ICCJ. Decizia nr. 6506/2004. Penal. Art.257 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 6506/2004
Dosar nr. 4956/2004
Şedinţa publică din 6 decembrie 2004
Asupra recursului penal de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 1 din 6 ianuarie 2004, pronunţată de Tribunalul Covasna în dosarul nr. 2169 din 8 iulie 2002, s-a dispus în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. b1) C. proc. pen., cu referire la art. 181 C. pen., achitarea inculpatei G.E., pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.
În baza art. 91 lit. c) C. proc. pen., a aplicat inculpatei sancţiunea cu caracter administrativ în sumă de 5.000.000 lei.
A obligat pe inculpată să plătească părţii civile B.A. suma de 1.500.000 lei despăgubiri civile precum şi suma de 2.461.570 lei cheltuieli judiciare.
A obligat inculpata să plătească statului suma de 2.000.000 lei cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarea situaţie de fapt:
Numitul B.A., în data de 12 iulie 2000, s-a deplasat împreună cu mai mulţi prieteni cu autoturismul proprietatea părinţilor săi, la discoteca D. din municipiul Sf. Gheorghe.
După terminarea programului, în jurul orelor 4,30, s-a urcat la volanul autovehiculului şi a pornit spre domiciliul său din municipiul Braşov. La ieşirea din municipiul Sf. Gheorghe a fost oprit de organele de poliţie, legitimat şi testat cu fiola alcooltest fiindu-i reţinut permisul de conducere în vederea suspendării.
Pentru recuperarea permisului de conducere, în data de 13 iulie 2000, numitul B.A. prin intermediul prietenului său C.C. a intrat în legătură cu inculpata G.E. care l-a asigurat că are relaţii la poliţie şi poate să-i rezolve problema.
În data de 14 iulie 2000, în jurul orelor 10,00, inculpata G.E. a luat la cunoştinţă împrejurările în care a fost ridicat permisul de conducere solicitându-i numitului B.A. suma de 1.000.000 lei pentru ca permisul să-i fie suspendat pe o perioadă minimă de o lună, iar în schimbul sumei de 1.500.000 lei l-a asigurat că permisul îi va fi restituit de îndată.
În baza acestei înţelegeri în prezenţa martorului G.A. inculpata a primit de la numitul B.A. suma de 1.500.000 lei cerută cu motivaţia că o va da mai departe celui care va aranja problema la poliţie.
Deoarece au trecut mai multe zile iar inculpata nu a dat nici un semn în 18 iulie 2000 B.A. a sunat-o solicitându-i explicaţii, împrejurare în care aceasta a invocat faptul că fiind perioada concediilor nu a putut rezolva problema.
Ulterior B.A. a mai luat legătura telefonic cu inculpata însă de fiecare dată găsea explicaţii şi motiv de amânare.
După aproximativ o lună organele de poliţie i-au comunicat numitului B.A. că permisul i-a fost suspendat pe o durată de 3 luni.
În cursul lunilor august – septembrie 2000, B.A. a sunat-o pe inculpata G.E. pentru a-i solicita restituirea sumei de 1.500.000 lei însă aceasta a refuzat, după care la data de 6 septembrie 2003 denunţătorul a formulat plângere penală.
Împotriva hotărârii primei instanţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna şi inculpata G.E.
Prin Decizia penală nr. 227 din 28 iunie 2004, pronunţată de Curtea de Apel Braşov în dosarul penal nr. 319/Ap/P/2004 a fost admis apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Covasna pe care a desfiinţat-o.
În temeiul art. 257 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, pentru comiterea infracţiunii de trafic de influenţă a condamnat inculpata G.E. la 2 ani închisoare.
În baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei, stabilind un termen de încercare de 4 ani.
A obligat inculpata să-i restituie persoanei vătămate B.A. suma de 1.500.000 lei.
A obligat inculpata la plata cheltuielilor judiciare către stat în cuantum de 3.000.000 lei, iar către persoana vătămată suma de 2.461.570 lei cu acelaşi titlu.
A respins apelul formulat de inculpata G.E.
Pentru a pronunţa această decizie, Curtea de Apel Braşov a reţinut că în raport de ansamblul probelor administrate, credibilitatea martorilor, susţinerile privind telefoanele primite de inculpată şi neînlăturarea dovezilor privind telefoanele primite la domiciliu de la persoana vătămată B.A. în perioada săvârşirii infracţiunii, când inculpata susţine că a lipsit din localitate, starea de fapt reţinută de instanţa de fond este corectă.
În ceea ce priveşte soluţia de achitare aceasta apare ca nefondată.
Se reţine că infracţiunea de trafic de influenţă este o infracţiune de pericol, cuantumul sumei pretinse şi primite neavând relevanţă sub aspectul pericolului social al faptei.
În consecinţă faţă de modul concret de comitere a faptei, lipsa antecedentelor penale, comportarea inculpatei înainte şi după comiterea infracţiunii, pedeapsa de 2 ani închisoare apare ca necesară şi suficientă. S-a apreciat, de asemenea, că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 81 C. pen.
Apelul inculpatei G.E. a fost respins ca nefondat.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs inculpata G.E. invocând cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 9, 10, 171 şi 18 C. proc. pen.
Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât şi din oficiu, ambele hotărâri, conform prevederilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., combinate cu art. 3856 alin. (1) C. proc. pen., constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente.
Analizând probatoriul dispus şi administrat în cauză se constată că fapta şi împrejurările săvârşirii ei de către inculpata G.E., precum şi vinovăţia acesteia au fost corect stabilite de instanţa de apel, iar pedeapsa de 2 ani închisoare reflectă în mod judicios gradul de pericol social concret al faptei.
Nu sunt fondate susţinerile inculpatei în sensul că nu a săvârşit infracţiuneade trafic deinfluenţăprevăzută de art. 257 C. pen., deoarece în perioada 14 – 15 iulie 2000 se afla, împreună cu un grup de prieteni, în Delta Dunării.
Prezenţa inculpatei la locul comiterii infracţiunii este dovedită, fără putinţă de tăgadă, prin declaraţiile persoanei vătămate B.A., a martorilor G.A., C.C., precum şi a celorlalte probe administrate în cursul urmăririi penale şi în faza de cercetare judecătorească.
Discuţiile telefonice prealabile din data de 13 respectiv 14 iulie dintre inculpata G.E. şi persoana vătămată rezultă din lista apelurilor de la postul de telefon al acesteia din Braşov către telefonul cu nr. 067-345167 instalat la domiciliul inculpatei.
Declaraţiile martorilor se coroborează cu înscrisurile comunicate de Poliţia municipiului Tg. Secuiesc din care rezultă că martorul C.I., potrivit dispoziţiilor acestuia în data de 14 iulie se afla la Galaţi unde a întâlnit-o şi pe inculpata G.E., în anul 2000 a fost în concediul de odihnă în perioada 20 septembrie – 2 noiembrie, iar în zilele de 14, 15 iulie 2000 nu figurează ca fiind liber sau având părăsiri de garnizoană.
În atare condiţii, în mod corect şi motivat, instanţa de apel a apreciat ca fiind subiective declaraţiile martorilor propuşi de inculpată în apărarea sa.
Nu se poate reţine astfel că s-a comis o eroare gravă de fapt cu consecinţa pronunţării unei hotărâri contrare legii.
Nu sunt fondate nici celelalte motive de recurs invocate de inculpată, hotărârea instanţei de apel fiind temeinic motivată prin analizarea tuturor probelor administrate în faza de urmărire penală la fond şi în apel.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata G.E., împotriva deciziei penale nr. 227 din 28 iunie 2004 a Curţii de Apel Braşov.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligată inculpata la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata G.E. împotriva deciziei penale nr. 227 din 28 iunie 2004 a Curţii de Apel Braşov.
Obligă pe recurenta inculpată să plătească suma de 1.600.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 6 decembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6503/2004. Penal. Art.211 alin.c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6507/2004. Penal. Legea nr.143/2000. Recurs → |
|---|
