ICCJ. Decizia nr. 6513/2004. Penal. Plângere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 6513/2004
Dosar nr. 5295/2004
Şedinţa publică din 6 decembrie 2004
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 20 aprilie 2002, partea vătămată C.D. a formulat plângere penală împotriva numiţilor D.E. şi T.M.D., pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi fals intelectual, constând în aceea că în cadrul autentificării unui contract de vânzare – cumpărare cu clauză de întreţinere, privind cota parte indiviză din imobilul situat în Craiova şi teren, încheiat între C.A. şi E.D., primul, în calitate de notar public, a atestat în fals, prin încheierea nr. 680 din 9 mai 1977, că C.A., mama petentului, ar fi fost prezentă şi ar fi semnat contractul, ceea ce nu corespunde adevărului.
Totodată, T.M.D., în calitate de notar public, a autentificat prin încheierea nr. 912 din 7 martie 2002, declaraţia numitei P.M.D., care nu corespunde realităţii, determinată fiind în acest sens de numitul E.D., interesat în menţinerea dreptului de proprietate constituit asupra imobilului prin contractul de vânzare - cumpărare cu clauză de întreţinere menţionat.
Prin rezoluţia nr. 71/P/2002 din 16 mai 2002, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, secţia de urmărire penală a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva intimaţilor D.E. şi T.M.D., pentru infracţiunile de fals intelectual prevăzute de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) Prin aceeaşi rezoluţie s-a dispus disjungerea şi trimiterea cauzei la Poliţia municipiului Craiova în vederea efectuării de cercetări împotriva numitei P.M.D. pentru infracţiunea de fals în declaraţii şi a numitului E.D. pentru infracţiunea de instigare la fals în declaraţii.
S-a reţinut că s-a împlinit termenul de prescripţie al răspunderii penale, pentru infracţiunea de fals intelectual pretins a fi fost săvârşită de notarul public D.E.
Cu privire la notarul public T.M.D., s-a reţinut că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii reclamate, în raport de împrejurarea că numita P.M.D. a confirmat realitatea declaraţiei autentificate şi că semnătura de pe aceasta îi aparţine.
Rezoluţia a fost confirmată de procurorul ierarhic superior.
Împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale, confirmată de procurorul ierarhic superior, petentul C.D. a formulat plângere, susţinând că sunt suficiente dovezi care probează săvârşirea infracţiunilor sesizate şi, ca atare, în mod greşit nu s-a început urmărirea penală.
Prin sentinţa penală nr. 48 din 31 august 2004, Curtea de Apel Craiova, secţia penală a respins plângerea, ca neîntemeiată.
S-a reţinut că, în urma verificării rezoluţiei şi pe baza lucrărilor şi a materialului de la dosarul cauzei, se apreciază că nu se impune începerea urmăririi penale faţă de intimaţii menţionaţi şi că, în raport de materialul probator administrat, rezoluţia este legală şi temeinică.
Împotriva hotărârii primei instanţe petentul a declarat recurs.
Acesta a reiterat criticile formulate prin plângerea penală, în sensul că mama sa nu a fost prezentă la semnarea contractului de vânzare – cumpărare cu clauză de întreţinere, imobilizată la pat fiind, precum şi că declaraţia dată de P.M.D. nu corespunde realităţii.
În fine, acesta a arătat că intimaţii nu au fost citaţi şi ascultaţi în instanţă.
În concluzie, petentul a solicitat admiterea recursului şi trimiterea cauzei la prima instanţă, în vederea audierii intimaţilor.
Recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Potrivit art. 200 C. proc. pen. „urmărirea penală are ca obiect strângerea probelor necesare cu privire la existenţa infracţiunilor, la identificarea făptuitorilor şi la stabilirea răspunderii acestora, pentru a se constata dacă este sau nu cazul să se dispună trimiterea în judecată".
În vederea realizării obiectului urmăririi penale, astfel cum acesta a fost definit prin textul menţionat, legea procesuală penală a determinat precis şi coerent regulile de desfăşurare a acestei faze a procesului penal.
Sesizat în unul din modurile reglementate în art. 221 C. proc. pen., organul competent efectuează acte premergătoare şi de urmărire penală, în succesiunea determinată de lege.
În anumite situaţii, actele premergătoare având ca scop clarificarea datelor care confirmă sau infirmă existenţa infracţiunii cu a cărei săvârşire organul de urmărire penală a fost sesizat, pot duce la constatarea existenţei unora din cazurile, reglementate în art. 10 C. proc. pen., în care punerea în mişcare sau exercitarea acţiunii penale este împiedicată.
În raport de această împrejurare, nejustificându-se începerea urmăririi penale şi, respectiv, declanşarea procesului penal, se confirmă referatul de urmărire penală sau, după caz, când urmărirea penală este de competenţa procurorului, se dispune neînceperea acesteia. Examinând cauza sub acest aspect şi constatându-se că a intervenit prescripţia răspunderii penale, cu referire la intimatul D.E. şi că faptei îi lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii, sub aspectul laturii subiective, cu referire la intimata T.M.D., instanţa a reţinut că în mod judicios s-a dispus sensul neînceperii urmăririi penale.
Drept urmare, respingând plângerea şi menţinând rezoluţia atacată, prima instanţă a pronunţat o hotărâre nesupusă nici unuia din cazurile de casare prevăzute de art. 3859 C. proc. pen., aşa încât recursul se constată a fi nefondat sub aspectul acestor critici.
În fine, din dosarul de fond rezultă că intimaţii au fost legal citaţi şi au răspuns în instanţă prin apărător.
Au fost îndeplinite astfel cerinţele art. 2781 alin. (4) C. proc. pen.
Cererea petentului privind obligarea intimaţilor de a se prezenta personal în instanţă, nu are temei legal, faţă de dispoziţiile art. 2781 alin. (4) teza II C. proc. pen., potrivit cărora „neprezentarea acestor persoane legal citate nu împiedică soluţionarea cauzei".
Ca atare, recursul se constată a fi nefondat şi sub aspectul acestor din urmă critici.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de petentul C.D.
Totodată, în baza art. 192 alin. (2) din acelaşi cod, Curtea va obliga recurentul la plata cheltuielilor judiciare, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul C.D. împotriva sentinţei penale nr. 48 din 31 august 2004 a Curţii de Apel Craiova.
Obligă recurentul petent să plătească suma de 1.200.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 6 decembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6510/2004. Penal. Lg.284/1947. Recurs în... | ICCJ. Decizia nr. 6473/2004. Penal. D.328/1966. Recurs în anulare → |
|---|
