
După ce a căzut la pământ, partea vătămată a fost lovită de inculpatul C.N., aflat în anturajul martorului A.M., cu o şipcă din lemn peste torace şi abdomen de mai multe ori, suferind un traumatism lombar şi abdominal cu ruptură de splină în urma căruia viaţa i-a fost pusă în pericol.
Curtea de Apel Constanţa, prin Decizia penală nr. 78 din 5 iunie 1997, a admis apelul declarat de inculpat şi a desfiinţat în parte sentinţa, în sensul că, prin aplicarea circumstanţelor atenuante potrivit art. 74 şi art. 76 C. pen., a redus pedeapsa de la 6 ani închisoare la 4 ani închisoare.
Celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate au fost menţinute.
Împotriva deciziei menţionate a declarat recurs inculpatul.
Prin Decizia penală nr. 793 din 4 martie 1999, Curtea Supremă de Justiţie a admis recursul inculpatului, apreciind că în cauză nu au fost administrate probe suficiente şi concludente pentru lămurirea acesteia sub toate aspectele în vederea aflării adevărului, impunându-se a se stabili dacă leziunile care au pus în pericol viaţa părţii vătămate au fost cauzate de inculpat sau o altă persoană.
În acest scop trebuie să se stabilească cu exactitate care a fost mecanismul producerii fiecăreia dintre leziunile primejdioase pentru viaţă, după stabilirea în prealabil a felului şi caracteristicile (substanţă şi dimensiuni) agentului vulnerant folosit, a numărului loviturilor, a poziţiei pe care o avea partea vătămată şi făptuitorul în momentul aplicării fiecărei lovituri în parte.
De asemenea, este necesar să se stabilească în mod cert dacă partea vătămată a fost lovită de una sau mai multe persoane, concomitent sau succesiv, precum şi identitatea persoanei, sau după caz, a persoanelor care au aplicat loviturile, urmând a se stabili modul în care a acţionat fiecare persoană în parte.
Urmează a se stabili şi împrejurările în care a avut loc lovirea părţii vătămate, cu stabilirea exactă a locului unde s-a petrecut aceasta.
În consecinţă, Curtea Supremă de Justiţie a stabilit că se impune reaudierea părţii vătămate şi a inculpatului, reaudierea tuturor martorilor din lucrări, precum şi audierea, ca martori a tuturor persoanelor enumerate în procesul verbal încheiat de organele de poliţie, în seara zilei de 11 octombrie 1994, la scurt timp după terminarea incidentului, să se anexeze foaia de observaţie clinică nr. 3784/1994, întocmită de Spitalul Judeţean Constanţa, să fie identificaţi şi audiaţi în calitate de martori atât medicii care au examinat-o pe partea vătămată la internare, cât şi aceia care au efectuat intervenţia chirurgicală, efectuarea unei expertize medico-legale, prin examinarea nemijlocită a părţii vătămate în cadrul unui consult medico-legal.
Ca urmare, dosarul a fost trimis primei instanţe pentru rejudecare, după casarea deciziei penale nr. 78 din 5 iunie 1997 a Curţii de Apel Constanţa şi sentinţei penale nr. 197 din 5 iunie 1996 a Tribunalului Constanţa.
În consecinţă cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa sub nr. R/1706/1999.
În acest dosar, prin sentinţa penală nr. 245 din 31 mai 2001 a Tribunalului Constanţa, s-a menţinut încadrarea juridică dată faptei prin actul de inculpare, iar în baza art. 20, raportat la art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) şi alin. (2), în referire la art. 76 alin. (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul C.N. la pedeapsa de 4 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., după executarea pedepsei închisorii.
S-a făcut aplicarea art. 71, în referire la art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
S-au constatat achitate cheltuielile ocazionate de internarea părţii vătămate în Spitalul Clinic Judeţean Constanţa.
S-a respins acţiunea civilă ca nefondată.
Prin Decizia penală nr. 289/ P din 2 noiembrie 2001, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, în dosarul nr. 619/P/2001, s-a admis apelul declarat de inculpatul C.N., s-a desfiinţat sentinţa penală nr. 245 din 31 mai 2001 şi s-a trimis cauza Tribunalului Constanţa pentru a rezolva fondul cu respectarea deciziei nr. 793/1999 a Curţii Supreme de Justiţie.
Pentru a pronunţa această soluţie, s-a reţinut că Tribunalul Constanţa nu s-a conformat în totalitate dispoziţiilor obligatorii ale Curţii Supreme de Justiţie, în sensul că nu s-au administrat toate probele dispuse şi chiar din oficiu şi probele solicitate de inculpat.
Ca urmare, dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Constanţa sub nr. R 2808/2001.
Acest tribunal, prin sentinţa penală nr. 700 din 8 decembrie 2003, a condamnat pe inculpat la 4 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru tentativă la infracţiunea de omor, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) C. pen., cu referire la art. 76 alin. (2) C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
Totodată s-a constatat achitate cheltuielile ocazionate de internarea părţii vătămate C.D.F. în Spitalul Judeţean Constanţa.
Apelul declarat de inculpat împotriva acestei sentinţe a fost respins, ca nefondat, prin Decizia penală nr. 52/ P din 5 martie 2004 a Curţii de Apel Constanţa.
Împotriva acestei decizii inculpatul a declarat recurs, susţinând în principal că în cauză s-a comis o gravă eroare de fapt, deoarece s-a reţinut că el este autorul faptei, cu toate că prin probele administrate nu s-a făcut dovada că el a lovit-o pe partea vătămată şi că loviturile aplicate acesteia cu o şipcă de lemn au fost de natură să cauzeze leziunile interne periculoase pentru viaţă.
În subsidiar, recurentul a susţinut că fapta trebuia încadrată în prevederile art. 182 alin. (1) C. pen. În principal recurentul a cerut achitarea, iar în subsidiar schimbarea încadrării juridice a faptei în infracţiunea de vătămare corporală gravă şi aplicarea unei pedepse cu suspendarea executării.
Recursul este întemeiat însă nu pentru considerentele expuse în aceste două motive de casare, a căror examinare este inutilă şi se omite ca atare, ci pentru un considerent de drept invocat din oficiu, potrivit celor ce se vor arăta în continuare.
Potrivit art. 38518 C. proc. pen., instanţa care rejudecă după casare, trebuie să se conformeze hotărârii instanţei de recurs, în măsura în care situaţia de fapt rămâne cea avută în vedere la soluţionarea recursului.
Decizia de casare cu trimiterea cauzei spre rejudecare pronunţată de instanţa de recurs este deci obligatorie, chiar dacă a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor legii.
Din Decizia nr. 793 din 4 martie 1999 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia penală, rezultă că primele hotărâri au fost casate, dispunându-se rejudecarea, pentru a se lămuri pe bază de probe dacă leziunile care au pus în pericol viaţa părţii vătămate au fost cauzate de inculpat sau de altă persoană.
În acest scop, trebuia să se stabilească cu exactitate care a fost mecanismul producerii fiecăreia dintre leziunile primejdioase pentru viaţă, după stabilirea, în prealabil a felului şi caracteristicilor (substanţă şi dimensiuni) agentul vulnerabil folosit, a numărului loviturilor, a poziţiei pe care o avea partea vătămată şi făptuitorul în momentul aplicării fiecărei lovituri în parte.
Pentru stabilirea acestor aspecte instanţa de casare, constatând că în cauză există opinii divergente ale organelor de specialitate medico-legale, cu privire la mecanismul de producere a leziunilor care au pus în primejdie viaţa părţii vătămate, în actele medico-legale emise de Laboratorul Medico-Legal al judeţului Constanţa la 14 decembrie 1994 şi 28 septembrie 1995, menţionându-se iniţial că leziunile suferite de partea vătămată au fost produse „prin lovire cu corp tăietor-înţepător" pentru ca ulterior să se ajungă la concluzia că aceste leziuni au fost cauzate prin „lovire cu corpuri dure şi comprimare, cu suprafaţă medie în jur de 10-12 cm, alungite", iar în raportul de nouă expertiză nr. A5/253/1997 din 19 mai 1977 a Institutului de medicină legală Prof. Mina Minovici arătându-se că leziunile traumatice constatate de partea vătămată au putut fi produse prin „loviri repetate cu un corp dur cu suprafaţă mare (pumn, genunchi, picior) sau cu foarte mare probabilitate prin comprimarea între două planuri dure (în poziţie culcat în poziţie decubit dorsal sau lateral lovit cu picioarele încălţat) şi reţinând că aceste concluzii nu se bazează pe examinarea directă a părţii vătămate în cadrul unui consult medico-legal (o asemenea examinare a fost efectuată foarte sumar la data de 14 decembrie 1994), a decis efectuarea unei noi expertize medico-legale, prin care să se stabilească mecanismul de producere a leziunilor care au pus în pericol viaţa părţii vătămate. În vederea efectuării acestei expertize, a apreciat că este necesară examinarea nemijlocită a părţii vătămate în cadrul unui consult medico-legal.
Rejudecând cauza, după casare, tribunalul încuviinţează o nouă expertiză cu obiectivele stabilite în Decizia de casare, dispunând ca partea vătămată să fie examinată de comisia medico-legală.
Prin raportul nr. A5/176/7684 din 3 iunie 2000, Institutul de Medicină Legală Prof. Mina Minovici a precizat că menţine concluziile expertizei anterioare, în sensul că leziunile s-au putut produce prin lovire cu corpuri dure cu suprafaţă mare (pumn, picior încălţat) fiind exclusă producerea prin lovire cu corp dur alungit tip şipcă sau comprimarea între două corpuri-planuri dure (lovire cu corp dur cu trunchiul fixat la sol).
Instanţa de rejudecare constatând că aceasta este o completare a expertizei anterioare şi că partea vătămată nu a fost examinată, a hotărât să se efectueze o nouă expertiză.
Prin raportul de nouă expertiză nr. A5/13833/7684 din 16 februarie 2001, Institutul de Medicină Legală Prof. Mina Minovici, fără a examina partea vătămată, a stabilit că aceasta a prezentat leziuni traumatice constând în:
- echimoză cu tumefacţia obraz drept care s-a putut produce prin lovire cu corp dur;
- traumatism toraco-abdominal acut închis cu ruptură gastrică, splinică, hemiperitonită difuză acută, hematom al colonului transvers şi descendent, leziuni care s-au putut produce prin loviri repetate cu corp dur cu suprafaţă limitată (pumn, picior, extremitatea unei şipci de lemn ), în poziţia dinamică victimă – agresor, posibil cu victima căzută la sol şi pentru care a necesitat 35-40 zile de îngrijiri medicale. În absenţa îngrijirilor medico-chirurgicale, ruptura gastrică, ruptura de splină cu hemoragie internă, au pus în primejdie viaţa victimei.
Fiind investit cu rejudecarea cauzei de către curtea de apel în urma admiterii apelului inculpatului şi desfiinţarea sentinţei anterioare, pentru ignorarea indicaţiilor date prin hotărârea de casare, tribunalul deşi a dispus efectuarea unei noi expertize medico-legală prin care să se stabilească cu exactitate mecanismul producerii fiecăreia dintre leziunile primejdioase pentru viaţă şi regiunile anatomice unde s-au aplicat loviturile, iar partea vătămată să fie examinată nemijlocit în cadrul unui consult medico-legal, în care scop a fost citată cu menţiunea să se prezinte la sediul institutului cu actele medicale pe care le deţine, a soluţionat cauza, fără ca expertiza dispusă să se fi efectuat şi cu toate că nici procurorul şi nici inculpatul nu au renunţat la noua expertiză. În loc de aceasta Comisia de Avizare şi Control de pe lângă Institutul de Medicină Legală Prof. Mina Minovici a depus avizul nr. E2/10966 din 18 februarie 2003, prin care a aprobat raportul de nouă expertiză nr. A5/13833 din 16 februarie 2001, iar instanţa l-a acceptat şi pe baza acestuia a soluţionat cauza.
Din moment ce Curtea Supremă de Justiţie, admiţând recursul inculpatului a casat hotărârile prin care acesta fusese condamnat pentru săvârşirea unei tentative la omor, dispunând ca tribunalul, căruia i s-a trimis cauza spre rejudecare, să ia măsuri pentru efectuarea, în condiţiile în care partea vătămată să fie examinată nemijlocit în cadrul unui consult medico-legal, a unei noi expertize medico-legale pentru a se stabili cu exactitate mecanismul producerii fiecăreia dintre leziunile primejdioase pentru viaţă şi regiunile anatomice unde s-au aplicat loviturile, instanţa de trimitere era obligată, potrivit prevederilor sus-menţionate, să se conformeze hotărârii pronunţate de instanţa de recurs.
Cum însă noua expertiză ordonată de Curtea Supremă de Justiţie s-a efectuat în alte condiţii decât cele arătate în Decizia de casare, şi anume fără examinarea părţii vătămate în cadrul unui consult medico-legal, numai pe baza actelor medicale aflate la dosarul cauzei, sentinţa pronunţată în aceste condiţii de instanţa de fond este contrară legii, fiind supusă cazului de casare înscris în art. 3859 alin. (1) pct. 171 C. proc. pen.
Aceeaşi critică este valabilă şi pentru curtea de apel care a respins apelul inculpatului, menţinând această sentinţă.
În consecinţă, recursul declarat de inculpat urmează a fi admis pe baza acestui motiv de casare, examinarea celorlalte motive devenind inutilă, a se casa Decizia atacată, cum şi sentinţa penală nr. 700 din 8 decembrie 2003 a Tribunalului Constanţa şi a se trimite dosarul aceluiaşi tribunal pentru efectuarea unei noi expertize medico-legale în condiţiile stabilite de Curtea Supremă de Justiţie, în temeiul căruia să se pronunţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul C.N. împotriva deciziei penale nr. 52/ P din 5 martie 2004 a Curţii de Apel Constanţa.
Casează Decizia atacată şi sentinţa penală nr. 700 din 8 decembrie 2003 a Tribunalului Constanţa.
Trimite cauza pentru rejudecare la Tribunalul Constanţa.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 2 decembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6412/2004. Penal. încheiere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6416/2004. Penal. Legea nr.284/1947. Recurs... → |
|---|
