ICCJ. Decizia nr. 6497/2004. Penal. Art.174, 176 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 6497/2004
Dosar nr. 5482/2004
Şedinţa publică din 6 decembrie 2004
Asupra recursului penal de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 582 din 16 noiembrie 1999 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, în baza art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul S.P. la o pedeapsă de 18 ani închisoare.
În baza art. 61 C. pen., a fost revocată liberarea condiţionată din pedeapsa de 9 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 3695/1997 a Judecătoriei Craiova şi a fost contopit restul de 1092 zile, rămas neexecutat, cu pedeapsa de 18 ani închisoare, dispunându-se ca inculpatul să execute pedeapsa de 18 ani închisoare, cu aplicarea prevederilor art. 71 raportat la art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 65 C. pen., au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe timp de 5 ani, după executarea pedepsei principale.
A fost menţinută starea de arest a inculpatului şi s-a dedus prevenţia acestuia de la 24 august 1998 la zi.
În baza art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., a fost condamnată inculpata F.V. la o pedeapsă de 18 ani închisoare.
În baza art. 61 C. pen., a fost revocată liberarea condiţionată din pedeapsa de 3 ani, 9 luni şi 11 zile închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 331 din 10 martie 1995 a Judecătoriei sector 1 Bucureşti, din care s-a constatat că a rămas un rest neexecutat de 699 zile, rest ce a fost contopit cu pedeapsa de 18 ani închisoare, dispunându-se ca inculpata să execute pedeapsa de 18 ani închisoare, cu aplicarea prevederilor art. 71 raportat la art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 65 C. pen., au fost interzise inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe timp de 5 ani, după executarea pedepsei principale.
A fost menţinută starea de arest a inculpatei şi s-a dedus prevenţia acesteia de la 24 august 1998 la zi.
A fost confiscată bara de fier folosită la săvârşirea infracţiunii.
S-a luat act că partea vătămată B.C. nu a solicitat despăgubiri în cauză.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi cei doi inculpaţi. Prin Decizia penală nr. 154 din 30 martie 2000, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a respins ca nefondate apelurile declarate.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi cei doi inculpaţi.
Prin Decizia penală nr. 225 din 19 ianuarie 2001 a Curţii Supreme de Justiţie au fost admise recursurile declarate, au fost casate ambele hotărâri şi, în baza art. 333 C. proc. pen., a fost restituit dosarul la Parchet, pentru completarea urmăririi penale. Totodată a fost menţinută starea de arest a inculpaţilor.
În rejudecarea cauzei, după casare şi restituirea la Parchet prin sentinţa penală nr. 771 din 8 iunie 2004 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în baza art. 174 C. pen., raportat la art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul S.P. la o pedeapsă de 20 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale.
În baza art. 61 alin. (2) C. pen., a fost revocată liberarea condiţionată din pedeapsa de 9 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 3695/1997 a Judecătoriei Craiova din care s-a constatat că a rămas neexecutat un rest de 1092 zile, rest ce a fost contopit cu pedeapsa de 20 ani închisoare, dispunându-se ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 20 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 174 C. pen., raportat la art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., a fost condamnată inculpata F.V. la o pedeapsă de 20 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 61 alin. (2) C. pen., a fost revocată liberarea condiţionată din pedeapsa de 3 ani şi 9 luni şi 11 zile închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 331 din 10 martie 1995 a Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti, din care s-a constatat că a rămas un rest neexecutat de 699 zile, rest ce a fost contopit cu pedeapsa de 20 ani închisoare dispunându-se ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea de 20 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
S-a aplicat ambilor inculpaţi pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 C. pen.
A fost menţinută starea de arest a inculpaţilor şi s-a dedus durata arestării preventive a acestora de la 24 august 1998 la zi.
În baza art. 118 lit. b) C. pen., a fost confiscată bara de fier folosită la săvârşirea infracţiunii.
S-a luat act că partea vătămată B.C. nu s-a constituit parte civilă în cauză.
Au fost obligaţi inculpaţii la câte 2.400.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că, la data de 23 august 1998, la locuinţa inculpaţilor, care erau concubini, a venit partea vătămată D.M. Pe fondul consumului de alcool, între victimă şi inculpaţi au intervenit discuţii contradictorii, ce au degenerat, în final, într-o altercaţie fizică între inculpată şi victimă, aceştia lovindu-se reciproc.
În ajutorul inculpatei a sărit inculpatul S.P., care a doborât la pământ victima, lovind-o cu picioarele şi apoi, în mod repetat, cu o rangă în zona hemitoracelui stâng, după care victima a fost lovită cu aceeaşi bară din fier şi de inculpată.
După aproximativ două ore, timp în care cei doi concubini au consumat băuturi alcoolice, inculpata a plecat din locuinţă cu intenţia de a mai cumpăra băutură. Ştiind că victima a decedat, inculpata s-a deplasat la rudele acesteia, respectiv la domiciliul martorilor V.E. şi M.M., spunându-le că D.M. a fost omorât de S.P.
Rudele victimei s-au deplasat la apartamentul inculpaţilor, unde au constatat decesul acesteia.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel cei doi inculpaţi.
Inculpata F.V. a susţinut că nu se face vinovată de comiterea faptei, solicitând, în principal, achitarea sa şi, în subsidiar, reducerea pedepsei aplicate.
Inculpatul S.P. a invocat faptul că este nevinovat, solicitând achitarea sa şi, în subsidiar, reducerea pedepsei.
Prin Decizia penală nr. 639 din 6 septembrie 2004, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. 2337/2004 au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de inculpaţii S.P. şi F.V.
A fost dedusă arestarea preventivă a ambilor inculpaţi de la 23 august 1998 la zi şi a fost menţinută starea de arest a acestora.
A fost obligat apelantul inculpat S.P. la plata sumei de 950.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu s-a dispus a fi avansată din fondul Ministerului Justiţiei.
A fost obligată apelanta, inculpată F.V. la plata sumei de 550.000 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva deciziei penale nr. 639 din 6 septembrie 2004, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, au declarat recurs, în termen legal, ambii inculpaţi, care au invocat cazurile de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 171 şi pct. 14 C. proc. pen.
Inculpaţii au solicitat, în principal achitarea, în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., ca urmare a lipsei probelor de incriminare, fiecare susţinând că celălalt se face vinovat de comiterea faptei.
În subsidiar, ambii inculpaţi au solicitat reindividualizarea pedepselor aplicate, în raport de împrejurările concrete ale comiterii faptei şi de datele care caracterizează persoana lor.
Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât şi din oficiu ambele hotărâri, conform prevederilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., combinate cu art. 3856 alin. (1) şi art. 3857 alin. (1) C. proc. pen., constată că prima instanţă a reţinut, în mod corect, situaţia de fapt şi a stabilit vinovăţia inculpaţilor, pe baza unei juste aprecieri a probelor administrate în cauză, dând faptelor comise de către aceştia încadrarea juridică corespunzătoare.
De asemenea, instanţa de fond a efectuat o justă individualizare a pedepselor aplicate inculpaţilor atât sub aspectul naturii şi al cuantumului acestora, cât şi ca modalitate de executare, fiind respectate criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Înalta Curte constată că invocarea nevinovăţiei de către ambii inculpaţi contrazice nesusţinut probatoriile administrate în cauză.
Simpla afirmaţie a unei stări de fapt, fără coroborarea acesteia cu alte mijloace de probă, nu poate fi acceptată ca adevăr, iar modalitatea de apărare utilizată de inculpaţi, respectiv negarea realităţii evidente, nu poate influenţa convingerea bazată pe probe irefutabile.
Astfel, din ansamblul probator administrat, după restituirea cauzei la Parchet pentru completarea urmăririi penale, respectiv din procesul verbal de cercetare la faţa locului şi planşa fotografică, rapoartele de expertiză medico – legală serologică, raportul de constatare tehnico – ştiinţifică, depoziţiile martorilor N.D., V.E., M.M., coroborate cu declaraţiile inculpaţilor şi procesele verbale de confruntare, rezultă că, la data de 23 august 1998, cei doi inculpaţi au exercitat acte de violenţă asupra victimei D.M., soldate cu multiple leziuni grave ce au condus la decesul acesteia.
În cursul cercetărilor inculpata F.V. a prezentat mai multe variante ale comiterii faptei.
Astfel, în declaraţiile date la 16 martie 2001 inculpata a revenit asupra declaraţiilor iniţiale, (în care a recunoscut că împreună cu inculpatul S.P. a lovit-o pe victima D.M.), precizând că incidentul s-a declanşat urmare faptului că victima ar fi agresat-o, propunându-i să întreţină relaţii sexuale şi că, în acest context, inculpatul S.P. a lovit-o pe victimă, cu pumnii şi picioarele şi apoi cu o bară metalică, revoltat de atitudinea acesteia. În consecinţă, inculpata F.V. nu a mai recunoscut comiterea faptei, susţinând că nu a avut nici o participaţie la săvârşirea acesteia, fapta aparţinând în exclusivitate inculpatului S.P.
La rândul său, inculpatul S.P. a negat comiterea faptei, relatând în declaraţiile luate imediat după incident că, în jurul orelor 20,00, ar fi fost trezit de un scandal ce avea loc între concubina sa şi victimă; a constatat că victima era căzută la pământ, fiind lovită cu o bară metalică, astfel că nu a avut nici o contribuţie la comiterea faptei.
Depoziţiile inculpatului S.P. sunt contrazise de relatările martorei V.E. care, deplasându-se la adresa unde a avut loc incidentul, l-a observat pe D.M. întins pe pardoseală, în jurul cadavrului nefiind sânge, capul şi hainele victimei fiind ude, de unde a tras concluzia că acestea fuseseră spălate recent. La rândul său, martorul N.D., care a însoţit-o pe martora V.E., a relatat instanţei că l-a văzut pe inculpatul S.P. având în mână o rangă metalică şi, în discuţiile purtate iniţial, acesta a negat că victima s-ar afla în locuinţă. Acelaşi martor a relatat că a văzut hainele inculpatului S.P., care erau ude, de unde a tras concluzia că inculpatul a procedat la spălarea victimei şi a locului incidentului, pentru a nu lăsa urme.
Contradicţiile din declaraţiile inculpaţilor sunt revelatoare pentru derularea evenimentelor, în sensul că faptele ambilor inculpaţi au concurat la uciderea victimei.
Astfel, inculpatul S.P. nu numai că nu dormea la momentul sosirii rudelor victimei, aşa cum a declarat, ci îi aştepta pe aceştia cu o rangă în mână, încercând să nu permită nimănui pătrunderea în apartament.
În acest context, este greu de presupus că inculpatul S.P. nu avea cunoştinţă că victima D.M. a decedat în locuinţa sa şi că el nu a avut nici o participare la comiterea faptei.
Mai mult decât atât, în contextul recunoaşterii iniţiale a faptei de către inculpata F.V., este greu de admis că doar aceasta ar fi putut produce victimei leziuni de gravitatea celor consemnate în raportul de necropsie, respectiv politraumatism cu fractură de proces alveolar mandibular, cu avulsii dentare, fracturi costale cu hemopneumotorax, ruptură de splină şi rinichi stâng cu hemoperitoneu.
În lipsa unor martori oculari prezenţi la incident, numai din analizarea caracteristicilor leziunilor prezentate de victimă se poate concluziona că faptele ambilor inculpaţi au concurat la decesul acesteia.
Multiplele leziuni existente pe corpul victimei demonstrează faptul că este imposibil ca acestea să se fi produs într-un interval relativ scurt de timp, de către un singur autor, fără a beneficia de ajutorul celuilalt. Nu trebuie neglijat faptul că victima avea o constituţie fizică superioară inculpatei F.V., alcoolemia nefiind atât de mare încât să-i anihileze capacitatea de apărare.
Apărarea inculpatei în sensul că ar fi fost lovită de inculpatul S.P. şi obligată să lovească victima cu ranga, nu este susţinută de nici o probă, inculpata neprezentând vreo excoriaţie sau echimoză, care ar fi fost de neevitat în cazul în care ar fi fost agresată.
În aceste condiţii, cererea ambilor inculpaţi de achitare este vădit nefundamentată şi nu se sprijină pe argumente de natură a zdruncina încrederea instanţei supreme în temeinicia probatoriilor administrate.
Din chiar atitudinea oscilantă exprimată de inculpaţi prin cererea subsidiară de reindividualizare a pedepsei, se poate desluşi clar intenţia acestora de a prelungi atitudinea nesinceră adoptată în raport cu faptele deduse judecăţii, aspect ce dovedeşte o dată în plus că aceştia nu au conştientizat gravitatea faptei comise şi nu încearcă nici un regret pentru consecinţele acesteia.
Astfel, inculpaţii au probat indubitabil că prezintă un pericol real pentru societate şi că sancţiunea ce le-a fost aplicată corespunde întru totul acestei stări de pericol.
Reţinându-se şi starea de recidivă postcondamnatorie în care se aflau ambii inculpaţi la data săvârşirii faptelor, Înalta Curte apreciază că nu sunt motive de reformare a hotărârilor atacate, în sensul criticilor formulate de recurenţi.
Curtea constată că pedepsele aplicate inculpaţilor au fost just individualizate, fiind avute în vedere elementele de fapt şi de atitudine manifestate de aceştia, precum şi împrejurările că inculpaţii au comis o faptă reprobabilă de o gravitate deosebită, sancţionată în toate timpurile şi tipurile de societate sub forma paricidului.
Pe de altă parte, asemenea fapte, neurmate de o ripostă fermă a societăţii, ar întreţine climatul infracţional, ar crea făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea legii şi ar determina un sentiment de insecuritate şi neîncredere în buna desfăşurare a justiţiei.
Faţă de cele menţionate mai sus, Înalta Curte, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii F.V. şi S.P., împotriva deciziei penale nr. 639 din 6 septembrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Potrivit art. 38517 alin. (4) raportat la art. 383 alin. (2) şi art. 381 alin. (1) C. proc. pen., va deduce din pedepsele aplicate inculpaţilor, timpul arestării preventive de la 24 august 1998 la 6 decembrie 2004.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga pe recurenţii inculpaţi să plătească sumele de câte 1.600.000 lei, fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 400.000 lei, pentru fiecare, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii F.V. şi S.P. împotriva deciziei penale nr. 639 din 6 septembrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Deduce din pedepsele aplicate inculpaţilor, timpul arestării preventive de la 24 august 1998 la 6 decembrie 2004.
Obligă pe recurenţii inculpaţi să plătească sumele de câte 1.600.000 lei, fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 400.000 lei, pentru fiecare, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 6 decembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6496/2004. Penal. Art.211 alin2 c. pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6498/2004. Penal. Art.183 c.pen. Recurs → |
|---|
