ICCJ. Decizia nr. 6476/2004. Penal. întrerupere executare pedeapsă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 6476/2004
Dosar nr. 5783/2004
Şedinţa publică din 3 decembrie 2004
deliberând asupra recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, împotriva deciziei penale nr. 551/ A, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, la 28 iulie 2004, în dosarul nr. 2394/2004, privind pe condamnata Z.M.G., constată următoarele:
Prin cererea formulată la 3 mai 2004, Z.M.G. a solicitat întreruperea executării pedepsei de 3 ani închisoare, pentru infracţiunea de trafic de influenţă, prevăzută de art. 257 C. pen., care i-a fost aplicată prin sentinţa penală nr. 22, pronunţată de Tribunalul Giurgiu la 3 februarie 2003 şi rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 5654 din 3 decembrie 2003 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia penală.
În motivarea cererii au fost invocate dispoziţiile art. 455, raportat la art. 453 lit. c) C. proc. pen., susţinându-se ca întreruperea executării pedepsei îi este necesară condamnatei pentru soluţionarea unor probleme generate de starea de boală a fiicei sale.
Cauza a fost înregistrată mai întâi pe rolul Tribunalului Giurgiu cu numărul de dosar 813/2004, iar prin sentinţa penală nr. 230, pronunţată la 21 iunie 2004, instanţa astfel sesizată a respins, ca nefondată, cererea de întrerupere a executării pedepsei, apreciind că, în raport cu actele medicale „situaţia grea a fiicei condamnatei este de durată şi nu are caracter de împrejurare specială".
În considerentele sentinţei s-a menţionat, de asemenea, că măsura solicitată nu se justifică nici în raport cu sprijinul pe care condamnata a susţinut ca l-ar putea da fiicei sale în găsirea unui loc de muncă ori în valorificarea obligaţiei de întreţinere pe care tatăl acesteia din urmă o are conform legii.
Apelul declarat ulterior de condamnata Z.M.G. împotriva acelei sentinţei a fost admis prin Decizia penală nr. 551/ A pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, la 28 iulie 2004, în dosarul nr. 2394/2004.
Ca urmare sentinţa apelată a fost desfiinţată, procedându-se la rejudecarea cauzei în fond, în sensul admiterii cererii de întrerupere a executării pedepsei pentru o perioadă de trei luni.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a reţinut în principal că prezenţa condamnatei, fie şi pentru o perioadă limitată de timp, alături de fiica sa, este imperios necesară, date fiind natura şi gravitatea bolii de care suferă acesta din urmă.
Împotriva deciziei instanţei de apel s-a declarat recurs în termen legal de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, cauza fiind apoi înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie, secţia penală, cu numărul de dosar 5783/2004.
În motivarea recursului, întemeiat pe dispoziţiile art. 3859 pct. 171, raportat la art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., s-a susţinut că instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a prevederilor art. 455, raportat la art. 453 lit. c) C. proc. pen., deoarece, în speţă, executarea imediată a pedepsei aplicate condamnatei nu este de natură a avea consecinţe grave pentru starea de sănătate a fiicei acesteia.
În acest sens s-a relevat că, potrivit referatului depus în dosarul de fond, arestarea condamnatei a avut loc la 7 ianuarie 2004, iar boala fiicei sale, M.E., s-a manifestat cu cel puţin doi ani mai înainte, fapt dovedit de un act medical care atestă că, în intervalul 26 ianuarie 2002, 11 februarie 2002, aceasta s-a aflat internată la Spitalul de Psihiatrie Alexandru Obregia cu diagnosticul „tulburare depresiv-anxioasă reactivă".
În aceeaşi ordine de idei s-a afirmat că:
„specificul acestei maladii şi lunga durată de spitalizare suportată până în prezent demonstrează caracterul de durată al bolii de care suferă fiica condamnatei", „nu există acte medicale în sensul agravării stării de sănătate a acesteia după externare",
„cele câteva luni de închisoare executate de condamnată până în prezent au făcut să se estompeze ecoul şocului emoţional trăit iniţial de fiică la aflarea veştii despre arestarea mamei sale",
„prezenţa condamnatei alături de fiica sa, pe o perioadă de numai trei luni, cât îngăduie legea, nu ar contribui în mod substanţial la însănătoşirea acesteia", iar
„în cazuri de acest gen de afecţiuni psihice, impresiile puternice, cum ar fi revederea mamei după o lungă absenţă, acomodarea cu noua situaţie şi reîntoarcerea condamnatei la locul de detenţie, vor putea produce o tulburare şi mai mare în echilibrul atât de fragil al bolnavei".
Alte argumente dezvoltate în susţinerea recursului au vizat existenţa prezumată a unui sprijin de care bolnava a beneficiat şi va beneficia în timpul detenţiei mamei sale „din partea cunoştinţelor condamnatei" şi respectiv „completarea veniturilor necesare traiului de zi cu zi" pe care aceeaşi bolnavă o poate obţine în instanţă printr-un proces „pentru obligarea tatălui său la respectarea obligaţiei legale de întreţinere".
În aceeaşi ordine de idei a fost invocată şi jurisprudenţa conform căreia afecţiunile cronice, severe, de care o rudă de gradul întâi a condamnatului suferă încă dinainte de încarcerarea acestuia, nu justifică întreruperea executării pedepsei.
În ceea ce o priveşte intimata condamnată a solicitat respingerea recursului.
Recursul este nefondat.
În acest sens este de observat că prevederile art. 453 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., instituie, ca temei legal de amânare sau, raportat la art. 455 C. proc. pen., de întrerupere a executării pedepsei, situaţia în care, datorită unor împrejurări excepţionale, executarea imediată ar avea consecinţe grave pentru condamnat, familie sau unitatea la care lucrează.
Faptul că textul de lege amintit nu indică nici un criteriu de evaluare a caracterului excepţional al împrejurărilor sau al gravităţii consecinţelor menţionate nu poate fi interpretat decât în sensul că respectiva operaţiune rămâne a fi făcută de instanţa de judecată de la caz la caz, pe baza unor probe concludente şi mai puţin în funcţie de jurisprudenţă.
În speţă instanţa de apel a făcut o astfel de evaluare care nu are caracter pur subiectiv dat fiind că se sprijină pe probe ce atestă afecţiunile psihice severe de care suferă fiica condamnatei.
Nu beneficiază în schimb de nici un suport probatoriu aserţiunile din motivarea recursului referitoare la modalităţile în care bolnava psihică şi-ar putea apăra interesele de ordin patrimonial, fără sprijinul, fie şi temporar, al mamei sale; semnificativă din acest punct de vedere este de altfel şi evocarea, cu prilejul dezbaterii recursului, a posibilităţii instituirii, în cele trei luni de întrerupere a executării pedepsei, a unor măsuri legale de protecţie.
În aceeaşi ordine de idei, Curtea reţine că sunt nesusţinute în plan probatoriu şi deci pur speculative, pronosticurile făcute în motivarea recursului cu privire la efectele de ordin medical pe care le-ar putea avea asupra bolnavei admiterea sau respingerea cererii de întrerupere a executării pedepsei aplicate mamei sale.
Prin comparaţie este cu totul rezonabilă aprecierea instanţei de apel, în sensul că încarcerarea condamnatei a fost de natură a accentua instabilitatea psihică preexistentă a fiicei sale.
Aşa fiind, Curtea constată că prin Decizia pronunţată în apel s-a făcut o corectă aplicare a art. 455, raportat la art. 453 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. şi că prin urmare în cauză nu îşi găsesc aplicarea prevederile art. 3859 pct. 171 C. proc. pen., invocate ca temei al recursului.
O concluzie similară se impune şi cu privire la celelalte dispoziţii ale art. 3859 alin. (1), coroborat cu alin. (3) C. proc. pen.
În consecinţă, Curtea va face aplicarea art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., respingând recursul ca nefondat.
Totodată se va dispune ca onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu pentru a o asista pe condamnată să fie plătit din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, împotriva deciziei penale nr. 551/ A din 28 iulie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, privind pe condamnata Z.M.G.
Onorariul pentru apărarea din oficiu a condamnatei, în sumă de 200 000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 3 decembrie 2004
| ← ICCJ. Decizia nr. 6472/2004. Penal | ICCJ. Decizia nr. 6480/2004. Penal. Contestaţie la executare.... → |
|---|
