ICCJ. Decizia nr. 6507/2004. Penal. Legea nr.143/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 6507/2004
Dosar nr. 4191/2004
Şedinţa publică din 6 decembrie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 551 din 26 aprilie 2004, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, a condamnat inculpaţii:
- B.B.C. la 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 şi la un an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 4 din Legea nr. 143/2000, ambele cu aplicarea art. 16 din acelaşi act normativ.
A contopit pedepsele şi a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
- C.M.M. la 6 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 16 din Legea nr. 143/2000.
- V.Ş. la 7 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 74 alin. (2) şi art. 76 lit. c) C. pen.
În baza art. 17 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 raportat la art. 118 lit. e) C. pen., a confiscat de la inculpatul B.B.C. cantităţile de 928,8 gr şi 75,70 gr heroină rămase după efectuarea analizelor de laborator şi a dispus distrugerea acestora.
În acelaşi sens s-a dispus cu privire la 929 comprimate MDMA, 6,4 gr cocaină şi 132 gr cannabis, cu referire la inculpatul C.M.M.
Cu referire la cei doi inculpaţi s-a dispus şi în sensul confiscării cântarelor folosite la săvârşirea infracţiunii.
A confiscat în folosul statului 2700 dolari S.U.A., 1000 euro şi 2.150.000 lei de la inculpatul C.M.M. şi 280 dolari S.U.A., 2 leva şi 4.480.000 lei de la inculpatul V.Ş.
A înlăturat aplicarea măsurii asigurătorii a sechestrului, cu privire la autoturism şi a dispus restituirea acestuia inculpatului B.B.C.
S-a reţinut că, la data de 27 martie 2002, inculpatul B.B.C. a fost depistat de către organele de poliţie, având asupra sa cantitatea de 934 gr heroină.
Acesta a declarat că o cumpărase de la inculpatul C.M.M., de la care mai cumpărase anterior 100 şi respectiv 500 gr heroină.
Din întreaga cantitate a oprit 100 gr pentru consum propriu, restul fiind dat inculpatului V.Ş., care plătea cu 10 dolari S.U.A. gramul.
Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că inculpaţii au cumpărat, deţinut şi vândut în mod repetat droguri de mare risc, primul fiind şi consumator.
Împotriva hotărârii primei instanţe inculpaţii V.Ş. şi C.M.M. au declarat apel, primul solicitând schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 în infracţiunea prevăzută de art. 4 din acelaşi act normativ, susţinând că nu există nici o probă directă privind săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri. Ambii au solicitat reindividualizarea pedepselor, în sensul reducerii cuantumului acestora.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, prin Decizia penală nr. 497/ A din 30 iunie 2004, a respins apelurile ca nefondate, cu motivarea că vinovăţia acestora a fost pe deplin dovedită, iar pedepsele aplicate au fost judicios individualizate.
Împotriva acestei din urmă hotărâri inculpatul V.Ş. a declarat recurs, solicitând în principal schimbarea încadrării juridice a faptei şi, în subsidiar, reindividualizarea pedepsei în sensul reducerii cuantumului acesteia, dându-se o eficienţă mai mare circumstanţelor atenuante, precum şi circumstanţelor personale.
Recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Din economia dispoziţiilor art. 2 şi art. 4 din Legea nr. 143/2000, rezultă că legiuitorul a stabilit modalităţi alternative, în parte comune, constituind elementul material al celor două infracţiuni care se disting, în principal, prin scop.
În primul caz, activităţile incriminate au ca scop realizarea circulaţiei, transferului, adică a traficării drogurilor de la o persoană la alta.
În ce de-al doilea caz, legiuitorul a înţeles să incrimineze acte materiale săvârşite în scopul asigurării consumului propriu.
Drept urmare, încadrarea juridică a faptei, indiferent de componenta activităţii infracţionale, este dată de stabilirea, corespunzător materialului probator administrat, de comiterea acestora în scopul traficării sau/ şi a consumului de droguri.
În cauză, din declaraţiile inculpatului B.B.C., menţinute şi cu ocazia confruntării cu recurentul, precum şi a conţinutului convorbirilor telefonice dintre inculpaţi, precum şi dintre inculpatul V.Ş. şi diferite persoane cărora acestea le vindea heroină, rezultă indubitabil că acesta din urmă a săvârşit acte materiale incriminate de Legea nr. 143/2000, în vederea realizării traficului de droguri de mare risc.
Drept urmare, încadrarea juridică a faptei este cea legală, aşa încât recursul se constată a fi nefondat sub aspectul acestei critici.
Este irelevant sub aspectul examinat că în locuinţa acestuia, cu ocazia percheziţiei, nu au fost depistate droguri, atâta timp cât vinovăţia acestuia a fost stabilită cert prin probele administrate, menţionate anterior.
Aceste împrejurări, în contextul în care traficul de droguri a luat amploarea unui fenomen, ilustrează un pericol social mare al faptei şi făptuitorului.
Drept urmare, în lipsa altor elemente de circumstanţiere, nu se constată temeiuri care să justifice reindividualizarea pedepsei, în sensul reducerii cuantumului acesteia, dându-se o mai mare eficienţă art. 74 alin. (2) C. pen., cu referire la starea sănătăţii inculpatului, text de lege în temeiul căruia pedeapsa aplicată inculpatului a fost stabilită sub limita minimă prevăzută de norma incriminatoare.
Ca atare, recursul declarat de inculpatul V.Ş. se constată a fi nefondat şi sub aspectul acestei critici.
În fine, examinând cauza în raport de dispoziţiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., nici alte motive de casare susceptibile a fi puse în discuţie din oficiu nu se constată.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul V.Ş.
Totodată, în baza art. 192 alin. (2) din acelaşi cod, Curtea va obliga recurentul inculpat menţionat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul V.Ş. împotriva deciziei penale nr. 497 din 30 iunie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Obligă pe recurentul inculpat să plătească suma de 1.200.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 6 decembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6506/2004. Penal. Art.257 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6510/2004. Penal. Lg.284/1947. Recurs în... → |
|---|
