ICCJ. Decizia nr. 6474/2004. Penal. Conflict competenţă. Stabilirea competenţei
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 6474/2004
Dosar nr. 3933/2004
Şedinţa publică din 3 decembrie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 22 din 6 mai 1989, Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti, a condamnat pe inculpatul I.I.C. la 15 ani închisoare, interzicerea pe timp de 7 ani a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) – b) C. pen., degradare militară şi confiscarea parţială a averii pentru infracţiunea de trădare prin transmitere de secrete, prevăzută de art. 157 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 67 alin. (2) C. pen.
Acelaşi inculpat a mai fost condamnat la 7 ani închisoare, interzicerea pe timp de 4 ani a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. şi degradarea militară, pentru infracţiunea de dezertare, prevăzute de art. 332 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 65 şi art. 67 alin. (3) C. pen.
Potrivit art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 alin. (2) şi art. 35 C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 15 ani închisoare, 7 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., degradarea militară şi confiscarea parţială a averii, sporită cu 5 ani închisoare, în total 20 de ani de închisoare şi pedepsele complimentare.
Confiscarea parţială a averii a constat în trecerea în proprietatea statului a bibliotecii tip R. compusă din 4 corpuri şi garnitură de hol astfel cum au fost menţionate la pct. 1 şi 2 din procesul-verbal de sechestru asigurator.
A fost menţinută măsura arestării preventive a inculpatului.
Pentru a se pronunţa această hotărâre, s-a reţinut în fapt, că, inculpatul avea gradul de maior în cadrul UM 023408 Bucureşti (Şcoala Militară de Muzică a Ministerului Apărării Naţionale) şi a făcut parte din grupul de excursionişti care la 19 aprilie 1989 a plecat la Izmir, în Turcia pentru a asistat la meciul de fotbal dintre echipele Galatasaray – Istambul şi Steaua Bucureşti.
După terminarea meciului şi a excursiei inculpatul a părăsit grupul de excursionişti români şi a cerut azil politic în Turcia.
A mai reţinut prima instanţă că inculpatul a avut acces, a deţinut şi a operat, în virtutea funcţiei timp îndelungat cu documente şi a deţinut date, care prin caracterul şi importanţa lor a interesat securitatea statului şi faptul că a transmis puterii străine, care i-a acordat azilul politic, secrete şi date.
S-a mai constatat că societatea pentru care inculpatul a optat nu a făcut acte de caritate, nu a oferit nimic gratuit, ci a fost de acord ca inculpatul ofiţer să ofere secretele şi datele pe care le cunoştea în virtutea calităţii sale (în acest sens fiind adresa nr. S/c 2532 din 26 aprilie 1989 a Ministerului Apărării Naţionale).
De asemenea, prima instanţă a mai precizat că inculpatul a absentat nemotivat de la unitate mai mult de trei zile.
Din actul existent la dosar rezultă că după expirarea vizei acordate inculpatul nu s-a mai înapoiat în ţară şi nici nu a solicitat reglementarea situaţiei sale faţă de statul român.
Curtea Militară de Apel, prin Decizia nr. 49 din 14 octombrie 2003, a respins, ca tardiv, apelul declarat de numitul I.C.
La pronunţarea acestei soluţii, instanţa de apel a reţinut că apelul înregistrat la 17 septembrie 2003 a fost declarat peste termenul legal, întrucât, dispozitivul hotărârii de condamnare pronunţată la 6 mai 1989 a fost comunicat inculpatului la data de 9 mai 1989 conform procesului verbal de predare, ataşat la dosarul nr. 165/1989 al Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti.
Nemulţumit de această decizie inculpatul a declarat recurs.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia penală nr. 89 din 8 ianuarie 2004, a admis recursul declarat de inculpat, a casat hotărârea atacată şi a trimis cauza Curţii Militare de Apel Bucureşti pentru judecarea apelului, pe care l-a considerat declarat în termen, având în vedere nerespectarea dispoziţiilor legale privind comunicarea dispozitivului hotărârii de condamnare către inculpat.
Prin Decizia nr. 24 din 19 aprilie 2004, Curtea Militară de Apel Bucureşti şi-a declinat competenţa în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, motivând în sensul că în cazul infracţiunii de trădare există o singură cale de atac şi anume, recursul, a cărei soluţionare intră în competenţa instanţei supreme.
Împotriva acestei decizii inculpatul prin mandatarul său, a declarat recurs.
Prin Decizia penală nr. 3225 din 11 iunie 2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a luat act de retragerea recursului declarat de inculpat împotriva deciziei atacate.
Asupra recursului declarat de inculpat împotriva sentinţei penale nr. 22 din 6 mai 1989 a Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti.
Prin primul motiv de casare, se susţine că, în speţă, condamnarea sa pentru infracţiunea de trădare prin transmitere de secrete, prevăzută de art. 157 alin. (2) C. pen., este greşită, deoarece fapta imputată nu întruneşte elementele constitutive ale acestei infracţiuni sus-arătată şi se impune achitarea sa în baza art. 11 pct. 2 lit. a) şi art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.
Motivul de casare este întemeiat.
Potrivit art. 157 C. pen., constituie infracţiunea de trădare prin transmiterea de secrete, faptul de a transmite secretele de stat unei puteri sau organizaţii străine ori agenţilor acestora, precum şi procurarea de documente sau date ce constituie secrete de stat, ori deţinerea, de asemenea, documente de către cei care nu au calitatea de a le cunoaşte, în scopul transmiterii lor unei puteri sau organizaţii străine ori agenţilor străini, săvârşite de un cetăţean român sau de o persoană fără cetăţenie domiciliată pe teritoriul statului român. Potrivit art. 157 alin. (2) C. pen., infracţiunea constă, de asemenea, în aceleaşi fapte, dacă privesc alte documente sau date care, prin caracterul şi importanţa lor, fac ca fapta săvârşită să pericliteze securitatea statului.
Aşadar, pentru realizarea laturii obiective a infracţiunii, în ambele sale forme, este necesar să se stabilească, pe bază de probe, existenţa unei activităţi concrete fie de transmiterea sau procurarea unor documente sau date, fie de deţinerea unor documente. Oricare dintre aceste acţiuni trebuie să se refere la documente sau date ce constituie secrete de stat, în prima formă a infracţiunii şi la documente sau date care, prin caracterul şi importanţa lor, fac ca fapta săvârşită să pericliteze securitatea statului, în a doua formă a infracţiunii. Dacă infracţiunea se realizează prin transmiterea unor documente sau date, această transmitere trebuie să se facă numai către o putere sau organizaţie străină către agenţi ai acestora, iar dacă infracţiunea se realizează prin procurarea sau deţinerea unor documente sau date, oricare dintre aceste acţiuni trebuie săvârşită în scopul transmiterii documentelor sau datelor celor arătaţi mai sus.
Examinând actele şi lucrările dosarului se constată că, aşa cum se desprinde din adresa nr. S/C 2532 din 26 aprilie 1989, a Ministerului Apărării Naţionale, inculpatul a avut acces, a deţinut şi a operat în virtutea funcţiei, cu documente şi a deţinut date care, prin caracterul şi importanţa lor interesează securitatea statului.
Probele dosarului nu confirmă însă şi faptul că inculpatul a transmis puterii străine care i-a acordat azil politic, sau către altă putere sau organizaţie străină, ori către agenţii ai acestora, secretele şi datele pe care le cunoştea în virtutea calităţii sale.
Nefiind întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de trădare prin transmiterea de secrete, prevăzută de art. 157 alin. (2) C. pen., urmează a pronunţa achitarea inculpatului în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.
Pe cale de consecinţă, se va înlătura pedeapsa complimentară a confiscării parţiale a averii, şi se va revoca măsura arestării preventive a inculpatului.
Prin cel de-al doilea motiv de casare, inculpatul a invocat prescripţia răspunderii penale şi a solicitat încetarea procesului penal, pentru infracţiunea prevăzută de art. 332 alin. (1) C. pen.
Şi acest motiv este întemeiat.
Aşa cum s-a arătat, inculpatul a săvârşit infracţiunea de dezertare prevăzută de art. 332 alin. (1) C. pen., pentru care a fost condamnat la 7 ani închisoare.
Cum această infracţiune este sancţionată cu închisoare de la un la 7 ani, potrivit art. 122 lit. c) C. pen., termenul de prescripţie a răspunderii penale era de 8 ani.
Întrucât, în conformitate cu prevederile art. 124 C. pen., prescripţia înlătură răspunderea penală, oricâte întreruperi ar interveni, dacă termenul de prescripţie prevăzut în art. 122 este depăşit cu încă jumătate, rezultă că, în speţă, acest termen special de prescripţie este de 12 ani şi că el a început să curgă de la data săvârşirii infracţiunii, 23 aprilie 1989, luând sfârşit în 23 aprilie 2001.
Aşadar, la 3 decembrie 2004, data soluţionării recursului de faţă, termenul de prescripţie sus-menţionat este împlinit, ceea ce impune casarea sentinţei şi în conformitate cu prevederile art. 11 pct. 2 lit. b), raportat la art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc. pen., încetarea procesului penal faţă de inculpat, pentru infracţiunea de dezertare, ca efect al prescripţiei răspunderii penale, conform art. 124 C. pen.
Recursul inculpatului, fiind deci întemeiat, urmează a se admite şi a se casa sentinţa atacată, potrivit dispozitivului deciziei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul I.I.C. împotriva sentinţei penale nr. 22 din 6 mai 1989 a Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti.
Casează sentinţa atacată şi în baza art. 11 pct. 2 lit. b), raportat la art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc. pen., încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului, pentru infracţiunea prevăzută de art. 332 alin. (1) C. pen., în legătură cu care operează prescripţia răspunderii penale.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., achită pe inculpat pentru infracţiunea prevăzută de art. 157 alin. (2) C. pen.
Înlătură măsura confiscării parţiale a averii constând în trecerea în proprietatea statului a bibliotecii tip R. şi a unei garnituri de hol, astfel cum sunt menţionate la pct. 1 şi 2 din procesul verbal asigurător.
Revocă măsură arestării preventive a inculpatului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 3 decembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6423/2004. Penal. Art.268/28 c.pen.ant. Recurs... | ICCJ. Decizia nr. 6481/2004. Penal. Revizuire. Recurs → |
|---|
